2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialBasescu: "PSD este partenerul meu la referendum"

Basescu: „PSD este partenerul meu la referendum”

Presedintele Traian Basescu a afirmat ca PSD este "partenerul sau" la referendumul pentru votul uninominal, cu prilejul unei vizite surpriza la lansarea campaniei electorale a social-democratilor pentru europarlamentarele de la 25 noiembrie.

Mai devreme purtatorul de cuvant al Presedintiei, Valeriu Turcan, afirma ca presedintele Traian Basescu nu va merge la lansarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare a social-democratilor, deoarece invitatia a fost transmisa prea tarziu, iar programul sefului statului este stabilit cu mult timp inainte.
Seful statului a sosit la mitingul PSD chiar in timpul discursului presedintelui PSD, Mircea Geoana, care critica faptul ca l-a invitat pe acesta si ca Traian Basescu a 'demonstrat ca nu este obiectiv, fiind alaturi de PD in campania electorala', relateaza Rompres.
'Domnul presedinte Basescu a tinut, in mod total intamplator, sa lanseze un referendum care sa coincida cu data alegerilor europene. Nu-l suspectam, Doamne fereste, ca ar face campanie pentru PD', a spus, in gluma, Geoana.

Liderul social-democratilor a mentionat ca PSD i-a transmis o invitatie sefului statului sa fie alaturi de social-democrati, pe care nu a onorat-o.
'Domnul Basescu deja a facut filmarile pentru un clip publicitar pentru alegerile din 25 noiembrie. As fi vrut sa-l invit pe domnul Basescu sa nu mai cheltuiasca banii de la PD care sunt cam 'necajiti', fac borduri si asfalt, sunt oameni care au dificultati si trebuie sa fim, ca social-democrati, cu gandul la ei', declara de la microfon Mircea Geoana in momentul in care Traian Basescu a intrat in sala.
Momentul in care seful statului a aparut pe intervalul salii, i-a suprins pe cei peste 1.500 de participanti, unii dintre ei huiduind, dar foarte putin.
'Reforma sistemului politic romanesc este o necesitate si adoptarea unei legi de vot uninominal reprezinta un lucru bun pentru tara', a spus Geoana dupa aparitia sefului statului.

Geoana a mai vorbit circa cinci minute despre reforma clasei politice si necesitatea introducerii votului uninominal, si a propus primului-ministru Tariceanu ca la alegerile pentru PE sa se treaca si la alegerea presedintilor de consilii judetene prin vot uninominal.
Mircea Geoana a aratat ca profita de prezenta presedintelui pentru a afirma ca 'nu exista niciun kilometru de autostrada, pentru care banii sunt stransi'. El a criticat si 'rata zero de absorbtie a fondurilor europene'.

 

Prezenta presedintelui Romaniei, Traian Basescu, la reuniunea PSD este un semn de normalitate, a declarat apoi liderul social-democratilor, Mircea Geoana, in aplauzele celor peste 1.500 de participanti la lansarea candidatilor PSD Bucuresti pentru alegerile europarlamentare.
'Sunt lucruri pe care, probabil, niciodata timpul nu le poate vindeca, dar, pentru ca suntem oameni care respecta Constitutia, il salut pe presedintele Romaniei la aceasta intalnire a noastra. Si ii spunem ca vom bate PD la europarlamentare ca la Rovine', a spus Geoana.
El a subliniat ca PSD sustine legea privind votul uninominal, necesara pentru primenirea sistemului politic romanesc. 'Domnule presedinte, va multumesc ca ati raspuns invitatiei noastre', a incheiat liderul PSD.

 

Presedintele Traian Basescu si-a cerut scuze in fata a peste 1.500 de social-democrati, pentru faptul ca a intarziat la ceremonia de lansare a campaniei electorale a PSD pentru europarlamentare.
'Este neplacut sa incepi prin a-ti cere scuze, dar am primit invitatia foarte tarziu si a trebuit sa-mi schimb tot programul din aceasta seara. Va multumesc mult pentru invitatie', a spus Traian Basescu.
Seful statului a precizat ca, incepand de vineri, incepe o dubla campanie electorala.
'Cea mai mare eroare o fac cei care cred ca am emis decretul pentru a putea sa particip mascat la campania PD. Gresit. Oricum as fi fost un partener de campanie al tuturor celor care ar fi facut campanie pentru PE. Oricum as fi facut campanie. (…) Momentul alegerilor europarlamentare este cel putin la fel de important ca referendumul', a aratat Traian Basescu.

