Dolarul a coborat la minime istorice. In raport cu euro, a scazut la cotatii care n-au fost cunoscute niciodata de la intrarea pe piata a monedei europene. Analistii pun in legatura tendinta cu perspectiva unei recesiuni in SUA, sub impactul unor turbulente financiare mai severe declansate de criza din ultimul timp a unuia dintre segmentele pietei imobiliare americane. Situatia este insa mai complexa pentru ca doar aceasta sa fie explicatia caderii dolarului pe pietele de schimb. Aflata intr-un nesfarsit razboi in Irak, Administratia americana nu este prea interesata deocamdata de un dolar puternic. Deficitele provocate de acest razboi sunt mai usor gestionabile cu un dolar slab si tot cu un dolar slab marfurile americane sunt mai competitive. Exista insa si o componenta externa a caderii dolarului, pe care autoritatile americane au ajuns sa nu o mai poata controla! Aceasta "componenta externa" isi are originea in faptul ca, in urma cu sase decenii, dolarul a fost investit cu functia de a fi la fel de bun ca etalonul de atunci al sistemului monetar international (aurul) si, ulterior, cand, din motive de operationalitate, aurul a pierdut treptat acest rol, dolarul a ramas practic pentru vreme indelungata singurul mijloc de plata cu acceptare internationala deplina, forta sa fiind mereu mai mult data de faptul ca nu avea inlocuitor.
O combinatie de factori i-a tot conferit mai multa putere cu trecerea anilor. Gratie privilegiilor internationale ale monedei nationale, economia americana a fost si ramane singura din lume care-si poate finanta deficite externe chiar cu propria moneda. In acelasi timp, este singura care pana acum a acceptat sa lase la dispozitia celor din afara mai multa moneda decat cea existenta pe piata proprie, ceea ce implica nu numai responsabilitati, dar si riscuri enorme. Formand grosul rezervelor valutare mondiale, dolarul intra acum in componenta rezervelor unor tari care vin puternic din urma in competitia internationala, fie tari de succes, fie posesoare ale unor imense resurse naturale si care, datorita marilor excedente pe care le inregistreaza in comertul lor exterior, au concentrat o parte substantiala din masa de dolari care circula in afara Statelor Unite. China, India, Rusia, tarile exportatoare de petrol islamice sau latino-americane sunt numai cateva dintre cele mai semnificative exemple. Aceste tari continua sa acumuleze rezerve valutare, in masura in care, pe fondul incasarilor masive din exporturi, cumpara sistematic valuta ca sa mentina pentru monedele nationale un curs care sa le asigure competitivitatea marfurilor proprii. China, de pilda, ale carei rezerve valutare se ridica la echivalentul a 1.450 miliarde de dolari, detine, se spune, 70% din acestea chiar in dolari.
Cu alte cuvinte, soarta dolarului a ajuns sa depinda si de miscarile dictate de interesele economice si politice ale altora, nu toti prieteni ai SUA, ba unii chiar dusmani si, oricum, competitori ai Statelor Unite. Intr-o asemenea situatie, unele decizii luate la Washington cu privire la un dolar puternic sau, dimpotriva, slab pot fi pur si simplu anihilate de miscari politice sau economice pornite din alte capitale ale lumii, care, sa fie clar, controleaza la dispozitia lor cantitati mai mari de dolari decat autoritatile americane. si aceasta pur si simplu pentru ca, din cauza expansiunii internationale fabuloase de peste sase decenii a dolarului, in afara Statelor Unite se gasesc mai multi dolari decat in SUA. Este de ajuns ca mari posesori de rezerve in dolari sa decida a-si diversifica detinerile, facand comutari spre euro sau chiar spre alte monede, si dolarul, din cauza ofertei care surclaseaza cererea, trece rapid in defensiva pe pietele de schimb.
Euro este, intr-un fel, beneficiarul acestor imprejurari. Deplasarile dinspre dolar se fac indeosebi catre euro, neintrezarindu-se deocamdata o alternativa mai viabila la dolar.
Este un element esentialmente nou pe piata mondiala, care nuanteaza pana la alterare evolutiile ciclice de pana acum ale dolarului, care erau in relatie aproape exclusiva cu tendintele din economia americana, cu preturile internationale ale titeiului si, poate inainte de toate, cu politica Washingtonului in urmarirea unor teluri strategice in plan politico-militar sau economic.
