Dosarul "Gradina Bordei" a atras atentia asupra conservarii naturii in orase. Exista o mobilizare in aceasta privinta, care nu trebuie sa se relaxeze. Dar problema e mai generala.
Romanii parcurg acum Europa, in toate sensurile. Multi au ales sa traiasca aiurea, desi o astfel de decizie nu se ia niciodata cu inima usoara. Intorcandu-se in tara sau nu, calatorind, ei au putut sa vada cum arata continentul nostru in cea mai mare parte a lui. Nu trebuie sa cadem in idealizare. Cu notabile exceptii, constatam nu numai eleganta si buna randuiala a oraselor, dar si modul cum este ingrijit mediul ambiant. Natura europeana este, mai mult sau mai putin, tratata ca un parc. Nu numai locurile de agrement public fac obiectul unei ingrijiri minutioase. Vedeti cum sunt ingrijite padurile, cum sunt tratate cursurile raurilor etc. Desigur, nimeni nu e total la adapost de catastrofe naturale, inundatii, cresteri ale apelor marii etc. Dar "Vechea Europa" nu se lasa prada insalbaticirii.
La noi, multe au fost facute pe dos. E drept ca inundatiile catastrofale din 1970 si 1975 au fost urmate de importante lucrari de hidroamelioratie. Dar cate greseli s-au putut face! Poate cea mai flagranta dintre ele a fost distrugerea paradisului de ape din intreaga vale a Dunarii. "Redarea" catre agricultura a Insulei Mari a Brailei este exemplul cel mai grotesc. Distrugerea stufului din Delta pentru paguboasa productie de celuloza este un altul. Despaduririle sunt o ticalosie in mai multe acte din care numai primul s-a consumat in "epoca de aur". Restul continua in postcomunism, cu voiosie.
Acum, neglijenta oamenilor se insumeaza cu consecintele schimbarilor climatice. Rezultatul – cele 3 D: Desertificare (vezi sudul Olteniei, dar si aiurea), Despadurire (peste tot, dar mai ales in Harghita), Deseuri (aproape nici o politica de tratare a resturilor menajere si industriale). Peste tot vezi hale de uzine parasite. Canalele de irigatii sunt lasate de izbeliste, crapate, apa nu ajunge unde trebuie, caci se scurge in pamant inainte de-a atinge culturile.
E drept, clima nu ne ajuta. Intr-un an avem inundatii catastrofale (amplificate de despadurire, caci solul dezgolit nu mai retine apa, care se duce vijelios la vale). Anul urmator: seceta, crapa pamantul etc. Dar daca ar exista o politica inteligenta de reimpadurire, daca irigatiile ar functiona, daca am sti ce sa facem cu gunoaiele, daca am reda Dunarii romanesti intreaga ei lunca, situatia s-ar ameliora, degradarea ar putea fi franata, poate oprita…
Deficitul colosal al balantei comerciale arata ca nu e usor sa produci pentru export. Macar de-am fi autosuficienti alimentar! Sau daca am crea produse agricole de mare calitate, care ar putea fi cautate in strainatate! Agricultura ar beneficia de pe urma unei adevarate politici ecologice. In ce priveste turismul, lumea, cata vine, vine sa vada anumite puncte de mare interes: manastiri, monumente… Dar natura in toata splendoarea ei de altadata (Romania era "Gradina Maicii Domnului") a ajuns intr-un hal fara de hal. Turismul, cu care se castiga multi bani, ar putea fi un mare atu al Romaniei, dar noi facem un turism limitat la putine zone (despre deficientele lui trebuie vorbit separat).
Esecul diverselor partide ecologiste dupa 1990 arata, pe langa coruptibilitatea celor care le-au animat, si slabul interes public pentru temele privind mediul ambiant. Anumiti politicieni, nu putini, se bat cu pumnii in piept de patrioti ce sunt, dand veste ca ne ameninta puternicii nostri vecini. Asa o fi, dar nu e de-ajuns sa te aperi. Poporul s-a dovedit sensibil la istorie, alegandu-l anul trecut pe stefan cel Mare drept "Cel mai mare roman" al tuturor timpurilor. Azi, o tara nu se apara numai la granite, cum a facut pe vremuri domnitorul moldovean, ci si in interiorul ei. Protectia mediului ambiant este o optiune politica. Dupa parerea mea, nu poate fi evitata. Patriotismul nu este numai o privire nostalgica spre gloria trecuta, ci si – mai ales, as spune – o preocupare constanta pentru pastrarea in bune conditii si ameliorarea teritoriului. Este o parte importanta a ceea ce se numeste dezvoltarea durabila. Dar, la noi, principiul e sa apuci imediat ce se poate apuca, maine nu se mai stie. Cu sistemul asta nu se ajunge departe.
Opunandu-se importului nerestrictiv de masini vechi si, mai recent, al deseurilor italiene pe teritoriul nostru, Guvernul Tariceanu a dovedit o sensibilitate pentru problemele mediului ambiant. Puterea centrala a statului trebuie sa aiba o politica ecologica. Dar grija pentru teritoriu este in primul rand un atribut al autoritatilor locale si al locuitorilor din zonele respective. De aceea, cu cat puterea va fi mai aproape de comunitati, cu cat va fi mai bine conturata autonomia locala, cu atat problemele mediului vor fi mai corect rezolvate.
Ion Vianu este scriitor
