"Desteptarea primaverii" lanseaza un regizor
si tineri actori ce promit evolutii spectaculoase
Cum Studioul "Casandra" al UNATC din centrul vechi al Capitalei nu mai functioneaza, spectacolele de licenta ale tinerilor absolventi sunt gazduite de diverse teatre din Capitala. Teatrul Mic, generos, a oferit sala sa pentru "Desteptarea primaverii" de Frank Wedekind, intrarea fiind gratuita, conform traditiei spectacolelor de la UNATC. Tanarul regizor Eugen Gyemant, student, anul IV, clasa prof. univ. dr. Alexa Visarion isi prezinta aici examenul sau de licenta, alaturi de colegii actori de la clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, surprinzatoare fiind si participarea extraordinara a unor nume consacrate.
"Desteptarea primaverii" lanseaza, in domeniul fragil al regiei noastre, un nume nou, ce promite a fi o personalitate in aceasta controversata profesie. Eugen Gyemant a ales pentru examenul de licenta piesa lui Frank Wedekind, scrisa la sfarsit de secol XIX pe o tema vesnic valabila, adolescenta si "desteptarea simturilor". Regizorul nu s-a lasat tentat sa forteze scrierea incercand o contemporaneizare explicita a sa, ci precum un psiholog a descifrat sensurile sale majore, a ambalat cu finete teatral, drumul spinos al adolescentilor ce se trezesc la maturitatea, atat a simturilor, cat si a judecarii realitatii din jur. si-a dorit, si a realizat, o sensibila radiografie a fiecarui personaj implicat in conflicte doar aparent comice pentru ca au finaluri tragice. Spectacolul sau, in multe momente taie respiratia publicului prin subtila dezvaluire a unor clipe din viata adolescentilor aflati pe drumul descoperirii erosului prin modificarea trupului dominat de dorinta, prin maturizarea candorii. Regizorul si-a creat un decor inteligent structurat pe ideea impunerii unei atmosfere cu accente poetice specifice piesei. Intr-o padure uscata, o masina pare abandonata in preajma mai multor obiecte ce amintesc de clasele unei scoli, unde exista chiar si un computer vechi. Aceste obiecte "jucate" regizoral sprijina metaforele teatrale folosite in ilustrarea lumii adolescentilor framantati de maturizarea ce ii surprinde nepregatiti. In final, cand trezirea la realitate se face si prin sacrificarea unor suflete nevinovate, copacii uscati ai decorului par a inflori in memoria lor! Daca si prin scenografie – decor si costume – Eugen Gyemant si-a expus convingator viziunea sa regizorala, in cazul ilustratiei muzicale selectate, de la efecte cu tenta romantica a trecut, uneori, prea brusc la stridente sonore ce dezavantajeaza intentiile conceptului sau. Scuzabile sunt aceste scapari, pentru ca un regizor nu poate fi si scenograf, si creator perfect al muzicii de scena. Marele merit al tanarului regizor ramane acceptarea de a se retrage in umbra actorilor, de a fi un "traducator" teatral inspirat de intentiile piesei, materializandu-le vizual ingenios, avand drept suport insa, intotdeauna, indrumarea minutioasa a distributiei spre evidentierea bogatiei de sensuri a cuvantului. Evident ca a avut la dispozitie scrierea ireprosabila a lui Frank Wedekind, bogata in numeroase subtexte ale replicilor, care l-a scutit sa inventeze dramaturgic.
In spectacolele de licenta la teatru, foarte rar se implica si actori consacrati, cum se intampla de obicei in filmele absolventilor. Pentru rolurile maturilor, Eugene Gyemant a reusit totusi sa coopteze nume pretuite ca Rodica Negrea si Manuela Ciucur, alaturi de Florin Grigoras. Partiturile ce le-au revenit – dna Bergmann, dna Gabor, prof. Soonestich – daca ar fi fost distribuite absolventilor de la clasa de actorie i-ar fi obligat sa creioneze compozitii dificile. Regizorul s-a ferit de o astfel de incercare ce ar fi dezavantajat pe tinerii absolventi, carora le revin numai rolurile celor opt adolescenti. si "elevii" clasei lui Florin Zamfirescu au reusit sa dea viata ireprosabil personajelor, recomandandu-se astfel, ca actori de inalta capacitate artistica. Fiecare rol, mai mare sau mai mic, si-a gasit implinire. Wendla este fata indragostita care va ramane gravida si va sfarsi tragic. Candoarea, naivitatea, uimirea descoperirii sentimentului de iubire, protestele in fata mamei care nu-i accepta capriciile adolescentei, sunt doar cateva din coordonatele interpretarii Wendlei, cu mult farmec, de Ilinca Manolache. Actrita are temperament si sensibilitate, dublate de gasirea expresiei potrivita replicilor. Scenele dintre mama si fiica sunt impresionan-te prin nota lor credibila, poetica uneori. In rolul mamei, dna Bergmann, Rodica Negrea, se impune prin multiple subtilitati de gand si expresie acordate partiturii. Cele doua actrite au avut de trecut un prag foarte greu pentru ca si in viata "civila" sunt mama si fiica, relatie ce le-ar fi putut afecta stralucirea interpretarii. Il reintalnim in Melchior pe Dan Radulescu remarcat si in "Biloxi Blues", spectacolul Teatrului de Comedie. Prin Dan Radulescu, Melchior este un "intelept" al grupului de adolescenti, baiatul care a citit totul, crede el, despre erotism si sexualitate, sfatuitorul prietenilor, dar si tanarul trist de povara unei relatii nefericite cu mama sa, dna Gabor, fiinta superficiala si exagerata in manifestari. Actorul trece personajul prin stari diverse traite intensiv, interiorizat. Manuela Ciucur cizeleaza ca pe o fina bijuterie cu multe fete, personajul mamei, dna Gabor. Monologul sau pe marginea scrisorii pe care o concepe pentru prietenul fiului sau, Moritz, cu care dna Gabor cocheteaza, este un moment memorabil al spectacolului, ca si judecarea lui Melchior de catre profesorul Soonestich. Modul in care Dan Radulescu recepteaza discursul moralizator al profesoruui, cat si interpretarea nuantata a acestuia de catre Florin Grigoras, dau valoarea scenei respective. Adolescentul visator, idealist, ce ar vrea sa evadeze din conventiile scolii si rigiditatea ei, este Moritz, caracterizat cu rafinament de Andrei Runcanu. Fiecarui personaj, si celor din planul secund, ii revine cate un monolog in care tinerii absolventi reusesc sa-si demonstreze pe deplin talentul. In Rilow se remarca Thomas Ciocsirescu prin naturalete, in Lammermeier, Alexandru Pavel isi sustine excelent monologul descoperirilor sale erotice, Sabina Posea, cu fantezie, creioneaza naivitatile Ilsei, Nicoleta Hancu e adolescenta sfioasa, dar si curioasa, Thea, si Corina Moise deseneaza cu sensibilitate pe Marta.
Sustinerea coerenta si bine studiata a tipologiei personajelor si a relatiilor dintre ele este un alt merit al regiei si interpretarii. Actorii stiu sa-si asculte partenerii, se implica, participa tacut la convulsiile dramatice ale personajelor.
Regia manifesta si unele stangacii spre sfarsitul reprezentatiei in construirea a mai multor finaluri. In evocarea adolescentilor ce li s-au frant tragic destinele in drumul maturizarii lor, apeleaza la unele efecte fals plasate, precum craniul alb purtat de Moritz, neumbresc insa, consistenta emotionala a spectacolului.
Regizorul Eugen Gyemant si echipa sa s-au afirmat cu acest spectacol reusit, "Desteptarea primaverii", ca personalitati formate profesional, stapane pe tainele esentiale ale teatrului, comunicarea de idei si provocarea cu sinceritate a emotiei publicului.
Spectacolul ar merita sa fie integrat repertoriului destul de modest al Teatrului Mic.
ileana.lucaciu@romanialibera.ro
