Voci care spun, voci care suna

Cine se asteapta ca discutiile de la televizor sa ajunga la vreo concluzie, sa transeze ceva e la fel de naiv ca pacientul care merge la psihanaliza si crede ca intr-o ora isi rezolva problema. Dar pe nimeni nu intereseaza, la o adica, sa i se aprinda beculetul revelatiei in clipa in care stinge televizorul dupa un talk-show luminos. Solomon nu vorbeste pe micul ecran. Talk-show-ul este un show, mai putin un talk. Asta explica audientele generoase nu ale celor care au ceva de spus, ci ale celor care stiu sa transmita telespectatorului alte mesaje decat cele vehiculate prin limbajul articulat. La televizor nu apar niste liniute de dialog, ci niste mutre; niste gesturi, niste mimici, niste sunete, niste timbre, niste haine, niste buze, sani, plete etc. Toate astea comunica. Ceea ce spune posesorul lor este interpretat in functie de tot acest decor. De pilda, una este sa rosteasca Becali "sistemul idealismului transcendental" – de pilda, alta e sa auzi cele trei cuvinte din gura lui Liiceanu. In cazul secund, nici o surpriza. In primul, insa, da; alaturarea dintre cele trei cuvinte si George Becali face spectacol. In gura lui, cuvintele astea nu au sensul pe care-l au in cea a lui Liiceanu; nu au alt sens, de fapt, decat acela de a produce mirarea, socul, asa cum te miri ca a nascut gaina pui vii, stiti legenda.
Talk-show-ul e urmarit atunci cand produce un scandal. Miza nu conteaza, dar exista teme care predispun la sange, altele la apa chioara. Discutiile de tip pierd-castig sunt cele care aduc scandalul. si aici ajung la un exemplu. Cine se uita la emisiunea lui Badea? Sau, altfel: cine se uita la emisiunea lui Badea nu o face ca sa afle in rezumat ce scriu ziarele. asta e pretextul. Pretextul unui show in care eroul gaseste vinovati si-i injura. Selectia vinovatilor nici nu mai conteaza. In principiu, exista doua tipuri: vinovatii universali, politicienii la putere, guvernul, ministerele etc. In al doilea, vinovatii sunt fabricati dupa cum o cer interesele de televiziune si partid. In sfarsit, finalul emisiunii este al vedetelor luate la misto. Pentru cei care se uita la "In gura presei" ca la circ, e foarte bine. Pentru cei care se simt reprezentati de acest Edmond Dantès al studioului TV, e ok. asta e rostul oricarei emisiuni, sa atraga public. Chiar cand cuvintele se ingroasa, adeziunea la – hm – retorica marca Mircea Badea ramane o chestie de gust. Unii pot constata ca, dincoace de cascadele de ras, eroul nostru nu prea iese din linia partidului. Bunaoara, nu ne intereseaza referendumul. Zice Motanul, zice si Badea. Motanul adauga: cu banii cheltuiti pentru organizarea referendumului s-ar putea plati pensii etc. Mda. Pai si cu banii dati pe, sa zicem, "Test de fidelitate" nu s-ar putea? Asta nu ne-o mai spune haiducul nostru. Dar ce conteaza? Distrati-va cu Badea, ca sunteti la talk-show, nu la tribunal.