(continuare din numarul trecut)
- Exista diferente de mentalitate intre membrii Colegiului CNSAS?
Ticu Dumitrescu: Am avut in acest sens un exemplu: cazul lui Ion Iliescu.
Pentru un om ca mine, Ion Iliescu a avut o contributie directa, ca nomenclaturist de varf al PCR, la crimele si faradelegile din perioada comunista si, ca si cum asta n-ar fi fost de-ajuns, a indraznit dupa decembrie ‘89, sfidand totul, sa incite la ura si lupta de clasa si la razbunare, organizand la lumina zilei faradelegile si crimele abominabile savarsite in timpul mineriadelor, fapte care au ingrozit lumea.
Iata insa ca tovul Ion Iliescu a primit din partea Colegiului, prin vot majoritar, verdictul incredibil ca n-a facut politie politica. si n-a fost singurul caz! Or, daca nici Ion Iliescu n-a facut politie politica, atunci de ce sa-l deconspiram pe nu stiu ce securist care a executat sarcinile si dispozitiile partidului (inclusiv al nomenclaturistului PCR Iliescu)?
Este drept ca dosarele tovului au disparut din 23 decembrie 1989, deci ca nu s-a putut intocmi un probatoriu, dar faptele acestuia sunt de notorietate nemaiintalnita.
Revenind la diferentele de mentalitate dintre membrii Colegiului, tin sa subliniez faptul ca unii dintre ei il apreciaza, spre exemplu, pe Ion Iliescu la modul superlativ, spre deosebire de altii care au cu totul alta parere.
In rest, pentru plevusca, cum spun eu, in Colegiu, lucrurile si votul merg, in general, spre unanimitate.
In fine, daca am privi in oglinda activitatea Colegiului din acest an, sa zicem cu a anului 2005, poate ar trebui ca lucrurile sa ne bucure. Pentru ca sedintele Colegiului s-au tinut regulat, cu doua-trei exceptii si cu o ordine de zi bogata.
- Nu se poate gasi o solutie mai buna pentru ca lucrurile sa mearga si mai bine?
— Am spus-o de mai multe ori: solutia germana. Adica un directorat din doua persoane, care nu fac decat sa contrasemneze deciziile Departamentului Investigatii. Fara contestatii si alte amanari si discutii cu nuante politice.
Din pacate, ceea ce este ireparabil – si pentru asta Iliescu si securistii lui merita toate felicitarile – este faptul ca in Arhivele Securitatii s-a "lucrat" masiv, o mare parte din dosarele unor personaje au disparut fara urma. La altele avem doar copertele sau cateva zeci de file, fara sa se poata constitui probatoriul cerut de lege.
Revoltator pentru mine mai este si faptul ca intalnesc evidente clare ale unor indivizi bine plasati in societatea romaneasca si altii cu rol moralizator, din care reiese ca au fost agenti informatori ai Securitatii sau ca dosarele de retea le-au fost arse si, neavand documentele cerute de lege spre a intocmi probatoriul, nu-i poti nici macar denunta opiniei publice.
- Chiar nu exista nici o posibilitate?
— Exista una singura care sa conduca la modificarea in acest sens a L. 187: "vointa politica". Dar cum sa speri la acest lucru cand din amendamentele depuse de Guvern, discutate in Parlament pana acum, transpare ideea ca s-ar putea ca unele prevederi ale legii sa devina si mai contrare solicitarilor cunoasterii in intregime a adevarului.
- Sunt voci care vorbesc de inutilitatea CNSAS. Nu cumva sunt justificate?
— In nici un caz nu se mai poate pune astfel problema! Ramanand chiar si in conditiile actuale, CNSAS este o institutie necesara si obligatorie a democratiei si a statului de drept. Sunt state care si acum demareaza asemenea activitati.
