» In 2007, Gilles Leroy castiga inima juriului Goncourt cu o poveste trista cu persoane reale: "Alabama Song", o biografie romantata a Zeldei Fitzgerald, sotia scriitorului american.
» Leroy spune ca inca din tinerete si-a dorit sa scrie ceva despre cel mai glamour cuplu al lumii mondene a anilor ’20, dar a sfarsit prin a scrie despre ea, din perspectiva ei, folosind formula jurnalului.
» "Alabama Song" va aparea in curand la Pro Editura si Tipografie, in traducerea lui Nicolae Constantinescu, iar Gilles Leroy va participa, pe 20 si 22 martie, la lansarea cartii sale de la Bucuresti si Brasov.
Daca ati avea de ales intre a va petrece vacanta cu Zelda Fitzgerald si a sta la un pahar de whisky cu Francis Scott Fitzgerald, ce ati alege?
I-ati da cu flit Zeldei, pentru ca in mod sigur stiti atatea despre ea: dusa rau, chiar schizofrenica, neintelegatoare si insensibila la geniul sotului sau, fara nici un fel de scrupule cand vine vorba de a-si insela talentatul sot. si l-ati alege pe F. Scott Fitzgerald, macar in amintirea momentelor cand "Marele Gatsby" a reprezentat simbolul tineretii, al exuberantei, al libertatii.
Zelda, "Frumoasa Sudului"
si Gilles Leroy a avut de ales. Totul a plecat de la o fotografie a cuplului, una dintre cele mai pretuite perechi ale lumii mondene a anilor ’20 in State, pe care scriitorul francez, acum in varsta de 49 de ani, a vazut-o in tinerete. Inconstient, alegerea a facut-o inca de atunci. A dorit tot timpul sa scrie ceva despre acea pereche ciudata si fascinanta in acelasi timp, dar a scris despre ea. "De ea m-am indragostit, ea mi s-a parut interesanta, in mare parte pentru ca destinul ei a fost de o cruzime fara egal, n-a cunoscut gloria pe care a meritat-o", explica Leroy intr-un interviu televizat.
Dupa o serie de vreo zece romane absolut pasabile, "Alabama Song", o biografie romantata a Zeldei Fitzgerald, i-a adus lui Gilles Leroy, in 2007, cea mai mare distinctie pe care o poate visa un scriitor francez: Premiul Goncourt. Inainte de a fi anuntat castigatorul, "Alabama Song" se vanduse deja in 25.000 de exemplare. La o ora dupa ce juriul Academiei Goncourt si-a anuntat preferinta pentru romanul lui Leroy, editorul – o editura mica pe piata franceza, Mercure de France – suplimenta tirajul cu 200.000 de exemplare. Zelda, "Frumoasa Sudului", l-a rasplatit astfel, indirect, pe cel care, la 59 de ani de la moarte, i-a facut dreptate dandu-i cuvantul. Leroy, ezitand intre o naratiune la persoana a III-a si una la persoana I, nu doar ca a optat pentru aceasta din urma, dar a ales si forma "mémoire imaginaire", adica a jurnalului (imaginar).
"Viata ei plonjeaza in tragedie dupa ce incepe ca o legenda"
Leroy se simte dator sa avertizeze: "Trebuie sa citesti «Alabama Song» ca pe un roman, nu ca pe o biografie a Zeldei Fitzgerald ca personaj istoric", sfat binevenit, intrucat scriitorul mimeaza atat de bine vocea eroinei sale incat cu greu poti sa-ti imaginezi ca, de fapt, ai de-a face cu o falsa autobiografie. "Asa cum li se intampla actorilor, am avut impresia ca am intrat in pielea ei, am fost sigur ca i-am prins vocea fara cea mai mica dificultate", mai spune Leroy in acelasi interviu, disponibil acum pe youtube, precizand, in alta parte, ca persoana I a fost singura solutie pentru redarea unei "vieti extreme". "Viata ei plonjeaza in tragedie dupa ce incepe ca o legenda. La inceput, viata Zeldei este ca o poveste cu zane, pentru ca doar in cativa ani sa se transforme intr-un infern. Nu as fi putut reda aceasta viata la persoana a treia. Aveam de ales intre a folosi vocea lui Scott si a folosi vocea Zeldei. Aceasta din urma mi s-a parut mai interesanta din punct de vedere literar."
Zelda si Scott Fitzgerald, cel mai la moda cuplu newyorkez al anilor ’20
Gilles Leroy exploreaza in romanul sau culisele vietii Zeldei, betia de la inceputurile relatiei, modul in care a fost sedusa in 1918, cand nu avea mai mult de 18 ani, aceasta "frumoasa sudista", fiica unui judecator din Alabama, de chipesul ofiter Scott Fitzgerald, care "danseaza uimitor toate dansurile din lume" si care aspira sa devina scriitor. Cei doi se casatoresc, devenind cel mai la moda cuplu newyorkez al anilor ’20. "Ni se plateau averi pentru a face publicitate si noi nu trebuia decat sa facem efortul de a sosi acolo la timp, proaspeti, zambitori si in tinute decente. Noi am inventat publicitatea si marketingul", iar viata lor, plina de mondenitati, libertati, picanterii isi gaseste ecoul in "Marele Gatsby", cel mai cunoscut roman scris de F. Scott Fitzgerald.
