8.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialRegi si bufoni

Regi si bufoni

A fost o vreme cand fiecare rege care se respecta avea un bufon. In evul mediu, si chiar mai tarziu, bufonul regal (sau "nebunul regelui" – le fou du roi – cum i se spunea in Franta) reprezenta o adevarata institutie. Bufonul regal era singurul carea avea voie sa-l maimutareasca pe rege, sa-l intrerupa, sa-l contrazica si chiar sa-l bruftuluiasca si sa-l insulte. Bufonul sau mascariciul regal mai era si singurul care avea posibilitatea sa spuna adevarul, sau anumite adevaruri care deranjau. Pentru serviciile lor, ei erau deseori recompensati cu generozitate, chiar innobilati. Cand se deplasau prin Europa, regii isi luau bufonii cu ei, iar cand se intalneau sa faca pace sau sa negocieze diferite tratate, mascaricii regali erau si ei prezenti la masa negocierilor aducand o nota de indolenta si de umor, relativizand prin glume si ras toata eticheta si solemnitatea de la curtile regale.
Ceea ce le-a lipsit, saptamana trecuta, celor 27 de lideri europeni reuniti la Bruxelles pentru a semna un minitratat vital pentru Europa au fost bufonii de altadata. Daca fiecare sef de stat sau de guvern ar fi avut cu el cate un bufon si daca bufonii s-ar fi apucat sa-i maimutareasca pe stapanii lor intr-o sala de consiliu vecina cu cea oficiala, poate ca acestia si-ar fi dat seama cat sunt, uneori, de rigizi, de incapatanati, de orgoliosi si chiar de ridicoli. Daca ar fi fost maimutariti de 27 de bufoni si mascarici veritabili, cei 27 de politicieni ar fi avut poate o oglinda in fata lor, ar fi inteles ca maniera lor sinistra de a se targui este umilitoare pentru Europa si pentru popoarele ei.
Incrancenarea, tensiunea, lipsa de generozitate si nu in ultima instanta lipsa de umor cu care au negociat cei 27 nu fac decat sa ne aminteasca faptul ca iesirea veritabilor bufoni din istorie a fost un regres enorm pentru umanitate. Epoca moderna a inceput cu transformarea suveranilor in bufoni! Probabil ca regii, la un moment dat, deranjati de prea marea putere pe care o aveau bufonii asupra lor, i-au obligat pe acestia sa paraseasca scena. Asa se face ca au intrat apoi pe scena istoriei bufonii sadici, gen Hitler si Mussolini. Mai greu de spus este ce a fost Stalin, cu siguranta insa ca a fost un mare asasin de bufoni pentru ca a eradicat atat rasul, cat si adevarul… Viata politica europeana de dupa al doilea razboi mondial este si ea marcata de aparitia a nenumarati bufoni, bufonii  democratiei. Bufoni mai mari sau mai mici, mai stangaci sau mai talentati, mai discreti sau mai bagareti, mai dispusi sa-si asume acest statut sau furiosi cand li se aminteste ca seamana cu mascaricii… Majoritatea politicienilor de astazi sunt, de altfel pe intreaga planeta, bufoni care ajung la putere.
Nu e greu de observat daca un om politic cu raspunderi inalte face parte din categoria "regilor" sau a "bufonilor". Comportamentul lor, grimasele lor, ticurile lor, modul in care vorbesc si numarul de cuvinte pe care sunt capabili sa le foloseasca, toate acestea devin criterii decisive. Sa ne gandim la unele personaje politice europene recente si ale prezentului: Boris Eltin, Silvio Berlusconi, fratii Kaczynski, Jacques Chirac, George Walker Bush, Fidel Castro… Sunt ei mai degraba "regi" sau mai degraba "bufoni"? Sau si una, si alta? In orice caz, despre un presedinte care a redat demnitate nu numai tarii sale, dar si Europei de Est, precum Vaclav Havel, nimeni n-zar indrazi sa spuna ca a fost un bufon. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca unele mari figuri politice au avut mutre de bufoni, precum Sir Winston Churchill, dar au fost niste mari "regi".
Cum sa le ceri insa oamenilor politici sa inceteze mascarada atunci cand nu au stofa nici de "rege" si nici de "bufon" si joaca prost ambele roluri? In Franta, luna trecuta, a avut loc un eveniment care n-a fost mediatizat aproape deloc (si nu e de mirare, mediile de informare sunt infeudate bufonilor prosti): reunirea Foarte Marelui Consiliu Mondial al Clownilor. Clowni din mai multe tari de pe glob (inclusiv Romania) s-au reunit deci la Niort pentru a discuta despre problemele lumii si… pentru a propune solutii. La baza acestei initiative se afla o companie de clowni din chiar orasul Niort, compania Matapeste. Timp de o saptamana, clownii participanti la consiliu au alternat spectacole si discutii despre tot ceea ce nu merge pe planeta. In fiecare zi ei s-au intalnit intr-un cadru solemn, demn de marile reuniuni internationale cum ar fi G8. si tot in cadru solemn au propus solutii: nationalizarea aerului, de exemplu, pentru vinderea sa la licitatie si achitarea datoriilor publice acumulate in numeroase tari. Sau, ca masura de lupta impotriva somajului, au propus obligativitatea siestei pentru toata lumea la pranz…
Personal, sper ca miscarea clownilor sa se extinda an de an si sa-si puna intr-o zi si problema fundamentala a timpului nostru: cum sa fie scosi din arena bufonii amatori care ne conduc?

Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris

Cele mai citite

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

Creștere semnificativă a creditării private în octombrie: soldul atinge 416 miliarde lei

Creditarea privată a înregistrat un avans anual de 8,9% în luna octombrie, soldul total ajungând la 416 miliarde lei, potrivit datelor furnizate de BNR....
Ultima oră
Pe aceeași temă