Intreaga clasa politica, si inclusiv Partidul Social Democrat, trebuie reformata, a declarat presedintele Traian Basescu, joi seara, la lansarea candidatilor PSD Bucuresti pentru alegerile europarlamentare.
Seful statului a aratat ca votul uninominal este solutia esentiala pentru reformarea clasei politice si pentru a da romanilor sansa sa-si aleaga reprezentantii in Parlament.
Basescu a precizat ca PSD este cel mai mare partid din Parlament, dar si social-democratii au nevoie sa fie 'reformati de electorat'.
Presedintele a facut apel la PSD sa isi uneasca eforturile in sensul unei participari cat mai largi a populatiei la votul pentru Parlamentul European.
'O prezenta scazuta la vot la europarlamentare ar fi un semnal neplacut oriunde in Europa. Este responsabilitatea partidelor sa convinga romanii sa mearga la vot. Sa va concentrati efortul pentru a aduce cat mai multi romani la vot pe 25 noiembrie, in asa fel incat un vot apropiat de media europeana se ne aseze acolo unde meritam, pentru ca romanii sunt mari sustinatori ai prezentei Romaniei in UE', a subliniat seful statului.

 

"PSD este partenerul meu la referendum", a spus Basescu, starnind aplauze firave in sala, dupa care a provocat stupefactia auditoriului: "In 1990, aici se multumea minerilor. Acum vorbim de europarlamentare". Aluzia la gestul lui Ion Iliescu – prezent si el in sala – i-a facut pe PSD-isti sa-i scandeze numele fostului presedinte.

"Abia acum am inceput sa incheiem perioada de tranzitie", a mai afirmat presedintele, vorbind despre diferentele intre evenimentele gazduite de RomExpo.
Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a fost aclamat indelung de cei peste 1.500 de participanti la lansarea candidatilor social-bucuresteni la Parlamentul European, dupa ce seful statului a facut aluzie la chemarea minerilor din 1990.

Venit la microfon, presedintele PSD, Mircea Geoana, a subliniat ca, 'daca nu erau cei din 1990, astazi nu ar fi fost democratie'. 'Avem obligatia sa-i aparam pe acesti oameni', a adaugat Geoana, referindu-se astfel si la Ion Iliescu, care asista calm din prezidiu la acest schimb de replici.
Din sala, majoritatea celor prezenti s-a ridicat in picioare si a aclamat indelung 'Iliescu, Iliescu'.
La acest moment al manifestarii, presedintele Basescu a aratat ca nu vrea sa-i mai retina mult pe cei prezenti si a parasit reuniunea, fiind condus pana la masina de presedintele PSD Bucuresti, Marian Vanghelie.

 

 

Severin: Basescu a repurtat o victorie

 

Candidatul PSD la europarlamentare Adrian Severin a apreciat, joi seara, prezenta presedintelui Traian Basescu la lansarea campaniei electorale a social-democratilor pentru PE.
'Domnul Basescu a repurtat o victorie. Este o victorie asupra sa si sper ca aceasta sa fie una durabila – sa se infranga pe sine si sa fie ceea ce Constitutia i-o cere (impartialitate politica – n.r.). In ceea ce ne priveste, intotdeauna am dorit indreptarea pacatosului si nu pedepsirea lui', a afirmat Adrian Severin.
In opinia europarlamentarului social-democrat, 'fara PSD, Romania nu era unde se afla astazi'.
'Incepem doua campanii dificile. Nu vom reusi sa reformam clasa politica in aceasta campanie, pentru ca acesta nu se poate face doar prin votul uninominal. Sper ca romanii vor intelege ca Uniunea Europeana nu este o abstractiune indepartata si sunt sigur ca noi vom putea intr-adevar sa-i dam pe romanii care pot face o Europa mai buna decat cea de astazi. Avem nevoie de o Romanie puternica si dreapta intr-o Europa puternica si dreapta, iar Romania nu poate fi astfel fara PSD si fara stanga democrata europeana', a afirmat Severin.

 

Cele mai citite

China va depăși Occidentul în vânzările de mașini electrice în 2025

Prognozele pentru 2025 indică o creștere spectaculoasă a vânzărilor de automobile electrice în China, care ar putea atinge 12 milioane de unități, aproape dublu...

China va depăși Occidentul în vânzările de mașini electrice în 2025

Prognozele pentru 2025 indică o creștere spectaculoasă a vânzărilor de automobile electrice în China, care ar putea atinge 12 milioane de unități, aproape dublu...

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă