Editura Humanitas continua publicarea scrierilor lui Anaïs Nin cu volumul "Henry si June".
"L-am cunoscut pe Henry Miller" Atat. Decembrie 1931. Nici ca se putea un inceput mai simplu, mai firesc pentru ceea ce avea sa devina cea mai incendiara relatie literara, atat la propriu, cat si la figurat, a primei jumatati a secolului trecut. Culmea, cu Henry, celebrul Henry Miller, intr-un rol nesemnificativ. Sau, oricum, prea putin semnificativ.
Cand isi semna scrierile "Anaïs Nin, membra a Academiei Franceze", Anaïs nu avea mai mult de 7 ani. Ca sa-i distreze pe cei doi frati mai mici ai ei, inventa povestioare si poezioare special pentru ei. Jurnalul si-l incepe la unsprezece ani, in 1914. Din acel moment, a scris aproape zilnic in jurnal, o diarista maniacala care s-a oprit cu putin inainte de moarte (1977). Au ramas 35.000 de pagini, scrise de mana, in franceza si in engleza, acum pastate in Sectia Colectiilor Speciale a University of California, Los Angeles.
Anaïs a scris si proza, doar ca in special fragmentele publicate din jurnal o fac cunoscuta. Este una dintre primele autoare de proza erotica in toata puterea cuvantului, chiar daca aceasta este contaminata de biografie. si, mai ales, Anaïs Nin este una din marile figuri ale secolului trecut, ale carei viata intima si relatii personale cu celebritati ale mediului artistic, derulate aproape in vazul tuturor, nu au trecut fara sa scandalizeze.
Fictiunea si "jurnalul meu se calca permanent pe bataturi. Nu pot nici sa le separ, nici sa le reconciliez. Le tradez pe amandoua. Sunt totusi fidela jurnalului. Voi pune pagini din el in carte, dar niciodata pagini din carte in jurnal, dovedindu-mi fidelitatea omeneasca fata de autenticitatea omeneasca a jurnalului", scria Anaïs, citata de Rupert Pole in prefata editiei americane a cartii "Henry and June, From the Unexpurgated Diary of Anaïs Nin". Cartea a aparut recent in versiunea romaneasca semnata de Luana Schidu, la Humanitas, in "Raftul Denisei", acolo unde au mai aparut pana acum "Din jurnalul dragostei necenzurat. Incest", "Foc" si volumul de povestiri erotice "Delta lui Venus".
Cine este Rupert Pole? Executorul testamentar al lui Anaïs Nin, al doilea sot al scriitoarei. Paradoxal, se casatoresc in 1955 inainte de a se fi pronuntat divortul de Hugh Parker Guiler. Acesta din urma, pe care Anaïs l-a adorat, a fost de altfel piedica majora in publicarea jurnalului in timpul vietii. Ei i s-a spus inca de la sfarsitul anilor ’20 ca paginile de jurnal reprezinta cele mai bune scrieri ale sale, dar a ezitat sa-l publice, gandidu-se ca il va rani pe Hugh. Asa ca prefera sa distileze pagini din jurnal in proza sa de fictiune. La sfarsitul anilor ’40, Guiler va realiza cateva filme experimentale, pe care le va semna Ian Hugo. Anaïs a fost si actrita, a jucat in trei filme, unul dintre ele fiind "Bells of Atlantis" (1952) semnat de Hugo.
Marea surpriza pe care ne-o pastreaza literatura lui Anaïs Nin este ca, in ciuda intimismului pronuntat, nici o clipa nu traiesti senzatia de jena si voyeurism pe care o ai cand citesti un jurnal. Memoriile lui Anaïs Nin sunt impecabil scrise, incat trebuie sa te ciupesti cand si cand, spunandu-ti "hello, asta chiar este un jurnal". In plus, Anaïs a reusit sa dea una dintre cele mai senzuale literaturi ale tuturor timpurilor, nefacand altceva decat sa analizeze intamplarile cotidiene si sa-si sondeze trairile.
In perioada prinsa in "Henry si June", jurnal din care au aparut fragmente in "The Diary of Anaïs Nin, 1931-1934", in 1966, Anaïs il cunoaste pe Henry Miller. Dar, mai ales, o cunoaste pe June Mansfield, sotia lui Miller. "Cand a venit spre mine din intunericul gradinii catre lumina ce razbatea din prag, am vazut-o pentru prima oara pe cea mai frumoasa femeie din lume", scrie Anaïs. si, putin mai incolo: "Frumusetea ei imi taia respiratia. Stand in fata ei, simteam ca as face orice nebunie pentru ea, orice mi-ar fi cerut. Henry (Miller) palea. Ea era culoare, stralucire, bizarerie". Inca: "In cafenea vad cenusa sub pielea fetei ei. Dezintegrare. Simt o neliniste cumplita. Imi vine s-o iau in brate. O simt retragandu-se in moarte si sunt dispusa sa intru in moarte ca s-o urmez, s-o imbratisez. Moare sub ochii mei. Frumusetea ei amagitoare, sumbra moare. Forta ei ciudata, barbateasca". Mai departe, e in carte. Dar si in film.
» "Henry&June" – filmul
In 1990, are premiera "Henry&June", inspirat din literatura si viata lui Anaïs Nin, dar mai ales din acest jurnal, publicat acum de Humanitas. Filmul lui Philip Kaufman a fost prima productie interzisa persoanelor sub 17 ani in State. Este foarte senzual, dar nu datorita erotismului creeaza dependenta. Cu Uma Thurman (in rolul lui June) si cu Maria de Medeiros (in rolul lui Anaïs) se intampla ce se intampla cu Nicole Kidman in rolul Virginiei Woolf in "Orele" (Stephen Daldry, 2002) sau cu Philip Seymour Hofmann, in rolul lui Truman Capote in "Capote" (Bennett Miller, 2005): dupa vizionare, nu vom mai putea vorbi despre Anaïs Nin fara sa o vedem pe Maria de Medeiros.