Cu ani in urma, la deschiderea unei retrospective a pictorului flamand Vermeer din Delft, la New York, aflam ca fiecare dintre cele cateva zeci de tablouri conservate in muzeele olandeze fusese transportat intr-un avion separat. Grija ca ele sa nu dispara impreuna, la bordul aceluiasi avion care s-ar putea prabusi, i-a facut pe organizatori sa recurga la zeci de zboruri, mai costisitoare, dar si mai sigure. Era in acest exemplu si un scrupul excesiv al protejarii mostenirii unui mare pictor al lumii, dar si semnul prosperitatii, care-si permite un astfel de lux.
Exemplul e relevant. Mai intai, sa constatam ca, la ultimele reuniuni la varf ale Uniunii Europene, presedintele Basescu si premierul Tariceanu zboara separat. Ei sunt liderii aceluiasi stat, iar avioanele apartin aceleiasi firme. Costurile duble sunt suportate de contribuabilii uneia din cele mai sarace tari europene. Mai ca-mi vine sa cred, apoi, ca importanta lor in istoria politica a lumii este ceva mai mica decat valoarea tablourilor lui Vermeer in istoria artei.
Uniunea Europeana este un organism strivit de propriul sau succes. Pe masura extinderii si aprofundarii celui mai performant model de civilizatie al istoriei moderne, se constata si marile diferente intre asteptari, mijloace si posibilitatile membrilor ei. Intr-un moment european al eforturilor gasirii unui consens, pentru institutii si proceduri, prin compromisuri indelung negociate, cei mai importanti lideri romani zboara spre Bruxelles in avioane si la ore diferite si, in ciuda unor asigurari tardive, cu agende diferite, in numele aceluiasi stat. stim ca clivajul care-i desparte are explicatii valabile pentru fiecare dintre ei si sustinatorii lor. Ultimele luni ale vietii politice si publice din Romania au fost ilustrarea lor excesiva. Cei doi nu se vor intelege usor, si nici nu mai vor acest lucru. Care va fi, in acest caz, contributia lor la depasirea disensiunilor europene? Cand intr-o singura tara, in aceeasi echipa politica, cu acelasi program electoral si de guvernare, reusesti sa sapi atatea transee, ce sa mai asteptam de la Europa?
UE este creatia SUA. Dupa 1945, americanii au inteles ca doar tratandu-i in mod egal, prin ajutoare financiare si protectie militara, pe invingatorii si invinsii razboiului si instaland pe continent baze militare permanente, spre deosebire de perioada post-1918, cand au venit, au vazut, au invins si au plecat, se opreste continuarea la nesfarsit a razboiului fratricid in Europa. Imposibilitatea razboiului intre europeni este prima si cea mai insemnata realizare. A urmat transformarea acestui spatiu sigur intr-unul prosper. Sute de milioane de oameni au (inca) aici cel mai inalt nivel de viata, cele mai bune sisteme de asigurari sociale si medicale cunoscute in lume. Dupa pace si prosperitate, Europa are acum nevoie de capacitatea de a face fata competitiei globale. Plasele ei de siguranta nu mai rezista mult in confruntarea cu SUA, China, Japonia, India, Brazilia, Islamul. Europa imbatraneste mai repede decat Orientul Apropiat. Nu are o singura politica externa si militara, pe masura pericolelor care o ameninta.
Ideea unificarii a fost de la inceput un proiect federalist, in care mai multa Europa a insemnat mai putin stat national. Echilibrul s-a stricat intre timp. Pe masura largirii spatiului comun, vocile singulare si aspiratiile centrifugale, fara sa domine discursul european, ii limiteaza drastic eficienta si puterea de influenta. Marea Britanie si Polonia se vor adapta greu sau deloc turatiilor motorului franco-german. Germania va fi mereu mai interesata in pastrarea unei relatii stabile si privilegiate cu Rusia decat cu Polonia, iar tari ca Romania si Cehia isi vor cauta mereu nordul sigurantei militare si psihologice la Washington.
La ce mai este buna, atunci, Europa unita? Pentru Romania, procesul de integrare, prin calendar si presiuni, a tinut locul strategiilor de dezvoltare, nule dupa 1989. Vidul ideologic postcomunist, la adapostul caruia au inflorit cleptocratia, autoritarismul, insatisfactia si depresia sociala, a putut fi astfel colmatat, in buna parte. Aspiratiile naturale si cultivate ale romanilor spre Occident si-au gasit vadul potrivit. Cu toate problemele lor, romanii au intrat, prin UE, in cea mai buna dintre lumi. Lumea lor, mai rea ca altele, va fi astfel in situatia de a deveni din ce in ce mai buna.
Filosoful sloven Slavoj Zizek, foarte la moda in Occident, un fel de Cioran geopolitic, crede ca patania zeitei Europa, violata de Zeus schimbat in taur, si-a pastrat pana azi valoarea metaforica. Mai intai, atunci cand rasaritul civilizat al Greciei antice a fost violat de romanitatea militarista. Apoi, atunci cand crestinismul oriental a cazut prada barbarilor occidentali. si a treia oara, cand mostenirea balcanica a butoiului cu pulbere n-a putut fi distribuita decat prin interventia in forta a americanilor, in neputinta galagioasa a europenilor.
In sfarsit, Zizek crede ca universalismul Europei poate fi inselator. Oda bucuriei, imnul UE, a patra parte din Simfonia a 9-a de Beethoven, numita la un moment dat "Marseieza umanitatii" de Romain Rolland, a fost cantata in surdina langa patutul nou-nascutului Adolf Hitler. Melodia are in mijlocul partiturii, tocmai acolo unde se reia motivul bucuriei, un fel de mars turcesc. Din acest punct anume, ritmul o ia razna. Or, crede filosoful, motivul principal al crizei din UE este azi tocmai Turcia.
Lasand la o parte filosofia sau muzica Europei, sa observam doar ca zborurile separate spre Bruxelles ale dlor Basescu si Tariceanu n-au fost deasupra cuibului de cuci, atata veme cat l-au continut. Luni in sir, nesfarsita deversare de acuzatii, invective si calomnii pe scena politica romaneasca a echivalat cu o suspendare la propriu si la figurat a Europei. Asa divizata cum este, Europa pare mai unita decat Romania. Urmatorul pas ar trebui deci sa insemne adoptarea crizei europene, in locul crizei noastre. Prima naste mereu si solutii, a doua doar monstri.
