17.8 C
Bucureศ™ti
duminicฤƒ, 6 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialRegele Mihai, sarbatorit la 80 de ani de la urcarea pe tron

Regele Mihai, sarbatorit la 80 de ani de la urcarea pe tron

La 80 de ani de la urcarea pe tronul Regatului Romaniei, regele Mihai a fost sarbatorit, miercuri seara, in cadrul unei festivitati organizate la Muzeul National 'George Enescu'. Cunoscuta realizatoare de televiziune Marilena Rotaru l-a omagiat, in deschiderea manifestarii, pe fostul suveran, care a fost intampinat, in curtea muzeului, cu acordurile imnului regal, interpretat de corul de copii ''Trison'' de la Liceul 'Iulia Hasdeu' din Chisinau, relateaza Rompres.
Dupa o trecere in revista a biografiei celui sarbatorit, presedintele Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc (INMER), Dinu Zamfirescu, si-a exprimat speranta ca 'majoritatea reala a romanilor va restabili continuarea unei traditii romanesti, monarhia constitutionala, ca singura solutie pentru tara noastra'.
Corul ''Trison'' a interpretat un program de cantece romanesti dedicate celui care, pe vremuri, spunea ca pentru Romania, al doilea Razboi Mondial nu s-a incheiat, deoarece Basarabia nu a revenit la patria mama. Din programul elevilor Liceului 'Iulia Hasdeu' din Chisinau nu au lipsit melodiile pe versuri ale unor cunoscuti poeti basarabeni – Grigore Vieru sau Dumitru Matcovschi – din care au razbatut, pe fondul evocarii figurii lui Stefan cel Mare si a limbii romane, indemnuri la unire. Din sala s-a scandat 'Basarabia, pamant romanesc'.
Copiii si-au incheiat programul artistic cantandu-i ''La multi ani'' regelui Mihai, care a fost insotit la manifestare de regina Ana.

Cele mai citite

19 candidaturi au fost respinse la alegerile prezidenศ›iale. Doi candidaศ›i au fost respinศ™i

Pรขnฤƒ รฎn prezent, pentru alegerile prezidenศ›iale din 2024 din Romรขnia, au fost depuse 19 candidaturi, dintre care doar 7 au fost validate de Biroul...

Reacศ›ia Dianei ศ˜oศ™oacฤƒ dupฤƒ respingerea candidaturii la alegerile prezidenศ›iale

Diana ศ˜oศ™oacฤƒ a reacศ›ionat dupฤƒ ce Curtea Constituศ›ionalฤƒ a Romรขniei i-a respins candidatura la alegerile prezidenศ›iale. Aceasta รฎศ™i cheamฤƒ susศ›inฤƒtorii la un miting: โ€žAbsolut...

Studentฤƒ cazatฤƒ รฎn regie, muศ™catฤƒ de ploศ™niศ›e. A ajuns la spital

Octavian Berceanu, fostul ศ™ef al Gฤƒrzii Naศ›ionale de Mediu, a publicat imagini pe contul sฤƒu de Facebook cu o studentฤƒ cazatฤƒ la un cฤƒmin...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