Prima lui carte, „Omul care voia să fie fericit”, a fost refuzată de patru edituri până să vadă lumina tiparului. Editorul care i-a dat o șansă a fost Anne Carrière, care nu mai cunoscuse un succes răsunător de la lansarea romanului „Alchimistul” de Paulo Coelho, iar editura se afla într-o mare dificultate financiară în 2009.
Crescut într-o familie foarte strictă – mama sa era catolică, iar tatăl, protestant, micul Laurent Gounelle și-a găsit refugiul în lectură și visare. Când avea 17 ani își dorea să devină psihiatru, dar a fost descurajat atât de un prieten de familie, un pe-
simist convins că această meserie n-ar fi avut niciun viitor, cât și de tatăl lui, care își dorea ca fiul său să urmeze niște cursuri serioase. Așadar, presat de părinți, Laurent Gounelle a urmat cursurile unei facultăți economice, însă la doar 23 de ani a dat piept cu prima criză existențială, când și-a dat seama că nu asta își dorește de la viață. Au urmat niște ani în care a făcut tot posibilul să se regăsească, cu un parcurs neregulat, descris ulterior de o jurnalistă de la Liberation ca fiind precum „traiectoria unui pui recent decapitat”. Timp de 15 ani a făcut consultanță în domeniul resurselor umane, iar companii franceze și internaționale i-au încredințat misiunea de a le ajuta angajații să se dezvolte profesional și să descopere sensul vieții.
În 2006, pe când avea 40 de ani, Laurent Gounelle s-a apucat de scris. Anul 2006 a fost unul foarte încărcat din punct de vedere emoțional, pentru că autorul s-a confruntat cu moartea tatălui său la doar câteva luni după ce se căsătorise și cu moartea celui mai bun prieten al său. A fost însă și anul în care i s-au născut primul copil și primul roman, pe care și-a dorit să-l scrie pentru a împărtăși ideile sale despre fericire. Tradus în 25 de limbi și numărul 1 în ceea ce privește vânzările în Franța, primul său roman a deschis drumul către succesul literar.
„Ziua în care am învățat să trăiesc”, cel mai recent roman al său, al patrulea dintr-un total de cinci, apărut la Editura Trei, s-a vândut numai în Franța în 450.000 de exemplare.