Teatrul in cadere libera
Cea de a XVII-a editie a Festivalului a oferit o selectie stufoasa cu 56 de spectacole repartizate pe sapte module, avand drept tema centrala "REGIZORUL".
Festivalul nu s-a axat doar pe productiile dintr-un an al stagiunii teatrale, aceasta fiind si explicatia pentru care regizori precum Mihai Maniutiu sau Alexandru Dabija au figurat cu numeroase spectacole. Totusi, este un Festival ce are in fiecare an o editie si scopul sau ar fi sa prezinte nivelul miscarii teatrale din anul respectiv. De asemenea, numarul mare de module nu si-a gasit in toate cazurile o motivatie. De pilda, modulul "Fenomenul Teatrul Act", cu trei spectacole din stagiuni trecute, conceput doar pentru ca acest stimat teatru independent implineste noua ani de existenta, nu isi afla rostul. Teatrul Act figura si in modulul de baza al spectacolelor ce subliniau merite regizorale, prin "Capra sau Cine e Sylvia?", regia Alexandru Dabija, un spectacol excelent, de altfel. Din proiectul Festivalului lipsea un modul strict necesar, cel dedicat miscarii teatrale independente, care nu se rezuma doar la Teatrul Act. In replica, in aceeasi perioada s-a derulat insa, Festivalul National Independent si Off al Teatrului Luni! Stufosul program al Festivalului a cuprins si "Modulul Dans", in intentia de a populariza si acest gen artistic, cu toate ca locul sau nu era indicat pentru un Festival National de Teatru. "Modulul participare internationala – spectacole si personalitati", cel putin prin spectacolul "Nora" in regia lui Thomas Ostermeir de la Teatrul "Schaubühne am Lehniner Platz" a insemnat o lectie de teatru contemporan, modern, cu valoare culturala si emotionala. Dar… prezenta a noua spectacole din strainatate indreptateste cerinta ca manifestarea teatrala anuala sa se numeasca "Festivalul National si International de Teatru". Nu mai amintim ca din respect pentru I.L. Caragiale, numele sau ignorat, putea sa onoreze si astazi festivalul. Modulele "Spectacole invitate" si "Recitaluri", fiecare avand cate patru spectacole, dovedeau o selectie pripita. De pilda, "Ce pacat ca-i curva" (Teatrul "Bulandra") era indicat a fi doar o repetitie cu public. S-a anulat insa, si repetitia, iar staff-ul Festivalului a trantit o minciuna gogonata, ca ea s-a suspendat din cauza imbolnavirii unui actor. Publicul alcatuit majoritar din oameni de teatru stia ca spectacolul este programat la Festivalul de la Torino, iar decorurile plecasera spre Italia. Rusinica, organizatorilor! De asemenea, recitalul "Moscova – Petuski", apartinea spectacolului "Eu, tu si Costica" de la "La Scena", regizat de Theo Herghelegiu, al carui nume inexplicabil, lipsea de pe afis. Balbele staff-ului au fost multe! In amalgamul de module singura surpriza cu adevarat placuta a ramas modulul "Fenomenul Teatrul Masca". In sfarsit, acest teatru infiintat de Mihai Malaimare a fost luat in consideratie!
Festivalul National de Teatru nu s-a impus ca un festival al valorilor, ci doar ca un prilej de a prezenta in Capitala spectacole realizate de regizori ce isi gasesc mai repede in tara colectivul dispus in a le pune in practica viziunile, adeseori fortat originale.
Si acest Festival a continuat linia de a fi pompate vanitati regizorale prin spectacole confuze, cu pretentii elitiste, lipsite de legatura cu convulsiile realitatii. In genere, limbajul teatral provocator pentru public la gandire si emotie, a fost inlocuit prin intentii filosofice fade. Reprezentative pentru aceste intentii sunt o serie de spectacole si amintim, de pilda, "Cantarea cantarilor" in regia lui Mihai Maniutiu sau "Inimi cicatrizate" in regia lui Radu Afrim.
Curentele actuale ale regiei nu mai ambitioneaza o apropiere de public, o dorinta de a-l rascoli, de a-l provoca, vorbindu-i de problemele existentiale ce il framanta. Teatrul, prin regie, pare sa fie in cadere libera. Trist e ca fenomenul regizoral afecteaza aspectul cultural teatral, rezultatul fiind doar o caznita tendinta a libertatii de exprimare tratata in maniere invechite, care, pe alte meridiane au creat candva curente, demult apuse. Multi regizori adapteaza fortat textele in dorinta actualizarii, incarca teatral, prin efecte cu scop metaforic spectacolul, ignora relatiile dintre personaje, constructul tipologiilor, actorii devin marionete manevrate de regizorul papusar ce se crede creatorul total al reprezentatiei.
Festivalul a avut si o dezbatere dedicata acelei mari personalitati care este si ramane regizorul Aureliu Manea. Despre "stiinta regiei", marele creator spunea: "Teatrul este o arta care cere o cunoastere temeinica a psihologiei. Arta a emotiei, uneori ajunsa pana la transa, ea cere un control deosebit al acestei substante din care se naste ritualul scenic (…) Cel care construieste Ritualul, cel care transmite ideea si controleaza jocul dintre scena si sala este numit Regizor". Multi din actualii nostri regizori cu pretentii, din Festival, vor sa impuna un alt curent teatral de evidentiere a unghiului lor subiectiv asupra textului, considerandu-se mai presus de scriitura sa. In Festival a intervenit insa, si exemplul unui tanar regizor, Thomas Ostermeier, care prin spectacolul "Nora" demonstra continuitatea stilului original propriu si lui Aureliu Manea, respectand apropierea emotionala de marele public. si Thomas Ostermeier a gasit necesara actualizarea piesei lui Ibsen, dar nu a fortat prin nimic analiza psihologica a personajelor, relatiile dintre ele. Poate pe unii a socat faptul ca in final Nora isi impusca sotul, nu mai paraseste doar familia ca in piesa lui Ibsen, dar solutia aleasa de regizor, era rodul unei firesti actualizari. Nora prin gestul ei distrugea de fapt, sistemul inchistat al unei casnicii prin care destinul ei era incarcerat. Teatral spectacolul era construit coerent, impresionant in limbaj realist si prin exploatarea cu sens a unui inspirat decor. Regizorul Thomas Ostermeier mai demonstra si maiestrie in coordonarea actorilor, fiecare rol fiind admirabil interpretat. Nici un efect de imagine sau ilustratie muzicala nu era o facatura, ci isi gasea o solida motivare in situatie si replica. Modul in care publicul a urmarit acest spectacol al nemtilor, cat si aplauzele entuziaste din final, aratau ca regizorul si-a indeplinit perfect menirea prin "ritualul scenic" propus spectatorilor. Provocase o sincera emotie! La multe alte spectacole din Festival, aplauzele erau de complezenta, chiar din snobism in unele cazuri. "Ritualul scenic" prin pretentiile regizorale era fals. Teatrul trece printr-o criza a regiei ce il impinge la o cadere libera spre taramul confuziei valorilor.
