Un exercitiu fragil
De la text pana la interpretare se simte in acest spectacol fragilitatea bunelor intentii, atat ale dramaturgiei cat si ale regiei, in a deslusi rostul adevarului in existenta individului. Se intalnesc momente admirabile, emotionante, cat si scene lamentabile.
Minciuna leaga oamenii. Ea e cea care face
sa functioneze un cuplu, un grup, o multime. O lume. Adevarul ar provoca haos".
Dorina Chiriac
Andi Vasluianu si Dorina Chiriac
Dupa afirmarea spectaculoasa ca dramaturg la Teatrul Luni, teatrul independent de pe Calea Victoriei, si chiar o recunoastere internationala, Lia Bugnar vine cu un proiect si in teatrul institutionalizat, la Teatrul Metropolis. "Aici nu se simte", "Oase pentru Otto" sau "Sta sa ploua" au impus-o pe Lia Bugnar ca dramaturg cu o scriitura alerta, stapana pe o replica savuroasa, capabila de un construct credibil de tipologii. De asta data, Lia Bugnar incearca o apropiere de teatrul fantastic, de absurd chiar, "Jocul de-a adevarul" fiind un exercitiu in acest sens. Tematic ar vrea sa atace existenta minciunii sub diferite fatete in viata individului, femeie sau barbat. Minciuna sprijina functionarea a doua cupluri pe care Lia Bugnar le propune analizei sale. Punerea lor in situatie dramatica este insa, fragila, fortata. Sara si Bebe se ratacesc intr-un parc de distractii de partenerii lor de viata. Nimeresc in "camera speciala", unde un tub, un fotoliu, o piramida si o sfera, devin obiecte fantastice si ii provoaca pe cei doi la marturisirea adevarului bine ascuns in biografiile lor. Scenografia sugestiva apartine lui Dragos Buhagiar. Dezvaluirea adevarului va fi facuta prin lungi monologuri, povestioare biografice mai mult sau mai putin convingatoare ca scriitura. Bebe a furat banii unui batran, care locuia la azil si ii acumulase stand in strada cu un cantar pentru trecatorii curiosi sa-si afle greutatea, iar Sana a omorat o fetita, conducand masina. Monologul lui Bebe este o povestire emotionanta, cel al Sanei suna insa, fals. Dupa ce isi regasesc partenerii, care au inselat insa increderea celor doi naufragiati in "camera speciala", se mai arata ca Sana, in urma marturisirii publice a adevarului, a ajuns la inchisoare. Din off trei voci sustin alte monologuri prin care se vrea a se clarifica situatia Sanei, dar si rostul adevarului pentru existenta individului. Sub aspect caracterial personajele sunt simplist concepute, iar incercarea lor de a arata ce presupune cunoasterea adevarului este modest sustinuta prin argumente adeseori neconvingatoare. Regasim in "Jocul de-a adevarul" finetea replicii specifice Liei Bugnar, dar in ansamblu textul este mai mult o proza fantastica decat o piesa de teatru. Lia Bugnar e insa, si actrita, iar mai nou si regizoare. Pentru acest spectacol s-a aliat cu Dorina Chiriac in conceperea regiei. Viziunea lor regizorala manifesta multa fragilitate, fireasca, pentru ca ambele sunt si interprete ale personajelor feminine, anuland astfel controlul strict necesar al unui ochi din afara interpretarii rolurilor. Regizorul cand mai e si dramaturg si actor al spectacolului devine subiectiv, nu mai poate privi distantat textul pe care il monteaza. Minor ilustrat ca viziune regizorala, spectacolul nu are ritm, iar finalul este caznit, lung prin monologurile din off rostite ca la teatru radiofonic de actori prestigiosi ca Mariana Mihut, Coca Bloos si George Ivascu. Monologurile sunt ascultate de Sana care faramiteaza scrisorile ce ii vin la inchisoare, cand apare "metaforic" si un pinguin din ale carui lacrimi fusese realizata candva bratara pe care ea o daruise sotului (!).
Indrumarea actorilor, menire esentiala a regiei, in cazul de fata lipseste cu desavarsire. Neindicata este aparitia Dorinei Chiriac in rolul Sanei, descrisa insistent ca o femeie provocatoare prin nurii sai, mult mai apropiat fiindu-i actritei rolul de plan secund al Verei in care apare insa, Lia Bugnar. Dorina Chiriac are mult haz in Sana, unele momente de sincera sensibilitate, dar si multe stridente in rostirea disperata a unor replici. Nu este cel mai reusit rol interpretat de aceasta actrita speciala, cu excelente evolutii la Teatrul de Comedie. Lia Bugnar isi creioneaza fermecator personajul ce intervine spre finalul reprezentatiei, reda cu dibacie duplicitatile Verei. Cele aproape doua ceasuri cat dureaza spectacolul, are cateva momente de exceptie, datorate si lui Andi Vasluianu, interpretul lui Bebe. Dintr-un personaj subred ca linie tipologica, actorul reuseste sa scoata la lumina o personalitate credibila. Cu virtuozitate isi sustine monologul de motivare a ascunderii adevarului. Andi Vasluianu mai stie si sa-si mobileze expresiv personajul cand acesta doar asista la destainuirile celorlalti. In acest spectacol actorul ofera un recital de tinuta. Sotul Verei, Radu, este un rol de plan secund, ce revine lui Alexandru Nedelcu care da cu sinceritate viata unui personaj usor de recunoscut in realitatea zilelor noastre.
"Jocul de-a adevarul" este doar un ambitios exercitiu teatral, cu pretentii exagerate de a filosofa despre adevar, infaptuite teatral simplist, stangaci.
