A avut ocazia sa vada Romania pentru prima data cand avea opt ani. A revenit si in alte vacante sa-si viziteze tatal, om de afaceri, insa atunci cand a trebuit sa hotarasca unde vrea sa traiasca, a ales Romania.
Pe la 17, ani am hotarat ca nu vreau sa stau mai mult in Japonia. Preferam stilul de viata european. Mi-ar fi placut Franta – imi place totul acolo: cultura, muzica, Parisul, modul in care se imbraca oamenii, pana si modul in care arunca gunoiul – dar tatal meu, care avea afaceri in Romania, a considerat ca este mai bine sa vin aici. Cand am intrat la facultate, la ATF, actualmente UNATC, mi-a placut atat de mult, incat nu am mai vrut sa plec.
M-am casatorit cu un roman si am un copil, jumatate roman jumatate japonez, pe care l-am botezat ortodox, asa cum sunt majoritatea oamenilor din tara in care el traieste. Daca s-ar fi nascut in Japonia poate nu l-as fi botezat ortodox. Dar el s-a nascut in Romania si are nevoie, ca orice om, de un "templu" unde sa se roage. Avem nevoie de religie in tot ceea ce facem, iar cand se pune problema educatiei, in mod deosebit.
Nu mi-a venit greu sa ma adaptez, pentru ca am venit in Romania la o varsta la care nu aveam inca o personalitate definita. Practic, aici m-am format
si m-am maturizat ca om. Pe de alta parte, sunt si o persoana care, in general, se adapteaza usor. La inceput, prin 1994, cand am venit eu aici, fiind putini asiatici, oamenii se uitau mai ciudat la mine. Acum, fiind destui asiatici, oamenii s-au obisnuit. Da, m-am adaptat foarte usor. Parca imi vine ceva mai greu acum, desi exista pe piata cu mult mai multe lucruri decat inainte. Dar oamenii s-au schimbat putin. Parca nu mai sunt romani, cu adevarat. Relatiile dintre oameni au devenit mai tensionate, toti sunt mai agitati, strazile sunt mai aglomerate, soferii, foarte nervosi, egoisti, oamenii – nu toti, desigur – se agita mult, alearga si au devenit mai putin toleranti decat ii percepeam eu la inceput.
si in teatru s-a schimbat parca ceva. A capatat mai mult un aspect de showbiz. Nu pot face o comparatie mai profunda cu teatrul japonez, deoarece eu am lucrat pana acum doar cu echipe romanesti. Vazand insa spectacole de teatru in Japonia, cred ca actorii romani sunt mai buni si mai bine pregatiti decat cei japonezi. scoala de teatru din Romania s-a dovedit a fi una foarte buna.
Acum exista si mult mai multe posibilitati de manifestare pentru ei datorita televiziunii. Pentru mine, care intram in panica in fata camerei de filmat, faptul ca am jucat intr-un sitcom la Pro Tv m-a ajutat. Dupa filmarile la acest sitcom, m-am relaxat, pot spune chiar ca m-am imprietenit cu camera de filmat.
Teatrul insa, chiar daca nu ofera mari satisfactii materiale, trebuie sa fie pentru un actor adevarat un reper major in meserie. Ca sa joci teatru, trebuie sa-l iubesti. Teatrul se face cu pasiune. si cred ca foarte multi actori romani fac teatru din pasiune si cu pasiune. Imi place lucrul in echipa la teatru, imi plac repetitiile, dar sunt extrem de tensionata cand am o premiera. Am mari emotii! Pe scena, in intervalul de timp cat tine piesa, trebuie sa dai totul din tine! Trebuie sa intri perfect in pielea personajului! si asta presupune, pentru mine cel putin, o perioada de pregatire inainte si o perioada de detasare dupa.
Sotul meu ma sprijina foarte mult si traieste alaturi de mine toate aceste sentimente. Uneori, la o premiera, este chiar mai emotionat decat mine. Cred ca este destul de greu, cand nu ai aceeasi meserie, sa traiesti alaturi de o actrita.
In aceasta stagiune, spectatorii ma pot vedea la Teatrul ACT, intr-o piesa foarte draga mie, "Demonul rosu", de Hideki Noda, in regia lui Marcel Top, o piesa pe care am tradus-o impreuna cu o colega de spectacol si prietena in acelasi timp. Sunt foarte mandra de aceasta piesa. Suntem o echipa legata prin prietenie, dragoste pentru ceea ce facem si respect unul pentru celalalt. Iubim piesa, avem incredere in ceea ce facem si am inteles ca acest lucru se vede pe scena.
La Teatrul National "I.L. Caragiale" joc intr-o alta piesa, tot a unui scriitor japonez, in regia lui Issey Takizawa, care se numeste "Iubiri interzise".
Va astept sa le vedeti!
