» Linia de metrou 1 Mai-Zarea ar putea fi finalizata in 2010,
daca va exista finantare.
» Lucrarile sunt ingreunate in zona Podului Constanta, unde exista doua mari conducte de apa.
» Noua linie de metrou va avea patru statii: Pajura, Bazilescu, Zarea
si Laromet.
Locuitorii din zona Bucurestii Noi vor putea ajunge acasa cu metroul din 2010 daca autoritatile vor asigura fondurile necesare terminarii lucrarilor la noua linie de metrou. Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat ca exista bani pentru proiecte de investitii, dar ca se lucreaza incet pentru a nu fi afectate fundatiile blocurilor din apropiere. In prezent, se lucreaza la tronsonul 1 Mai-Zarea, cu o lungime de 3,3 km, care face parte din magistrala 1 Mai-Laromet (4 km). Tronsonul va avea patru statii: Pajura, Bazilescu, Zarea si Laromet. Lucrarile sunt ingreunate in zona Podului Constanta din cauza a doua conducte de apa, cu diametrul de 3,3 si 4 metri.
Partea de structura a liniei de metrou 1 Mai-Zarea urmeaza a fi terminata pana in 2008, iar lucrarea in ansamblu – doi ani mai tarziu. Lucrarile au inceput inainte de 1989, iar apoi au intrat in conservare din cauza lipsei de fonduri. Pe tronsonul Zarea-Laromet nu a fost inca sapata galeria.