Saptamana trecuta, portile orasului Braila s-au deschis deopotriva pentru poeti si zei. Asa a inceput Festivalul Poetilor din Balcani ca o sarbatoare a spiritului si de cinstire a orasului. Cum altadata in Grecia Antica asemenea evenimente lasau in urma legende povestite de zei si trecerea noastra a ramas in memoria miscatoare a Dunarii, in amintirea locurilor unde au rasunat versurile si pasii nostri si, mai cu seama, in multe inimi. De departe, din tinutul Serbiei au raspuns chemarilor maestrii cuvantului si fratii nostrii: Adam Puslojic, Radomir Andric, Srba Ignjatovic, Predrag Bogdnovic, iar de prin tara si din Braila au venit: Cezar Ivanescu, Mircea Muthu, criticii literari Dan Anghelescu, Vasile Spiridon si Florentin Popescu, precum si Nicolae Grigore Marasanu, Constantin Gherghinoiu, Stere Bucovala. In prima zi spre seara, s-au oferit premiile Festivalului Poetilor din Balcani, iar alesii au rostit in fata unei sali pline aflate in maiestuoasa cladire a Teatrului Maria Filoti incantatii prin care magia creatiei era sacrificata in favoarea unor cuvinte simple, dar alese, stralucitoare, dar nu orbitoare, iar multumirile celor premiati se auzeau de parca rasunau dintr-un amfiteatru antic. In aplauzele unui auditoriu clasic, si ma gandesc nu numai la stravechimea ideii, a fost prezentata antologia de poezie "Balcanica", din care actorul Florin Chirpac a recitat poeme despre iubiri sarbesti si simtaminte romanesti. Unghiul serii a fost inchis de harul Mariei Gheorghiu. Tinuta cantecului si vocea ei, semanau cu iluziile noastre. Semanau cu visele noastre pe care nu le vrem implinite niciodata. Pentru ca astfel mor. Pentru ca sunt mai dulci asa. si mai reale. Maria Gheorghiu a aprins pentru o clipa in sufletele noastre acea uitare de sine, care iti da puterea sa mangai papadia fara sa ii sfarami floarea si sa intelegi pe deplin duhul tuturor lucrurilor. Tarziu spre noapte luciul Dunarii parea un rug aprins in care mi se parea ca se zbate sufletul Kirei Kiralina, iar un marinar canta despre tanti Elvira si Braila de altadata. Nu stiu daca am dormit sau nu in prima noapte, sau a fost mai mult un somn de veghe, dar cu siguranta venirea celei de-a doua zi mi-a intarit credinta ca deja participasem la un eveniment care va fi pastrat multa vreme in arhiva timpului. Intr-o sala de la etajul doi al Casei Tineretului, Mircea Muthu – decanul Universitatii din Cluj – a prezentat in viziunea sa istoria romanilor din Balcani. La sfarsitul comunicarii, aveam sentimentul ca tara mea ocupase in istoria veche a lumii importanta pe care a avut-o mersul stelelor in istoria primilor corabieri. Eram fericit sa aud inca o data ca oamenii care au trait pe acest pamant au mutat nenumarate orizonturi din loc. Dupa masa de pranz si o scurta odihna, a venit randul meu si al doamnei Ana Daniela Budica, unica editoare din viata cartilor pe care le semnez, sa prezentam antologia "Rasu’ Plansu’ lui Nichita Stanescu", insomata din primele patru volume dintr-o serie de douasprezece care sper sa se incheie la anul. Invitatii nostri au fost poetii Cezar Grigorescu si Nicolae Grigore Maraseanu. La sfarsit am prezentat un film cu Nichita la Belgrad, inconjurat de prietenii lui sarbi. Frumusetea lucrarilor de grafica, prezentata mai tarziu de prietenii nostri sarbi, a ramas in inimile noastre ca o luna plina, iar cantecele interpretate de Firulovic aveau rezonanta unor mituri apuse.
A doua noapte incepuse, iar de data asta luciul Dunarii nu mai era un rug aprins, ci parea mai degraba un drum intunecat pe care alunecau siluete grabite de o chemare. A treia zi, dimineata m-a prins pe strazile pustii ale Brailei in cautarea unui chip drag sufletului meu si disparut de mult. Aici a trait tatal meu Constantin, o iubire neimplinita, ca apoi sa moara departe de ea. Tot in aceasta zi am calatorit cu un vas pe Dunare, privind la malurile sparte de apa, unde se vedeau radacinile copacilor prinse doar in cateva firisoare. Toti simteam ca urmeaza despartirea si ca, pana la urma, calea intoarsa este singurul drum pe care mergem. Cand am ajuns pe mal, Festivalul Poetilor din Balcani era o amintire si tot ce devine amintire, nu s-a intamplat niciodata. Ce mai stiu este ca poetii au parasit in a patra zi Braila, insa zeii au ramas in oras.
