Negocierile dintre autoritatile din Galati si Braila pe subiectul cartierului ce ar urma sa uneasca cele doua orase au intrat intr-un nou impas.
Autoritatile brailene au refuzat propunerea celor din Galati, ca in schimbul a jumatate din cele 1.000 de hectare sa accepte modificarea granitelor celor doua judete. Varianta galatenilor ar fi eliminat situatia absurda ca municipalitatea galateana sa ceara autorizatii de constructie la Braila pentru ridicarea noului cartier galatean, iar galatenii mutati in noul cartier sa fie intr-o situatie incerta din punctul de vedere al documentelor de identitate, pentru ca, desi locuiesc intr-un cartier galatean, ar trebui sa aiba ca adresa din cartea de identitate comuna braileana Vadeni.
"Le-am spus ca daca vor <ntr-adevar sa impartim mia de hectare, trebuie sa ofere si ei ceva in schimb. si le-am propus sa le dam 500 de hectare daca sunt de acord sa modificam granitele judetelor. Bineinteles ca nu au fost de acord. In fond, noi nu avem nici o vina ca in 2003 HG 512 nu a fost urmata si de reglementari legale, ca sa nu ajungem la situatia de astazi. Iar noi investim zeci de milioane ca sa ce? Ca sa mutam oamenii in alta parte! Ce Dumnezeu, nu se poate asa ceva: sa mut oamenii de la Galati la Braila, ca altul sa ia taxe si sa-si mareasca numarul de locuitori", a declarat prefectul Mihai Capra.