Un raport dur despre Irak si comparatia dintre Irak si Vietnam facuta de presedintele Bush sunt teme abordate de presa internationala, consultata de Rador. International Herald Tribune, Washington Post si New York Times scriu ca o evaluare dura data publicitatii de agentiile de informatii americane descrie un guvern irakian paralizat, incapabil sa profite de securitatea realizata de miile de militari americani desfasurati suplimentar in acest an. The Guardian precizeaza ca vietnamezii, care se opun interventiei americane in Irak, au apreciat ca Bush a tras concluzii gresite din conflict: "Nimeni nu regreta ca razboiul din Vietnam n-a fost prelungit, in afara de Bush", spun ei. The Times aminteste ca Bush a sustinut ca Orientul Mijlociu va vedea varsare de sange daca SUA se retrag din Irak inainte de stabilizarea tarii, iar The Independent adauga ca, in mijlocul haosului, Bush, izolat, a promis ca va lupta pana va invinge. Analizand agenda europeana, Le Monde crede ca Europa si Franta au nevoie de un puternic motor german, iar Die Presse mentioneaza ca Ungaria se opune infiintarii gruparii de extrema dreapta, Garda Maghiara. Magyar Nemzet anunta ca se cauta profesori de limba maghiara care sa predea in Moldova. "Si dupa aderarea Romaniei la UE, statul roman incearca sa puna piedici invatamantului in limba materna pentru ceangaii din Moldova", scrie ziarul budapestan. "Mai nou, autoritatile incearca sa ii convinga pe parinti ca ar fi mai bine pentu copii sa invete limba italiana, deoarece mai tarziu le va fi mai usor sa gasesca un loc de munca in Italia. De asemenea, pedagogii care predau limba maghiara in afara scolii si parintii copiilor care frecventeaza aceste cursuri sunt sicanati permanent", scrie Magyar Nemzet. De tema imigrantilor, 300.000 de cetateni ai Regatului Unit au ales in 2006 calea autoexilului spre taramuri economice mai prospere, de teama concurentei imigrantilor. Australia, Noua Zeelanda, SUA, dar si Spania si Franta devin tarile de adoptie ale emigrantilor englezi, scrie The Independent.