7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiGabriela Firea n-ar fi ieșit primar la Chișinău

Gabriela Firea n-ar fi ieșit primar la Chișinău

În urma numărării voturilor, niciun candidat la Primăria Chişinăului nu a obţinut majoritatea în primul tur al alegerilor, desfăşurat duminică. Primii doi clasaţi, care se vor confrunta peste două săptămâni în turul de scrutin decisiv, sunt candidatul Partidului Socialiştilor, Ion Ceban, cu peste 41% din voturi, şi Andrei Năstase, din partea Platformei Demnitate şi Adevăr, cu aproape 31%. Pe locul al treilea, cu 18%, s-a clasat “independenta” Silvia Radu, susținută de oligarhul Vladimir Plahotniuc și de primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea.

Ei bine, ideea este că la Chișinău va avea loc un al doilea tur de scrutin, nu ca la București, unde acum doi ani au avut loc alegeri locale și -câștigătorul a fost decis din primul tur. Dacă în Republica Moldova ar fi fost în vigoare legea electorală din România, acum Chișinăul ar fi fost condus de reprezentantul lui Igor Dodon. Iar peste Prut ideea pro-europeană ar fi fost compromisă, din moment ce Președinția și Primăria Capitalei ar fi încăput pe mâinile simpatizanților lui Vladimir Putin. Unde mai pui că Guvernul de la Chișinău este declarat pro-european, dar este dirijat din umbră de Plahotniuc, asupra căruia planează suspiciuni că ar fi implicat în “jaful secolului”, operațiune prin care din trei bănci moldovenești a dispărut un miliard de dolari, sumă imensă pentru o țară ca Republica Moldova.

La București, Primăria Capitalei părea o pradă sigură, acum doi ani, pentru reprezentanții Opoziției. Însă tocmai ei – PNL, USR și PMP – au făcut tot ce le stătea în putință pentru a rata această oportunitate.

Bătaia de joc a lui Klaus Iohannis…

În primul rând, a fost însă vina președintelui Klaus Iohannis, care a promulgat fără să clipească Legea alegerilor locale. Măcar de ochii lumii putea s-o -trimită înapoi la Parlament – intra în prerogativele sale constituționale –, chiar dacă ea s-ar fi întors la Cotroceni în aceeași formă, cu un singur tur de scrutin. Nu a făcut-o, pentru că și PNL avea mulți primari care ar fi trebuit, în accepțiunea șefului statului, să rămână lipiți de scaune. Iohannis însuși a fost primar ani la rând în Sibiu.

Nu trebuie uitat nici faptul că, la vremea când președintele a promulgat legea, Sorin Oprescu părea de neclintit din fruntea Primăriei Capitalei, iar adjudecarea unui nou mandat părea floare la ureche.

…și a liberalilor

Apoi, după ce Oprescu a avut probleme cu legea și Primăria putea fi cucerită de liberali, aceștia au făcut tot posibilul să nu se întâmple.

Au avut nenumărați candidați – în ordinea numerelor de pe tricou, Cristian Bușoi, Ludovic Orban, Marian Munteanu și, într-un final, pierzătorul de serviciu Cătălin Predoiu. S-au decredilizat în ultimul hal, mai ales cu Marian Munteanu. De Cătălin Predoiu, numai de bine.

Autosabotajul dreptei (vorba vine, căci la USR există un nucleu marxist, iar în programul lor pentru Primăria Capitalei se prevedea naționalizarea piețelor) a continuat. Așa-zisa dreaptă a avut nu mai puțin de trei candidați – Cătălin Predoiu, Nicușor Dan și Robert Turcescu. Toate încercările de a desemna un candidat unic au eșuat, așa că Gabriela Firea a câștigat en fanfare Primăria Capitalei. Cu doar 17% din voturile bucureștenilor.

Nu mă refer aici la persoana Gabriela Firea, ci la faptul că Primăria a fost pierdută de dreapta și câștigată de stânga. Nu se știe ce s-ar fi întâmplat dacă la butoanele municipalității ar fi ajuns nehotărâtul Nicușor Dan, care nu are prea mare habar de administrație, sau Cătălin Predoiu, care nu a fost ales niciodată (ales, nu numit) într-o funcție publică.

Cele mai citite

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...

Situație grea în Kursk pentru armata ucraineană. A pierdut 40% din teritoriul pe care-l controla din vară

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă