Toti ne dorim ca in viata sa urcam pe trepte cat mai sus, ca pe o scara inalta-inalta, in lumea societatii in care traim. Putini dintre noi suntem in stare sa ne gandim ca singura Scara pe care putem urca, cu adevarat si cinstit, se afla inlauntrul nostru. Numai pe treptele acesteia putem ajunge la inaltimi ce tin de rostul, de menirea noastra. Multi dintre noi cautam doar scari sociale, politice pe care sa ajungem cat mai sus, doar in ochii lumii, ai vulgului si sa fim aplaudati prosteste pentru rangurile ce ni s-au dat sau pe care le-am dobandit prin viclesuguri.
Aceasta scara pe care putem urca, spre cinstea noastra si a poporului care ne-a zamislit, se afla numai inlauntrul nostru; numai pe treptele ei ne putem ridica, cu adevarat, la inaltimi de unde putem fi priviti chiar si prin veacuri.
… si tot gandindu-ma la aceasta scara launtrica a valorii, memoria mi-a scos din "fisele" sale, ca o ilustrare, aceste versuri din poezia clasica chineza, scrise, ca o gluma, de poetul Li Tai-Pe despre confratele sau Du Fu (ambii poeti din sec. VIII): «De ce-ai slabit iubite/Prietene Du Fu?// Ai ostenit de umblet/ Sau, poate, mai curand// De la un vers la altul/ Ai obosit urcand?» (Din vol. "Poezia clasica chineza", Ed. pentru literatura, Buc. 1963). si pana unde am putea urca pe SCARA dinlauntrul nostru (ca Du Fu pe versurile sale?) Sus-sus de tot… pana in lacasurile zeilor… lovindu-ne tamplele de stele…