17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialTelenovele vs politica

Telenovele vs politica

De ce vor fetele filme si povesti, iar barbatii sport si talk-show-uri, iata o chestiune de estetica, sa-i spunem, pe care as vrea s-o dezbat aici. si as incepe vorbind despre simtul ludic al omului. Pentru femeie, jocul apartine sau copilului – mamele se joaca cu copiii pentru a-i educa, pentru a le face placere, dezinteresate de spiritul de competitie – sau, daca e vorba despre un joc erotic, finalitatea e foarte pragmatica: seductie urmata de, in general, viata de familie. Astfel, pentru femeie, spectacolul televiziunii e interesant in masura in care prezinta fie arta – in sensul bovaric al cuvantului, adica arta care naste senzatia de fericire (plutire, transport etc.) – fie "viata" in sensul afectiv, psihologic al cuvantului: legari si dezlegari de cupluri, boli si vindecari, relatii de familie, viata copiilor; lacrimi si zimbete de iubire. Pentru barbat, jocul are parte de o conceptie paradoxala. Ramane mereu joc – adica nu se termina in viata "reala" –, dar in acelasi timp e ceva cat se poate de serios, de desfasurarea caruia depinde uneori chiar viata "reala". De aceea, pentru barbati, televiziunea ofera in primul rand competitie: sport, concursuri, filme de actiune (adica tot competitie) sau dezbateri. Talk-show-ul este si el o competitie, in care castiga cel mai bun, dupa criteriul mai putin al propriei puteri rationale, cat dupa cel al functionarii ei intr-un anumit regim de personalitate: voce, gesturi, prestanta, umor, imagine fizica. Barbatul si femeia nu se inteleg in fata televizorului pentru ca importanta pe care o acorda feluritelor dimensiuni ale vietii difera: pentru femei, competitia nu are valoare decat in fata barbatului: cine e mai sexy, mai frumoasa etc. Femeia prefera sa evadeze din real prin fictiune si isi asuma, de cele mai multe ori, aceasta fuga (toate femeile sunt Madame Bovary pana la actul sinuciderii…). Barbatul, insa, fuge in competitie si, de obicei, traieste competitia cu o putere afectiva atat de mare incat distanta dintre joc si "real" se estompeaza.

Toata aceasta reflectie – sumara de altfel – asupra diferentelor dintre barbat si femeie in fata televizorului a venit in urma vizionarii unui talk-show la Realitatea, intr-o duminica seara, moderatoare fiind Melania Medeleanu. La sfarsit de ianuarie e greu de fabricat evenimente politice, chit ca tocmai avusese loc congresul PC – dar ce te poate interesa la un partid de 5%? Dar cand l-am auzit pe unul dintre participanti facand o paralela intre efervescenta politica din 1990 si cea de acum, comparand pe picior de egalitate doua perioade atat de diferite, una in care te duceai la miting pentru ca n-aveai hypermarket si a doua in care nu mai stii la ce hypermarket sa te duci, mi-am spus ca, de multe ori – de mai multe decat imi inchipuiam eu – femeile au dreptate. Traiasca telenovela!

Cele mai citite

Kevin de Bruyne s-a accidentat și e incert pentru derby-ul cu Arsenal!

Căpitanul lui Manchester City, Kevin De Bruyne, a suferit o nouă accidentare în meciul din Liga Campionilor contra lui Inter Milano, reluând un șir...

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate zilnice la domeniile „.ro”. Digitalizarea și AI, esențiale pentru viitor

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate cibernetică au loc zilnic la domeniile ".ro", a anunțat miercuri Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de...

Două convoaie militare au fost implicate într-un accident rutier între Galați și Brăila

Două convoaie militare au fost implicate într-un accident între Galați și Brăila joi, 19 septembrie. Cele două convoaie aparțineau armatei franceze și trebuiau să...
Ultima oră
Pe aceeași temă