În toate aceste activități văd două categorii instaurate la nivel de școală în general:
- categoria „marketing“ care s-a strecurat pe ușile școlilor cu oferte și pachete atractive, de la grădiniță până la liceu: albume foto, oferte de organizare petreceri, baluri etc.
- categoria „evaluări rezultate“, iar aici mă voi referi la afișarea lor și la modul de prezentare.
În prima situație, sunt multe aspecte de dicutat la nivel social, însă dacă privesc în termeni de relații și de asumare, aș vrea să întreb: cine își asumă faptul că această acțiune este desfășurată într-o manieră care să includă toți copiii?
Externalizarea acestor organizări și direcționarea către părinți are avantaje și dezavantaje, și numai până la un punct se poate considera că nu este școala implicată.
Citeam de curând în online un articol în care erau criticați părinții care încurajează și sponsorizează ținutele foarte scumpe și închirierea de limuzine la banchetul de final de liceu sau manifestările cu tocă și robă la grădiniță. Mai știți cum ne-a invadat telefonul mobil casa și viața? Sau cum au apărut variantele de credite odată cu oferte despre care nici nu auzisem? Cam așa au intrat și aceste oferte în școli, iar părinții sunt puși în situația de a nu accepta și de a lăsa copilul „în afară“ sau de a accepta de dragul încurajării apartenenței la grup. Profesorii au fost scoși în afara acestor decizii ca și când nu mai au dreptul să se implice, însă adesea nu pot abandona complet implicarea pentru că în multe situații, din loialitate, veghează și la imaginea școlii.
În mijlocul acestei reglementări este un consum de energie tacit sau care nu este vizibil public în a asigura managementul comunicării între părinți-școală-elevi-firma de organizare. Ce nu văd în această reglementare? Un coordonator care să-și asume acest management și menționarea unor obiective comune la nivel național. Cine răspunde pentru elevii ai căror părinți nu își permit financiar participarea? Da, în anumite situații se adaptează ofertele și contribuie ceilalți părinți, dar este un risc. Aici sunt multe aspecte de discutat la nivel general.
Ce pot face eu, dacă sunt părinte sau profesor: să ajut copilul să se ghideze după propriile nevoi, dorințe, într-un context economic real, în ceea ce privește alegerea ținutei și să-l ghidez printre valori – da, este important cu ce te îmbraci, dar și cum te simți și este important sentimentul de „împreună“ fiindcă ați fost colegi și ați învățat unii de la alții în acești ani. Nu e ușor adesea, fiindcă sentimentul de apartenență la grup este important începând de la pre-adolescență și va exista dorința, verbalizată sau nu a copilului (atenție, că sunt și copii care nu recunosc și ajung să se autoexcludă).
Deci, aici văd că această directivă prin care părinții sunt cei care semnează contractele de organizare a evenimentelor conexe lasă loc de comparare între posibilitățile financiare ale familiilor. Da, viața le va arăta la un moment dat copiilor că aceste diferențe există, dar aici vorbim despre un eveniment care aparține tuturor, pe de o parte, și despre șansa pe care o primește sau nu un copil să i se explice că este important așa cum este el chiar dacă bugetele familiilor sunt diferite.
Cum comunicăm rezultatul unui examen
În ceea ce privește comunicarea rezultatelor, aici lucrurile sunt chiar în „grădina“ școlii, iar părinții au posibilitatea de a face echipă cu copilul acasă în acest demers.
Este important, înainte de orice, ca rezultatul unui examen, test, etc. să fie comunicat fără a face referire la persoană și fără a compara elevii între ei. Pentru părinți, mesajul este să încurajeze și să rămână „plasa de siguranță“: copilul meu este copilul meu și merită iubirea mea; rezultatul lui este important să fie înțeles și asumat în condițiile date.
În ceea ce privește partea de comunicare de către școală, aici sunt directive pentru clasele P-IV, prin care premiile se dau personalizat și sunt pentru toți și pentru fiecare în parte. Aici este de văzut dacă a ajuns la toți învățătorii directiva și dacă a fost înțeleasă pentru că încă mai sunt copii etichetați la serbări sau copii ignorați.
Ce înseamnă asta pe termen mediu și lung? Că acelui copil îi dau sau îi iau șansa de a înțelege despre el că el contează.
Cât despre comunicarea rezultatului în mod public se lasă iar loc de a compara copiii între ei.
Ca părinte, pot să verific cum mă poziționez față de acest examen. Care este miza lui? Să îi crească șansele copilului meu, să învețe ceva din acest examen, să îl sprijin în a se autoevalua în beneficiul lui sau să îi dau eu standardele mele? Este important să verific cum mă simt când notele se afișează public, prilej cu care rudele, cunoștințele și prietenii au ocazia să afle în două minute rezultatul. Cum m-aș simți ca rezultatele mele de la serviciu să fie făcute publice? Depinde de rezultat, nu? Așa se simte și copilul meu, însă la el se adaugă un factor: cum ne poziționăm noi, ca adulți, față de acest rezultat – este o presiune în plus să ne știe și pe noi nemulțumiți. Dacă a reușit să obțină nota dorită, totul e în regulă, însă dacă nu s-a întâmplat asta, cine îl va încuraja în continuare?
În încheiere, vreau să adaug că a compara un copil cu un un alt copil este un abuz emoțional!
CV
Nicoleta Larisa Albert este psiholog, psihoterapeut în formare în psihodramă clasică, președinta Proacta Edu, organizație ce contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor prin sprijinirea familiei, învățământului și a cadrelor didactice. Unul dintre obiective este de a oferi cursuri acreditate de dezvoltare personală și formare a cadrelor didactice.
Nicoleta are o experiență vastă în lucrul cu părinții, scrie la www.nicoletalarisa.ro și este mamă a patru copii cu vârste între 2 și 20 de ani.
