Am retinut din penultimul numar al revistei 22 ( 22-28 ianuarie) o observatie plina de temei a istoricului Florin Turcanu: "Istoria nationala uneste, istoria comunsimului dezbina". si tot el spune mai sus:" Studiul perioadei comuniste este un domeniu bine conturat si de o vitalitate indiscutabila, iar acest lucru este mai important decat insasi condamnarea oficiala si solemna a regimului comunist."
Sa analizam cele doua afimatii. Istoria nationala uneste, de acord, dar nu si istoria contemporana, cu atat mai putin cea recenta. Nimeni de la stanga la dreapta si invers din spectrul nostru politic si cultural nu pune in discutie la ora actuala latinitatea poporului roman, razboaiele dintre Traian si Decebal, luptele cu turcii ale lui Mircea cel Batran si stefan cel Mare, unirea facuta de Mihai Viteazu, apoi de Cuza etc, dar cand ne apropiem in timp lucrurile se schimba. Asupra perioadei antonesciene, de exemplu, parerile sunt impartite, unii il considera pe maresal un patriot, altii, un criminal, si uite asa ajungem in perioada comunista. Aici reputatul istoric, autorul unei exceptionale carti despre Mircea Eliade, are dreptate cand spune ca istoria comunismului dezbina. S-a vazut acest lucru acum un an si mai bine in Parlament cand aplauzele si huiduielile si-au facut concurenta. Probabil mai trebuie sa treaca doua trei secole ca si in privinta analizei comunismului sa ajungem la o fericita comuniune, ba chiar unanimitate. Desigur, aceasta din urma nu e de preferat, dar atunci cand e vorba de teme majore ar fi bine sa nu mai existe carcotasi al caror rol e tocmai acela sa puna bete in roate.
A doua afirmatie: e mai imprtant studiul decat condamnarea aceleiasi perioade? Cred ca ambele sunt la fel de importante. Nu e just sa condamni ceva ce nu cunosti. Dar pe de alta parte prea indelungata studiere a unei perioade poate sa devitalizeze si sa stinga un patos al indignarii absolut necesar mai ales cand ne raportam la comunism. Noi nu putem discuta defunctul regim asa cum il discuta cetatenii occidentali care nu l-au trait pe propria piele. Ei pot sa studieze fara sa se infierbante. Noi il studiem, dar cu acea energie care ne insufleteste spre a-l condamna. Din acest motiv ambele laturi au aceeasi importanta si merg mana in mana. Inclin sa cred ca o condamnare fara studiu mai poate fi admisa daca vine din partea acelor oameni simpli care nu au nevoie de carti care sa le vorbeasca despre ce au trait ei, dar studiul fara condamnare e fals si in orice caz tradeaza aproape o atitudine necinstita.
