Elegie pentru taranul roman

Spoliat, umilit, trudit pana ti se desprindea carnea de pe oase – ai fost dintotdeauna cea mai infima prezenta si cea mai de pe urma grija in sufletul mai tuturor celor care s-au cocotat pe inaltele scaunele ale carmuirii in treimea imprastiata  a principatelor romanesti.  Un nimic.
Pana mai ieri dubitativi calatori staini fascinati de misterul limesului euro-asiatic se minunau deopotriva de corpolenta ursilor care iti furau juncile, dar si de bordeiele de lut prin care inca mai locuiai, pe intreg arcul subcarpatic dinspre campie, devenite un trist material etnografic pentru cei ce nu se puteau osteni sa se duca pana in Kenya.
Dadeai, totusi, buzna in actualitate, fie aprinzand o rascoala taraneasca in Europa deja industrializata (fiindca mentalitatea prin aceasta parte de lume inca era cea de pe vremea  jacqueriei de la 1300!), fie incolonandu-te la circaraia festiva a unui rege caruia ii placea sa vada judetele aduse pe stadion… iar el, sub ochiul camerei de luat vederi, intindea mana sa-i fie sarutata de plaiesi cu plete albe, in timp ce cu cealalta scotea cate o bancnota din buzunar – bacsis marlanesc al unui istoric dispret. Nu e de mirare ca modelul  cu  convocarea unei diorame a taranimii pe stadioane va fi preluat si de un peltic, fost cismar, intr-o oranduire ulterioara ceva mai rosie, care incepea prin a-ti fixa tot tie inferioritatea de clasa, insinuand ca ai avea o tara genetica, din moment ce nu poti dobandi "constiinta" proletara!)
Cu sau fara acea constiinta, ti s-au luat pamantul, boul  sau calul din grajd, graul din pod si chiar cocenii de porumb din sura, dupa care tot felul de netoti te-au silit sa te deprinzi cu felul de a avea nevand si de a munci nemuncind; sau nemuncind cu tragere de inima, intr-un sistem de colectivizare care te-a dezgustat definitiv pana si de necesara infratire cu vecinul tau, la fel de silnic colectivizat – de unde si furia cu care ai spart, distrus, rupt, ciopartit chiar si silozurile sau sistemele de irigare care ti-ar fi putut usura munca, imediat dupa ce-i sunase ceasul comunismului.
Iata-te redevenit proprietar pe o noua saracie, fara mijloace de munca moderne, fara notiuni despre agicultura de performanta, multumit doar ca iti poti injunghia singur porcul la Craciun sau mielul de Pasti, inchipuindu-ti ca esti bogat daca iti vinzi parloaga unui speculat care ii va tripla pretul, ca esti satul daca infuleci produse preambalate de consistenta dubioasa, ca traiesti ca un boier. Cu zaibar acru pe masa sau
cu tuica de la cazanele care in viata lor nu au cunoscut vreun reductor metilic. Cu graul ramas nevandut sau cu numeroase terenuri in parloaga, cu recolte mediocre pe care le smulgi tot prin forta bruta, tu iti inchipui ca ai fi devenit autonom si stapan pe propria ta soarta, cand, de fapt, totul se unelteste in spatele tau, iar saracia ta viitoare se arendeaza acum pentru alte cateva decenii.
Ti-a explicat cineva ca de cand ai inceput sa traiesti si tu in marea "colectiva" a Europei nu e destul sa semeni grau sau porumb cum iti trece tie prin cap, cand e nevoie de rapita sau de cine stie ce alte plante mai bizare cerute de comertul mondial? Asta daca vrei sa ai chiar si un venit de pe ceea ce muncesti, nu doar slana porcului si ratele de pe balta, ca sa-ti poti trimite si tu  copiii la scoli sau chiar sa-ti platesti o vacanta decenta, dupa ce vei fi pus in baie periutele de dinti niciodata pana atunci aduse la cooperativa din sat sau dupa ce te vei fi obisnuit cu controale medicale preventive, cu consultatii la oculist, cu drumul spre o biblioteca! Ti-au explicat ei, noii specialisti aparuti prin birourile fostei CAP, cum se cer fonduri europene, cum se face un plan de investitii, cum se tine o contabilitate? stiu ei ce este OOOOOROPA, cu care atata se gargarisesc? Ii doare pe ei efectiv de soarta ta, adica de jumatatea palmasa din milioanele de romani care inca au mai ramas in tara?
Tare mi-e teama ca nu. Iar daca vor pica sanctiuni binemeritate de la Comisia de la Bruxelles, tot tu, biet european medieval pe care neoimpostorii vor sa te mondializeze, vei plati. Acum si mai cu seama in viitor. Iar generatiile viitoare vor purta in suflet aceeasi nauceala de oameni care nu inteleg cum de pierd toate trenurile istoriei si de ce destinul se manie des pe taranul roman, chiar si cand iti ia numele tantos de fermier!

Dinu Flamand este scriitor stabilit la Paris