A doua, a treia, a cata oara?… La doua decenii de la acel aproape neverosimil decembrie 1989, problema furtului sau a pangaririi revolutiei romane este mai actuala ca niciodata. Daca n-ar fi, de ce revolutionarii de atunci ar mai fi acum in greva foamei, fara asistenta medicala sau cu una extrem de precara? Logic, nu? Daca oamenii acestia isi risca sanatatea o fac fiindca isi dau foarte bine seama ca asa nu se mai poate. Nu intamplator lor li s-au asociat centrale sindicale, precum si o buna parte a societatii civile reprezentate de numerosi intelectuali. Prin actul lor eroic – sa nu ocolim cuvintele mari –, ei infirma vechea si igrasioasa judecata potrivit careia timpul le repara pe toate, ne ajuta sa uitam si ne ingroapa intr-o dulce nepasare. Timpul a trecut, dar ranile sunt vii, deschise, sangerande. Cei care au iesit atunci in strada si care si in vara anului 1990 au considerat ca nu se pot resemna in fata puterii lui Iliescu, riscand astfel confruntarea cu detasamentele proletare aduse de "emanat", nu au vrut privilegii. Nu s-au gandit ca gestul lor de atunci le-ar putea aduce avantaje materiale. Nici vorba de asa ceva. Ei au facut atunci ceea ce foarte multi doreau, dar le era teama. Au stat in strada impotriva unui regim inuman. Nu stiau ce va urma, dar voiau ca acel regim sa nu mai fie. Din punctul lor de vedere, a fost revolutie, si nu lovitura de stat. De jos in sus privind lucrurile, in Romania lui decembrie 1989 a avut loc o revolutie autentica. Privind de sus in jos, incep sa apara contururile loviturii de stat si ale aranjamentelor de culise. De aceea e cu atat mai grav ca tocmai aceia care au planuit lovitura de palat sa spuna ca a fost NUMAI revolutie, de parca ceea ce puneau ei la cale ar fi fost rusinos si necurat si trebuia ascuns sub pres. De Ceausescu trebuia scapat oricum, si prin baricadele ridicate in fata la "Inter", dar si prin plimbari conspirative la umbra castanilor din Herastrau. Dar daca asa au stat lucrurile, daca si unii si altii au contribuit la inlaturarea lui Ceausescu, atunci sa fie cinste. si sa nu ajungem in anul de gratie 2008 – fie si intrati in UE si NATO – cu oameni care fac greva foamei tocmai intru apararea adevarului si a demnitatii umane. Caci asta vor revolutionarii, o doleanta de bun-simt, ca certificat de revolutionar sa nu aiba ofiterii de militie si de securitate care atunci se aflau de partea cealalta a baricadei. Or fi fost evenimentele din decembrie complexe, asa cum nu pregeta sa le considere cei care iubesc amestecarea si deci murdarirea apelor, dar prea multa complexitate e strigatoare la cer. Adica revolutionar e si acela care m-a impuscat, care m-a schilodit, care m-a calcat in picioare? Oare revolutia a fost chiar atat de "mamoasa" incat ne vara pe toti sub fustele ei? Prea de tot! Intelegem, il vedem pe lista certificatelor si pe acela care atunci nu se afla in tara… Hai, treaca, fie, inchidem ochii… Dar sa ajungem cu "neglijenta" pana acolo incat sa-i admitem chiar si pe cei care au actionat atunci spre inabusirea revolutiei? Prea de tot… S-o fi amestecat atunci sangele cu praful din strada, dar in timp s-au decantat si doar de aceea suntem oameni, ca sa decantam, caci altfel paleste foaia de istorie in fata nesimtirii noastre…
Au trecut 18 ani, am intrat in UE si in NATO. Acestea erau obiectivele atunci in decembrie ‘89? Fireste, erau, mai mult sau mai putin explicit, dar fiindca le-am atins sa trecem cu vederea alte si alte infamii, printre care la loc de cinste se numara si aceasta a revolutionarilor falsi? O intrebare binevenita in an electoral…
