TODAY’S ZAMAN
Groapa de gunoi
Litoralul Marii Negre se transforma cu repeziciune intr-o groapa de gunoi, din cauza deseurilor menajere, industriale si medicale, precum si a apelor uzate deversate in zonele costiere. Numeroase localitati litorale din Bulgaria, Romania, Rusia, Turcia isi abandoneaza deseurile menajere si medicale pe coastele Marii Negre. Iar gradul de poluare a litoralului este atat de ridicat, incat fasii intregi devin inutilizabile. Pe de alta parte, ministrii mediului din 17 state au semnat recent un "Raport comun pentru actiune urgenta" in ceea ce priveste stoparea poluarii Marii Negre.
FINANCIAL TIMES
Raportul CE
Romania este prezenta in presa internationala prin raportul de tara al Comisiei Europene (CE). Cotidianul britanic Financial Times a titrat "Bulgaria si Romania, avertizate asupra coruptiei". Iar The Times a scris ca "Uniunea Europeana a criticat Bulgaria si Romania pentru coruptie", mentionand ca in opinia comisarilor europeni "progresele in judecarea cazurilor de coruptie la nivel inalt sunt insuficiente". Pe de alta parte, cotidianul Magyar Nemzet a scris ca raportul mai critica si repartizarea fondurilor pentru agricultura, respectiv nivelul inca insuficient al securitatii alimentare.
NEZAVISIMAIA GAZETA
Anticipate
Noul plan de reglementare transnistreana prevede organizarea alegerilor parlamentare si prezidentiale anticipate in Republica Moldova, potrivit ziarul rus Nezavisimaia Gazeta. Publicatia afirma ca presedintele Voronin si-ar fi anuntat disponibilitatea sa accepte alegeri prezidentiale anticipate "concomitent cu realegerea autoritatilor in Transnistria", conditia Chisinaului fiind ca acest proces sa fie precedat de retragerea fortelor militare ruse din regiune.
ITAR-TASS
South Stream
Presedintele rus, Vladimir Putin, a avut o convorbire telefonica cu premierul italian, Romano Prodi, in cadrul careia a fost examinata, in special, problema proiectului energetic privind construirea gazoductului "Fluxul Sudic" (South Stream), care va traversa Marea Neagra. Potrivit Serviciului de presa al Kremlinului, "ambele parti au mentionat ca acest proiect are o importanta deosebita atat in plan bilateral si regional, cat si pentru asigurarea intregii securitati europene (…), bucurandu-se de un interes sporit din partea statelor din Europa de Sud-Est". Pe de alta parte, Turcia s-a declarat ingrijorata de acordul Gazprom-ENI, care ar putea ameninta proiectul Nabucco.
TCSM
A patra brigada
Statele Unite intentioneaza sa isi reduca efectivele militare din Europa la trei brigazi, o a patra putand fi convocata la manevrele militare si la alte misiuni desfasurate in Romania si Bulgaria, a informat The Christian Science Monitor (TCSM). Potrivit noilor planuri de reconfigurare a trupelor americane din Europa, numarul efectivelor SUA stationate pe continent, care era de 62.000 de militari in 2005, va fi redus la 35.000 de militari.