De la perioada de aur a inceputului relatiei lor pana la dezastru nu a fost decat un pas, pe care cuplul l-a facut impreuna, amandoi responsabili in aceeasi masura. Dar, daca dam crezare lucrurilor care s-au scris de-a lungul timpului despre Zelda si Scott Fitzgerald, dintre ei doi doar ea a avut de tras de pe urma lipsei cumpatarii. Cuplul ajunsese sa cheltuiasca 30.000 de dolari pe an, o avere pentru acea vreme, ceea ce ii duce rapid spre faliment. El era alcoolic veritabil, ea il invidia pentru succesul literar. El nu ii permite sa se apuce de scris, dorind-o femeie de casa, ea il acuza ca a furat pagini din jurnalul si corespondenta ei, pe care le-a topit in "The Beautiful and Damned", concluzionand cinic, pentru presa vremii, ca "plagiatul incepe acasa". El publica povestioare scrise de ea, pe care le semneaza cu numele lui, ea are o scurta aventura la Paris. El o interneaza intr-un spital de boli nervoase dupa ce o inchisese in casa pentru ca nu cumva sa se mai vada cu iubitul ei. In spital, unde isi va petrece peste 15 ani, ea scrie un roman, "Save Me the Waltz".
"Toti psihiatrii epocii care au consultat-o au spus ca era schizofrenica"
Gilles Leroy s-a documentat serios pentru "Alabama Song". "Toti psihiatrii epocii care au consultat-o au spus ca era schizofrenica. Dar psihiatrii americani, care au reexaminat cazul ei in anii 1980-1990, au spus ca, fara urma de indoiala, Zelda era maniaco-depresiva sau bipolara. Daca acestia au dreptate, atunci Zelda a fost tratata, abuziv, de schizofrenie fara a suferi de asta. Ce ma frapeaza pe mine in cazul ei este ca ea a scris un roman, unicul ei roman, «Save Me the Waltz», cand era internata, la inceputul anilor ’30. L-a scris in trei saptamani. Ii desfid pe toti cei care isi imagineaza ca era scrantita cand a scris asta. Sau schizofrenica. Pentru ca schizofrenia se preteaza prea putin la a scrie romane. Poti sa pictezi sau sa scrii poezii cand esti schizofrenic, dar un roman iti cere constructie", explica Leroy.
Gilles Leroy nu acuza, nu da verdicte si are grija ca asta sa se inteleaga foarte clar: "Nimeni nu ne impinge spre nebunie. Purtam asta in noi, din copilarie sau adolescenta, si are nevoie de mai putin sau de mai mult timp pentru a iesi la suprafata. Este ca atunci cand prietenii lui Scott, care nu o puteau suferi pe Zelda, au acuzat-o ca ea l-a impins spre bautura. E stupid. Cand se intalnesc, el era deja alcoolic. Nu din cauza ei Scott devine alcoolic, la fel cum ea nu din cauza lui innebuneste – amandoi aveau propriile probleme inainte de a se fi cunoscut".
» "Alabama Song"
Gilles Leroy spune ca isi dorea sa aiba in titlul cuvantul Alabama, numele locului de unde venea Zelda, pe care in romanul sau ea il transforma in prenume, dupa moda timpului, asa cum face Tennessee Williams. Atunci si-a amintit de melodia cantata de The Doors, mai tarziu de David Bowie, "Alabama Song", un cantec preluat dintr-o opera a lui Brecht din anii ’30. I-a cerut permisiunea fiicei lui Brecht pentru a putea folosi acest titlul, ea a cerut sa citeasca intai romanul, apoi a acceptat.
» Scott & Zelda
Scott (nascut in 1896) o intalneste pe Zelda (nascuta in 1900) in anul 1918 si se casatoresc in 1919, mutandu-se in NY. In 1921 se naste fetita Frances Scott "Scottie" Fitzgerald, singurul lor copil. La mijlocul anilor ’20, Scott il intalneste pe Hemingway, cu care se va imprieteni. Zelda nu l-a suportat niciodata pe acesta, pentru ca il banuia a fi gay si era convinsa ca intre el si Scott exista o relatie erotica. In 1930, Zelda sufera prima cadere psihica, in urma careia este diagnosticata ca fiind schizofrenica si este internata. In 1932, publica romanul autobiografic "Save Me the Waltz". Moare la 48 de ani, alaturi de alti opt pacienti, in incendiul care izbucneste in Highland Mental Hospital din Asheville, Carolina de Nord.
