Exista, in Franta, un om pe care il cheama Richard Martin si care iubeste Romania. Sunt si alti francezi care au ramas atasati de tara noastra dupa ce au trecut o data sau de mai multe ori prin Bucuresti, prin Sibiu, pe la manastirile din Bucovina sau prin Delta. Richard Martin ramane insa un prieten al nostru mai deosebit, pentru ca el este cel mai mare saltimbanc al spatiului mediteranean. Folosesc acest cuvant pentru ca lui Richard Martin ii place acest cuvant. "Noi, actorii, spune el, nu suntem decat niste saltimbanci. Niste visatori care au de partea lor arma redutabila a poeziei."
Pentru Richard Martin poezia inseamna o lupta in spatiul public, o asumare de riscuri estetice, curajul de a spune adevaruri care supara. Intre noi fie vorba, Richard Martin este putin anarhist, ceea ce ii jeneaza pe unii, inclusiv in Franta si la acele etaje ale puterii de unde vin banii pentru cultura.
Cu 30 de ani in urma, inconjurat de o echipa fidela si entuziasta, Richard Martin a creat, intr-un cartier popular din Marsilia, un teatru caruia i-a dat numele unui poet local, Axel Toursky. Cartierul nu este insa atat popular, cat dificil. Avand un mare numar de imigranti si numeroase probleme, de la somaj la delincventa, cartierul unde se afla Teatrul Toursky nu este si cel mai propice loc pentru a furniza spectatori unei intreprinderi artistice. si totusi, Richard Martin a castigat un pariu enorm: el a reusit un fel de pacificare prin arta, si-a integrat teatrul sau cu sapte sute de locuri in peisajul uman al cartierului si in cel cultural al Marsiliei.
Neobosit salahor al scenei, actor si regizor, utopist profesionist, mare calator si incitator de proiecte, avid de deschideri si prietenii, Richard Martin si-a transformat teatrul intr-un loc de intalnire a Meditarenei si a Europei. In fiecare an, in teatrul sau au de altfel loc un Festival al Mediteranei, precum si un Festival de teatru rus. Din 1990 incoace, teatrul romanesc a fost si el de nenumarate ori prezent la Marsilia, cu spectacole care au facut sa curga lacrimi de emotie in sala si sa cimenteze noi prietenii, cum este cea dintre Richard Martin si Virgil Ogasanu.
Pentru Richard Martin teatrul este un loc unde artistul nu trebuie sa asculte de putere, de adevarurile oranduirii comerciale in care traim si de certitudinile confortabile ale societatii. Motiv pentru care demersul sau teatral a devenit, in ultimii ani, unul federator si itinerant. Intr-o lume in care ideologiile se infrunta, in care capitalistii se concureaza, in care nebunii se impusca, artistii trebuie sa se cunoasca si sa lucreze impreuna. Cu aceasta idee in cap, cu prieteni buni precum Virgil Ogasanu sau José Monleon, directorul Institutului International de Teatru Mediteranean bazat la Madrid, Richard Martin a organizat in ultimii sapte ani trei fabuloase expeditii navale, trei Odisei, pentru a scoate teatrul din cadrul sau institutional clasic. In anul 2001, imbarcati pe un vas romanesc, saltimbancii lui Richard Martin au facut turul Mediteranei, oprindu-se din port in port pentru a le spune oamenilor, printre altele, ca poezia poate eradica ura. In 2003, o noua Odisee i-a condus pe membrii acestui comandou poetic pana la Marea Neagra. Iar acum, in 2007, corabia teatrala condusa de Richard Martin a pornit pe Dunare, de la Viena spre Giurgiu, cu un mesaj de pace si de speranta.
O suta de artisti din peste 20 de tari navigand pe cel mai lung fluviu al Europei si oprindu-se din cand in cand pentru a reaminti lumii ca Dunarea nu este o frontiera intre tari, ci o artera care le iriga cu o istorie comuna – iata o imagine demna de a fi retinuta. Pe 1 septembrie, saltimbancii erau la Viena, pe 3 septembrie la Bratislava, pe 5 si pe 6 s-au oprit la Budapesta, pe 7 si pe 9 au fraternizat cu alti semeni de-ai lor la Belgrad. Iar acum, este etapa romaneasca, cea mai lunga de fapt, cum geografic si Dunarea ne alinta mai mult decat pe altii.
Nu stiu cat de mediatizata a fost aceasta operatiune numita Odiseea Dunareana. Mediile de informare prefera in general spectacolele proaste, de la certuri politice la divorturi rasunatoare. Expeditia facuta pe Dunare in aceste zile de un saltimbanc francez impreuna cu o mana de prieteni care mai cred in forta poeziei si a teatrului este insa un eveniment coplesitor ca importanta. Richard Martin a pus acest pelerinaj sub semnul reconcilierii Europei si pentru a marca integrarea europeana a Romaniei si a Bulgariei.
Eu insa vad in aceasta expeditie si altceva: dupa atatia ani de durere si doliu, dupa atata trafic de arme si benzina, dupa ce apele acestui fluviu au purtat cu ele atatea marfuri prozaice destinate societatii de consum si celor mai poluante industrii, iata ca acum se face si putin trafic de poezie pe Dunare.
Merci, Richard. z
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
