Chiar asa a fost? De multe ori mi s-a pus aceasta intrebare in Occident de oameni care, vazand in special filme legate de perioada comunista, ramaneau socati in urma celor vazute. Ciudata, uluitoare, imensa este forta imaginii, si mai ales forta detaliului. Cand spun istoricii ca utopia comunismului de stat a lasat in urma ei o suta de milioane de morti, publicul (ma refer la cel occidental) nu se emotioneaza. Cifrele raman intotdeauna abstracte chiar daca sunt ingrozitoare. In schimb, un film precum "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" provoaca revelatii si schimba destine.
N-au fost numeroase, din 1989 incoace, filmele bune si emotionante capabile sa le explice putin occidentalilor cum se derula viata de zi cu zi din anii comunismului. "Good Bye, Lenin!" realizat de Wolfgang Becker in 2003 a fost unul dintre primele care au avut un succes european si international, urmat, trei ani mai tarziu, de "Viata celorlalti" regizat de Florian Henckel von Donnersmarck. De fiecare data, dupa iesirea pe ecrane a acestor filme, am auzit intrebarea fatidica formulata mai sus: "Chiar asa era? Chiar asa aratau magazinele, chiar asa aratau interioarele, chiar asa se purtau oamenii, chiar asa se denuntau unii pe altii, chiar asa de mare era frica?".
Fara indoiala, filmele bune avand ca fundal comunismul sunt adevarate manuale de istorie. Cum a devenit si filmul lui Cristian Mungiu, distins nu numai cu premiul cel mai important acordat anul acesta la Festivalul de la Cannes, dar si cu Premiul Educatiei Nationale din Franta, decernat de un juriu format din profesori si studenti. Altfel spus, filmului i se recunoaste o enorma valoare pedagogica, urmand sa fie difuzat in scoli, prezentat deci elevilor ca un fel de "material didactic" pentru intelegerea unei epoci. Pe baza imaginilor filmate de Cristian Mungiu si a povestii sale legate de un avort clandestin, mii de elevi francezi vor putea descoperi ceea ce cuvintele pot cu greu relata: atmosfera sumbra a unei lumi pe care multi intelectuali, inclusiv din Franta, o credeau inceputul fericirii supreme pe pamant. Material de reflectie si de analiza, filmul romanului Cristian Mungiu ii va ajuta nu numai pe elevii francezi sa inteleaga ce a fost comunismul de stat, dar si pe profesorii lor sa-si gaseasca mai usor cuvintele pentru a le explica perioada.
Rapiditatea cu care au aparut o serie de filme bune despre ororile comunismului tine oarecum de miracol. Dupa marile catastrofe ale istoriei, artistii raman deseori muti si au nevoie de multi ani de zile pentru a se putea exprima convingator. Revolutia franceza, de exemplu, n-a declansat nici o "revolutie literara" intr-o tara care exporta deja de mult cultura si valori universale. Artistii au nevoie intotdeauna de o anumita distanta fata de eveniment pentru a-i putea pune in fata o oglinda pe masura, emotionanta si cutremuratoare. Sigur, americanii au inceput sa faca filme despre al doilea razboi mondial chiar in timp ce acesta se afla in plina desfasurare (cum ar fi "Casablanca" regizat de Michael Curtiz in 1942). Dar majoritatea au ramas anecdotice, marcate de reteta hollywoodiana si impregnate de urgenta mentinerii moralului in randurile combatantilor. Au trebuit sa treaca multi ani pana cand sa apara, de exemplu, primele filme cu adevarat cutremuratoare despre Holocaust. "Lista lui Schindler", realizat de Steven Spielberg, a iesit pe ecrane la 50 de ani dupa consumarea evenimentelor pe care le evoca. Un istoric al Hollywoodului povesteste intr-o carte un episod semnificativ: imediat dupa sfarsitul razboiului, mai multi regizori si scenaristi evrei din Statele Unite au fost invitati sa viziteze lagarele de exterminare descoperite de aliati pe teritoriul Poloniei si al Germaniei, pentru a face un film despre Holocaust. Cineastii evrei s-au intors insa la Hollywood fara sa fie capabili sa faca, imediat, filmul. Era prea devreme pentru un film artistic, sau poate ca lumea nu era inca pregatita sa-l vada.
Perioada razboiului rece a fost si un razboi la nivelul imaginii. Putine filme facute in Occident despre dezastrul utopiei comuniste au fost insa credibile. In schimb, artileria grea a Hollywoodului a dat o lovitura cumplita modelului comunist: nu vom sti niciodata cat a cantarit, de exemplu, un serial american mediocru precum "Dallas" in prabusirea edificiului construit pe baza "valorilor" marxist-leniniste. Un lucru este sigur, insa milioanele de est-europeni care se uitau fascinati la "Dallas" nu voiau altceva decat sa poata trece granita de la "visul comunist" la "visul american".
Primul film reusit si cu mare succes international despre "primavara de la Praga" (altfel spus, despre aneantizarea, in 1968, de catre tancurile sovietice, a socialismului cu fata umana abia nascut din Cehoslovacia) a fost realizat 20 de ani mai tarziu, prefigurand aproape caderea comunismului. Acest film se numea "Insuportabila usuratate a fiintei" si a fost facut dupa romanul cu acelasi nume al scriitorului ceh refugiat in Franta Milan Kundera.
Iata de ce spun ca rapiditatea cu care au aparut filme bune despre ceea ce se intampla inainte de 1989 in partea estica a cortinei de fier tine aproape de miracol! Dupa cum miraculos este si faptul ca filmele germane si cele romanesti sunt cele care au avut in ultimii ani cea mai mare forta de impact. Poate si datorita faptului ca in Germania (cea de Est) si in Romania comunismul a avut gustul cel mai amar. In Germania pentru ca o mare parte a populatiei chiar a crezut ca utopia comunista era datatoare de identitate, iar in Romania pentru ca majoritatea romanilor si-au pierdut identitatea in urma experientei comuniste.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
