Filmul lui Cristian Mungiu 4 luni 3 saptamani si 2 zile care a inceput sa ruleze zilele acestea in tara este o "Amintire din epoca de aur". Ea va fi urmata, aflam, de alte evocari filmice ale acelor ani. Randurile de fata nu sunt o cronica de film, pe care o las in sarcina specialistilor. Sa spunem doar ca am avut aceeasi senzatie halucinanta de realitate pe care am avut-o si cu Moartea domnului Lazarescu, a lui Cristi Puiu: iti dai seama ca esti intr-o sala de cinematograf si, in acelasi timp, participi nemijlocit la intamplarile filmului pe care, paralizat ca intr-un vis rau, nu le poti influenta. Numai ca in timp ce in "Moartea domnului Lazarescu" mai circula o umbra de omenie, de solidaritate, "4 luni…" infatiseaza o lume in care nu exista decat victime-femei si barbati-brute. O lume necrutatoare, cumplita, fara nuante. O lume neagra, simbolizata de orasul cufundat in noapte.
Automat, cand iesi din sala, te duce gandul la comparatia cu ziua de azi. Primul lucru care iti vine in minte: nu mai suntem in epoca de aur. Problema avorturilor a fost rezolvata. "Rezolvata" e un fel de a vorbi. Un avort e totdeauna o infrangere. Cel putin, nu mai exista acea clandestinitate sinistra, cu complicatiile inerente pentru femeie, cu boala, moartea, inchisoarea la capatul suferintei. Nu mai exista acea odioasa "politie ginecologica", controlul de masa in fabrici al femeilor pentru a depista graviditatea si a o duce la capat. Se vand liber mijloace anticonceptionale, avortul e legal (in puternica scadere: circa un milion in 1990, cam un sfert din aceasta cifra azi). In schimb, avem o problema demografica colosala: chiar dl Basescu tragea zilele acestea semnalul de alarma, riscam sa fim 16 milioane de romani in 2050 (este numai o parte a situatiei demografice aproape catastrofale, nu indeajuns pentru a ramane cu mainile incrucisate, totusi s-ar putea incuraja natalitatea, frana emigratia etc.).
Dar filmul lui Mungiu nu este numai despre avort. Este tabloul hiperrealist al unor vremuri in care sufletul romanesc a suferit o schimbare. Oamenii s-au cainosit. Suntem intr-o lume din care au disparut mila, politetea, o lume carmuita numai de interesele cele mai joase, o lume fara iubire. Singurul sentiment frumos este solidaritatea celor doua fete, Otilia (Ana Maria Marinca), cea care a ramas insarcinata, si Gabita (Laura Vasiliu). Admirabile actrite, uiti ca joaca! Pentru a-si ajuta prietena, Gabita e in stare de orice, inclusiv sa se culce cu odiosul avortor, dl Bebe (Vlad Ivanov, perfect in rol), pe care-l plateste, astfel, partial, in natura.
si aici nu mai putem spune ca "epoca de aur" este doar o amintire. Anticonceptionalele se vand in farmacii. Dar o atmosfera de clandestinitate intalnim si azi. Foarte multe afaceri pe fata sunt dublate de tranzactii secrete. Misterul pare sa fie pretutindeni, chiar si acolo unde nu exista de fapt mister. Oriunde mergi, la un ghiseu public, la o receptie de hotel, ai impresia ca se petrec fapte pe care nu le poti controla. Situatiile cele mai banale sunt umbrite de impresia pe care o ai ca, pentru a obtine ceea ce vrei, trebuie sa mai faci ceva. Ce anume? Nu stii, dar banuiesti. Nu-ti vine sa crezi, dar stii.
Este numai o parte a raului care supravietuieste epocii de aur. Cealalta este impietrirea sufletelor. Lipsa de mila, duritatea extrema a relatiilor dintre oameni, atunci cand interesul nu este direct si imediat satisfacut. Ce se intampla cand esti sarac si faci coada la camera de garda a spitalului? Tocmai in imprejurarile in care ai avea nevoie de un mai mare ajutor, nu numai fizic, dar si moral, intampini o mai mare raceala. Deseori indiferenta. Aici, ca si in alte domenii, cinismul este de rigoare.
Traim, zilele acestea, tot felul de framantari politice. Cade sau nu Guvernul? Mie mi-a venit sa spun, dupa ce am iesit de la film, ca astfel de lucruri nu-i privesc decat pe politicieni. Nu viitorul guvern, oricare ar fi el, ne va scoate din duritatea generalizata a relatiilor dintre oameni.
Ce devine azi domnul Bebe, avortorul cinic al Otiliei? Pot raspunde numai partial la intrebare. Dl Bebe este un om obisnuit cu riscurile. Prin urmare, nu ocoleste nici acum situatiile periculoase, care l-ar putea trimite in puscarie. Un mic santaj pe aici, un spert pe dincolo. Sau face contrabanda de tigari? Dar, poate, domnul Bebe a crescut, a dezvoltat o filosofie proprie, mai larga, de viata. S-a saturat de afacerile pe picior. Unirea face puterea: s-a inscris intr-un partid politic. E industrias, consilier municipal, deputat… In acest caz, imunitatea e aproape 100% garantata.
Sa nu ne facem griji pentru domnul Bebe. In locul lui Cristian Mungiu, as turna un nou film: "Bebe in Anul Domnului 2007".
Ion Vianu este scriitor