Ramane ca noi, Colegiul, sa ne zbatem mai mult, spre a crea conditii normale de lucru, prin achizitionarea unui sediu corespunzator, care sa asigure spatiile adecvate unei activitati nu numai aride, dar si cu mediu nociv (pentru cei care lucreaza cu dosare arhivate de zeci de ani), lucru pe care, ca cercetator, l-am simtit si eu pe propria-mi piele.
- Concret, ce ramane de intreprins?
— Guvernul Tariceanu a alocat o suma corespunzatoare pentru achizitionarea sediului. Ramane sa staruim in a-l ruga pe primul-ministru ca, peste toate greutatile pe care le are, sa dispuna rezolvarea urgenta a acestei probleme stringente. Numai astfel putem sa le asiguram salariatilor din CNSAS conditii normale de lucru si sa asteptam un randament mult mai intens.
In acest context se asteapta de la directorul general al CNSAS, revenit din concediul natal, sa reorganizeze cat mai urgent activitatea unor servicii, directii etc.
- Opinia publica asteapta de la CNSAS nume sonore. Nu mai sunt?
— Asa cum am mai spus, eu cred ca, pe masura ce am avea un numar sporit de oameni care sa cerceteze intr-un ritm mai intens "zestrea" de la DAPL, chiar asa cum a venit, vom avea si asemenea nume.
Pentru asta, repet, este nevoie de sediu corespunzator si de personal marit cu cca 200-300 de oameni dotati cu logistica respectiva.
- Cum apreciati ultima "gaselnita juridica" a Curtii Constitutionale, menita sa-l salveze inca o data pe dl Ion Iliescu de la o sentinta juridica, pentru rolul sau in mineriade?
— Fuga de raspundere a dlui Iliescu a gasit mereu in justitia noastra un aliat de nadejde. Eforturile generalului Dan Voinea si ale grupului sau de procurori militari de a aduna in decursul mai multor ani probele necesare pentru un proces just si imperios necesar, al mineriadelor, au fost periodic zadarnicite de capii unui sistem judiciar neeliberat de influenta nefasta a factorilor politici conjuncturali. Iata ca si acum, cand se parea ca, in sfarsit, dosarul mineriadei din ‘90 va ajunge in faza de judecata, fostii tovarasi de lupta comunista numiti de Ion Iliescu la Curtea Constitutionala i-au dat colacul de salvare. Se demonstreaza astfel inca o data ca libertatea noastra are limite serioase. Inteleg astfel de ce Monica Macovei, un outsider pentru sistemul reformat al Justitiei, trebuia indepartata din fotoliul de ministru.
- Dle Constantin Ticu Dumitrescu, in conditiile in care schimbarea, reforma, democratia, integrarea europeana si alte valori pe care mizam sunt schioape sau fragile, condamnarea comunismului de catre presedintele Basescu ce valoare mai are?
— Deocamdata doar o valoare simbolica si de mare importanta morala, ceea ce nu e putin lucru, avand in vedere si reactiile viscerale care au "acompaniat" acel moment cu semnificatie istorica, consumat sub cupola Parlamentului si vizionat in tara si peste hotare. Daca aceasta condamnare a comunismului, ca ilegitim si criminal, legitimata de memoria milioanelor de victime stiute si nestiute si de documentele Raportului final al Comisiei "Tismaneanu" din care am facut si eu parte, va fi urmata de o intarziata, dar inca necesara lustratie, de desecretizarea arhivelor partidului comunist, de o priza de constiinta la nivelul opiniei publice, inseamna ca semnificatia acelui moment va avea si un continut concret si complex.
- Nu e tarziu pentru o lege a lustratiei?
