Locuiesc in televizor (I)

Pentru cine nu stie, saptamana trecuta ne-a vizitat scriitoarea franceza Chloé Delaume: o femeie de 35 de ani cu parul negru si unghii rosii, care a publicat un roman-experiment tradus cu destula promptitudine in romaneste de Miorara Izverna, la editura Art: "Locuiesc in televizor". Ce-a facut autoarea? S-a uitat vreme de 22 de luni la multe reality-show-uri transmise de televiziunile franceze, la emisiuni de varietati si la alte asemenea transmisiuni pentru cei care vor sa-si piarda vremea vazand cum se traieste in loc sa traiasca asa cum se vede.
Concluziile la care ajunge, in urma experimentului, nu surprind: e nasol. Citez: "Modificari de comportament: 1. Pulsiuni de consum neobisnuite. 2. Cumparaturi strans legate de spoturile publicitare difuzate. 3. Crestere, diversificare si redefinire a nevoilor. 4. Aplicarea anumitor precepte in materie de igiena si de siguranta, fapt ce tine de o tulburare obsesiv-compulsiva benigna si de o atitudine de extrema dreapta. Modificari mai grave: subiectul are stari de confuzie. (…) De acum inainte pare sa uite sursa mesajului pe care-l transmite la randul sau. (…) 2. Subiectul nu mai gandeste. Primeste si transmite opinii." Problema pe care o pune orice societate de consum cu servicii aflate permanent la dispozitia consumatorului este aceea a oricarei domnii a individualismului. Responsabilitatea faptelor apartine individului si este atat de mare tocmai pentru ca acest tip de societate incurajeaza manifestarea dimensiunii libidinale; ca sa parafrazez un slogan, "interzice interdictia". Dar acest tip de responsabilitate a existat mereu, chiar daca convocat atat de frecvent: sexul, de pilda. Familia burgheza este o aparitie destul de recenta. Europa occidentala, cel putin in palierul social superior, avea voie sa faca aproape orice cu intimitatea. Cu alte cuvinte, ceea ce se intampla acum este doar o intensificare a unei responsabilitati de care a trebuit mereu sa dam dovada. Modelul social invers, cel etatizat, lucra mult mai pervers. In loc sa petreci 24 de ore pe zi la televizor, daca voiai, petreceai, in limita aceluiasi liber arbitru, cel mult doua. Numai ca asta ti se parea putin, iar dorinta era mereu vie. De ce insa expunerea TV ar antrena "atitudini de extrema dreapta"? Oare o petrecere drenata, orientata a timpului, in numele ideii iluministe de om – rational, cultivat, generos etc. – nu induce, pe un traseu mai obscur, aceeasi pofta de violenta? si nu ma grabesc sa conchid. In principiu, televiziunea, ca orice spatiu social, manipuleaza. Exista insa, oare, manipulari bune si rele? Erau filmele romanesti dinainte de 1989, cele familiste – "Buletin de Bucuresti", "Iarba verde de acasa" etc. – "linistitoare", iar cele de azi sunt "anxiogene", negative, iar varietatile de pe vremuri benigne, in schimbul divertismentului extrem de astazi, malign? Aici as astepta raspunsurile dumneavoastra, eu ma mai gandesc.