16.7 C
București
marți, 22 octombrie 2024
AcasăLifestyleFoodMoara de Padure, falimentata de buticul din sat

Moara de Padure, falimentata de buticul din sat

Una dintre cele mai vechi mori de apa din Muntii Apuseni s-a inchis definitiv. Moara, construita in comuna Baisoara, pe valea paraului Huda, a fost ridicata la inceputul secolului XIX. Treptat, in jurul ei s-a ridicat un catun, care poarta numele chiar Moara de Padure.

Generatii intregi de moti si-au macinat graul sau porumbul intre pietrele circulare cioplite in granit. Mai mult, apa care curgea prin canalul care alimenta stavilarul morii era folosita si pentru o valtoare. Este vorba de o masina de spalat fara curent electric, formata dintr-un cos imens de nuiele, peste care se pravalea apa rece si limpede de munte. Femeile din catun inmuiau hainele ori rufele pe care trebuiau sa le spele, le sapuneau bine, apoi dadeau drumul stavilarului. Apa care cadea de la inaltime in cosul de nuiele plin cu haine spala rufele in vartecusul care lua nastere in cos. La sfarsit, femeile nu aveau altceva de facut decat sa lase stavilarul, iar suvoiul de apa se oprea. Hainele erau lasate la scurs in cos, apoi erau culese de gospodine ca sa fie intinse la uscat. La demisolul morii de apa functiona o instalatie ingenioasa pentru fiertul palincii. suvoiul de apa era captat cu niste tevi de metal, care formau o serie de serpentine in mijlocul unei sobe alimentate cu lemne. Apa rece ca gheata se transforma, sub actiunea flacarilor, in aburi, care erau transportati, tot cu ajutorul tevilor, intr-o instalatie formata din doua butoiase ori ciubare, cum le spun motii, introduse unul in altul. Prin spatiul dintre ciubarul mare si cel mic circulau aburii fierbinti, iar in ciubarul mic fierbea borhotul, adica pasta de fructe fermentata folosita pentru fabricatul palincii. Alcoolul era preluat de alte tevi din cupru, care treceau prin canalul cu apa rece al morii si, in cele din urma, era adunat in galeti de lemn, numite donite. Tuica era fiarta de doua ori, ca sa capete tarie. Cum in zona clima este prea rece pentru pruni, motii foloseau borhot de mere, de pere ori de zmeura. Intreaga instalatie apartinea familiei Corchis, urmasii tribunului Nicolae Corchis, prietenul lui Avram Iancu.
Acum insa toate acestea sunt doar amintiri. Lenuta Corchis, ultimul proprietar al morii, a pus lacatul pe cladire. Cazanul de tuica a inceput sa mearga prost prin anii ’80. Atunci, satenii care fierbeau tuica au adormit din pricina aburilor de alcool emanati de borhot. Ciubarele din lemn au explodat din pricina presiunii aburilor, iar cei prezenti in demisolul morii au fost opariti de borhotul fierbinte. Unul dintre sateni a murit, isi aminteste Vasile Cirebea, care era adolescent pe vremea aceea. Dupa accident, oamenii au inceput sa isi fiarba tuica in alta parte, pentru ca s-au temut ca tragedia s-ar putea repeta.

A urmat apoi sfarsitul valtorii. "Nu mai spalam la valtoare, pentru ca apa-i tare rece si tre’ sa frecam cu sapun hainele de ne ingheata mainile. Amu’ ne-am luat masini de spalat in rate, de la Cluj. Le punem in priza, le dam drumu’ si gata", spune Maria Popa, una dintre clientele de odinioara ale valtorii. De curand, nu mai functioneaza nici moara, pentru ca in sat s-a deschis un butic, care ii aprovizioneaza pe oameni cu faina. In trecut, motii plecau la targ la Turda ori la Cluj cu carute incarcate de lemne. Ei se intorceau cu carele pline de porumb ori de grau, care nu cresc in zona de munte, din pricina asprimii climei. Trocul cu satenii de pe Campia Transilvaniei a tinut sute de ani. Acum insa motii pleaca cu lemne si vin cu bani. De la magazinul din sat, care functioneaza la parterul unei case vechi, ei isi cumpara de-ale gurii, inclusiv faina ori paine adusa de la brutarie. Asa ca nimeni nu se mai incurca cu transportul cerealelor si cu macinatul. Acum, o mare parte a curtii vechii mori este napadita de balarii. Roata de moara s-a intepenit in nisip, iar demisolul unde functiona altadata cazanul de tuica a devenit gardul unei viteluse care ii priveste cu ochi blanzi si umezi pe cei care ii tulbura tihna. O piatra rotunda de moara, cioplita manual, a fost transportata in curte, unde, inconjurata de niste buturugi de brad, serveste drept masa de petrecere. Canalul morii este singurul folosit si acum. Satenii pescuiesc la umbra salciilor pastravii vicleni care se ascund indaratul bolovanilor colorati si slefuiti de apa cristalina care sopoteste la vale, pana cand isi pierd unda in paraul Iara.

Cele mai citite

De ce jocurile educaționale sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copilului?  

Jocurile educaționale sunt importante pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Acestea pot fi instrumente eficiente pentru îmbunătățirea capacităților cognitive, stimularea creativității și dezvoltarea abilităților...

Cui i se potrivește o cabină de duș cu funcție de cromoterapie?

O zi agitată, stresantă, cu multe task-uri care pare să ne acapareze toată energia sunt cele mai bune motive pentru un duș relaxant...

Adolescent cercetat pentru că a tras cu arma în Sectorul 5 al Bucureștiului

Un adolescent în vârstă de 15 ani este cercetat de polițiști după ce a apărut un videoclip pe o platformă online, în care se...
Ultima oră
Pe aceeași temă