— Lustratia inseamna purificare, despartirea graului de neghina, cum spuneam in anii ‘90, cand incercam sa explic ca punctul 8 din Proclamatia lui George serban nu este un act de razbunare, ci un act de dreptate. Pentru asta nu e prea tarziu nici astazi. Poate e mult mai greu, si sigur am avea mai putini lustrati. Momentul cel mai bun s-a ratat, cauza cel mai bland denumita a fost lipsa aceleiasi vointe politice (sau, mai bine exprimat, a nonvointei politice). Va imaginati ce drum ar fi avut Romania fara Iliescu si clica lui, fara mineriade etc., etc. Greselile si restantele tranzitiei se razbuna insa. Astfel constientizam cu totii in practica integrarii europene ca avem nevoie de un Parlament mai curat, mai profesionist, si de o clasa politica noua, cu o minima morala. Pentru ca lustratia presupune criterii de eligibilitate, bazate tocmai pe legea morala. Vi se pare normal, vi se pare drept ca, dupa o revolutie anticomunista europeana si antisecurista, in care Romania a dat cea mai grea jertfa, fostii securisti si activistii de partid sa conduca procesul de democratizare!? Sau sa devina, prin jaf ori "inginerii financiare", bancherii rosii si noii nostri ciocoi? E impotriva naturii, e nefiresc! Or, in aceasta situatie ne complacem de 17 ani si, oricat de "intrati" suntem in UE, rezultatele se masoara, la noi acasa, in coruptie, in disfunctionalitatile institutiilor, in conflictele de interes cvasiprezente, in clientelism si, mai ales, intr-o justitie neperformanta.
- Ati fost un apropiat al lui Corneliu Coposu. Ati declarat in repetate randuri ca in PNT va simtiti acasa, ca pentru acest partid, pentru idealurile pe care le promovati dvs., familia, prietenii v-ati sacrificat libertatea, tineretea, altii – viata. Ce sanse de refacere, de revenire in primul plan al vietii politice mai acordati acestui partid?
— Am declarat intr-o emisiune televizata ca, in situatia in care a fost adus partidul, atat prin actiunile din exterior, dar mai ales prin cele din interiorul sau, de indivizi infiltrati din timp in acest scop, chiar daca ar invia Iuliu Maniu, PNTCD nu se va mai putea reface. De altfel, dupa ultima lovitura data imaginii PNTCD in urma cu doi-trei ani, cand intr-un congres, "comandat" de presedintele in exercitiu de atunci, sprijinit de presedintele de onoare al PNTCD, s-a hotarat renuntarea la denumirea sa istorica, eu m-am despartit de PNTCD. De atunci nu mai apartin nici unui partid politic. Raman insa cu o durere neostoita in suflet.
- Dupa 17 ani, mai credeti totusi ca mai sunt interesati cetatenii de dosarele Securitatii?
— La intrebarea dvs. va dau un singur raspuns: manifestatia de solidaritate din 2006, cand sute de tineri au venit, zile de-a randul, formand un cerc uman in jurul cladirii CNSAS, alaturi de cea mai mare parte a salariatilor acestei institutii. Ei nu vroiau altceva decat sa-mi ceara sa raman la CNSAS, fiind convinsi ca, prin prezenta mea, vor avea garantia ca lupta lor pentru deconspirarea Securitatii va continua si se va revigora.
- In incheiere, argumentati definirea Securitatii ca politie politica a PCR.
— Mai intai, orice politie politica, oriunde si oricand, nu poate fi decat odioasa. si apoi sa ne lamurim ca de fapt "odios" inseamna ceva care provoaca aversiune, respingere.
Oare pentru un om ca mine, care i-a cunoscut din plin, prin propria-mi piele, mijloacele si metodele, Securitatea poate fi denumita altfel decat odioasa?
Dar pentru cercetatorul care a studiat mii de documente si a auzit nenumarate marturii, fiind el insusi martor al crimelor si faradelegilor acestei politii politice, cum poate fi denumit altfel?! Patriotica?! Umana?! Anexa!
In incheiere, tin insa la o precizare. Cine a citit acest interviu isi va da seama ca eu nu am devenit un pesimist privind activitatea CNSAS. Raman un luptator si am convingerea ca aceasta institutie isi va indeplini pana la urma menirea data prin lege, iar Securitatea va fi pe deplin deconspirata, chiar daca unii mai incearca sa stavileasca acest demers.
