Navigatie de coasta

Romania isi propune sa devina, nu peste multa vreme, cea de-a saptea putere economica din sanul Uniunii Europene. Potentialul ei economic, dar mai cu seama actualul ritm de crestere a productivitatii o indreptatesc sa aspire la acest loc – spunea recent seful actualului Guvern de la Bucuresti. Poate ca are dreptate si bine ar fi sa se intample. Dar tot nu ne stapanim nerabdarea de a afla prioritatile si atuurile noastre chiar in interiorul acestui program. Cum vom face? Pe ce ne vom baza? Care ar fi strategiile minutios elaborate ale Romaniei ca sa-si asigure un culoar mai degajat in competitia europeana sau in cea mondiala? Ceva de genul inteligentei colective japoneze, care cu trei decenii in urma miza pe electronica si nu, sa spunem, pe industria lignitului sau in stilul actualei strategii chineze, care a construit chiar in interiorul tarii fabrica lumii. Nu suntem nici japonezi, nici chinezi, dar ne mai pricepem si noi la cate ceva. Problema este ca ne lipsesc planurile de perspectiva. si ne lipsesc grav oamenii politici care sa stie sa insufle un pic de elan, sa aduca un pic de optimism prin casele oamenilor. Are guvernul acesta o strategie pe mai multe etape, o gandire elaborata de specialistii sai, in acele pepiniere ale proiectelor ambitioase,  "think tank" sau cum se vor mai numi ele? Sau este vorba in continuare sa mizam pe un pic de abilitate si pe un pic de noroc, pe improvizatii, pe munca platita ieftin afara, dar care isi dubleaza valoarea interna profitand, ridicol, tocmai de slabiciunea economiei autohtone? Vom continua sa culegem ce mai pica de la masa altora si sa profitam de lacunele unei legislatii care inca mai pot atrage spre noi profitori iuti de mana, in cardasie cu cei autohtoni? Teama mi-e ca va fi in continuare doar o navigatie de coasta. si ca inca mai urmam cuminti conturul exterior al Europei navigand in cabotaj, fara sa ne aventuram realmente nici in interiorul acestui taram aproape necunoscut noua,nici spre larg, acolo unde pe cei indrazneti ii asteapta aventurile majore. Ani in sir ambitia Romaniei, pasata de la un guvern la altul, a ramas integrarea in UE. Insa acela nu era un plan, era doar o asteptare insotita, e drept, de sacrificii, in care investeam si speranta unei corectii retrospective aduse istoriei. Planurile de viitor suna altcumva, iar cele pe care le reclama unele momente decisive trebuie sa devina tot atatea date istorice. Nu trebuia oare marcat solemn un moment de respiro, urmat de o dezbatere cu adevarat nationala despre realele greutati si exigente pe care le antreneaza sosirea noastra in acest cadru institutionalizat transnational? Nu a trecut oare intreaga clasa politica actuala pe langa ocazia istorica de a federa, de a uni in jurul unor proiecte de anvergura o natiune atat de greu incercata si deja invrajbita de manevre politicianiste? Nu era nevoie nici de patetism retoric si nici de tribune patriotarde. O discutie cinstita, cu variante de perspectiva, cu ipoteze prezentate pe intelesul tuturor si cu o reala deschidere spre masa anonima o noilor cetateni europeni romani ar fi promovat un exercitiu de democratie fara precedent pe aceste meleaguri, o adevarata participare activa la elaborarea unui destin comun. Ar fi iesit la lumina, poate, si cateva din elementele imponderabile care definesc identitatea colectiva – ca tot se intreaba atata lume cine sunt acesti romani si de ce vor ei sa vina in familia europeana. In loc de asa ceva, am avut parte de luxul unei blazari inexplicabile, ca si cum totul se intelegea de la sine, blazare convertita repede in competitie electorala pentru scaunele institutiilor europene. si am mai avut, tot asa, parte de primele rateuri ale lipsei de experienta in diplomatie, de primele stangacii descalificatoare pentru cei care trebuiau sa iasa la rampa puternic luminata a vietii europene reale. In schimb, partidele au simtit repede noua "dona" europeana. si la dreapta, si la stanga s-a intrat intr-o etapa febrila de aliante si comasari, varsari din bidoane mici in bidoane mai mari, ca sa se ajunga la talia recipientelor europene. In rest, deputatii romani au primit consemnul sa voteze cu "ai nostri", fiecare cu ai lui, dar inca nu si pentru vreo idee adusa de acasa. Va fi prezentata vreodata in cadrul european vreo idee de la noi? Ne vom comporta ca niste europeni ce suntem, pe care furia istoriei n-a reusit totusi sa-i expulzeze dincolo de vatra spiritului european? Sa speram.

Dinu Flamand este scriitor stabilit la Paris