25.6 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSportPSD pune conditii Guvernului

PSD pune conditii Guvernului

PSD a pus astazi mai multe conditii guvernului Tariceanu, pentru a continua sa-l sustina. Intre acestea, alocarea de fonduri consistente pentru administratiile locale pesediste, un raport al guvernului in Parlament inaintea celui al Comisiei Europene, alegeri europarlamentare la inceputul lunii noiembrie si acceptarea a doua motiuni simple, pe Agricultura si Sanatate.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, dupa sedinta Biroului Permanent National, ca reprezentantii partidului sau vor avea o discutie cu cei ai guvernului despre propunerile social-democratilor privind descentralizarea si accesul uniform si depolitizat la resursele bugetare.
"Am decis ca pana in august sa finalizam pachetul de legi privind descentralizarea si accesul uniform si depolitizat la resurse pentru comunitatile din intreaga tara. Vom avea, intr-un cadru institutional, cu Guvernul, o astfel de discutie", a declarat Mircea Geoana.
"Vremea in care se dadeau bani numai pentru ca cineva este primar din partea puterii si primarul opozitiei era vaduvit de resurse, ca si cum era vinovat cetateanul din acea comunitate ca a votat PSD sau alt partid, trebuie sa se incheie", a adaugat Geoana, citat de Mediafax.
Astfel, liderii PSD ar promite o sustinere a guvernului in schimbul a 3 milioane de euro pentru fiecare Consiliu Judetean din tara, la rectificarea bugetara.
Vicepresedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, pentru Mediafax, ca presedintii PSD ai Consiliilor Judetene l-au rugat pe Mircea Geoana sa ceara Guvernului sa suplimenteze fondurile pentru toate administratiile locale la rectificarea bugetara. Cu toate acestea, Liviu Dragnea a afirmat ca informatiile cu privire la faptul ca PSD i-ar cere premierului Tariceanu trei milioane de euro pentru fiecare judet, la rectificarea bugetara, in schimbul sustinerii Executivului reprezinta "o minciuna".

Tariceanu, chemat in Parlament

Pe langa bani, PSD ar vrea ca premierul Calin Popescu Tariceanu sa se prezinte in fata Parlamentului, inaintea raportului Comisiei Europene din 27 iunie. Geoana i-a cerut lui Tariceanu sa sa prezinte parlamentarilor modul in care Guvernul s-a pregatit pentru acest "examen" al Comisiei Europene. "Vreau sa reiterez, in numele partidului nostru, si sunt convins ca avem si asentimentul altor grupuri parlamentare, ca primul-ministru, Calin Popescu Tariceanu, sa vina in fata Parlamentului inainte de raportul Comisiei Europene de saptamana viitoare, pentru a prezenta modul in care Guvernul a pregatit acest important examen in relatia Romaniei cu Uniunea Europeana", a precizat Geoana.

Alegeri pentru PE, in noiembrie

Partidul Social Democrat doreste ca alegerile europarlamentare sa aiba loc la inceputul lunii noiembrie, a msi anuntat Geoana.
Presedintele PNL, primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu, a anuntat ca va initia o serie de consultari cu liderii partidelor parlamentare pe tema Tratatului Constitutional al Uniunii Europene, dar si pentru a discuta despre data la care se vor organiza alegerile pentru Parlamentul European (PE), precizeaza Rompres. 'Voi initia in aceasta saptamana consultari cu partidele politice parlamentare. Voi invita presedintii partidelor si pe liderii grupurilor parlamentare din Senat si din Camera Deputatilor pentru a discuta subiectul Tratatului Constitutional, pentru a putea formula, in final, o pozitie din partea Romaniei. Cu aceasta ocazie, nu voi evita sa pun in discutie si tema datei alegerilor pentru PE', a declarat Tariceanu, citat de Rompres.

PSD in favoarea modificarii legii ANI

Mircea Geoana a mai declarat, dupa sedinta Biroului Permanent National, ca formatiunea sa a decis sa voteze in favoarea Ordonantei de Urgenta privind modificarea Legii ANI.
"Este o lege importanta. Vom sprijini modificarile propuse de Guvern in urma consultarilor cu Comisia Europeana", a spus Geoana. Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a adoptat, saptamana trecuta, cu unanimitate de voturi, Ordonanta de Urgenta pentru modificarea Legii ANI, fara a face amendamente de fond, ci doar amendamente vizand corelarea acesteia cu legislatia existenta.
Amendamentele de corelare a prevederilor ordonantei cu legislatia in vigoare au fost facute, in majoritate, de catre deputatul PSD Eugen Nicolicea. Ordonanta urmeaza sa intre in dezbaterea plenului Camerei, iar apoi va fi discutata si de catre Senat, care este Camera decizionala.

Motiunile simple ale PSD

PSD va depune doua motiuni simple, una la Camera Deputatilor pe domeniul Agriculturii, iar cealalta la Senat privind Sanatatea, a anuntat Mircea Geoana. Liderul PSD a spus ca motiunea pe tema Agriculturii la Camera Deputatilor va fi una constructiva si va cuprinde solutiile identificate de PSD la criza actuala din acest domeniu.
Geoana a mai aratat ca motiunea simpla, cu propunerile pe care le va cuprinde, va deveni obligatorie pentru Guvern, in sensul implementarii respectivelor solutii, daca motiunea va fi adoptata de Camera Deputatilor, relateaza Mediafax. Liderul social-democrat a anuntat ca PSD va initia o a doua motiune simpla, pe tema Sanatatii, pe care o va depune la Senat. Geoana a precizat ca motiunea pe sanatate va fi, de asemenea, una constructiva, in care se va propune revenirea la sistemul acordarii de medicamente gratuite si compensate de dinainte de 2004, din perioada guvernarii PSD.
Geoana a afirmat ca PSD va depune o alta motiune simpla, in care va solicita desfiintarea Fondului Proprietatea, daca Guvernul va insista sa adopte ordonanta de urgenta privind Fondul Proprietatea, in sedinta de miercuri a Executivului. Geoana a precizat ca PSD nu "se bate" in motiuni simple cu PD.

Cele mai citite

Fostă șefă a TVR acuză managementul actual de cheltuieli nejustificate și declin grav al televiziunii publice

Ramona Săseanu, fostă președintă interimară a TVR, a trimis o scrisoare deschisă Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, în care avertizează asupra unei situații...

OMS aprobă primul test diagnostic in vitro pentru mpox, sprijinind lupta împotriva epidemiei

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a autorizat vineri utilizarea primului test diagnostic in vitro (DIV) pentru mpox, o măsură esențială în combaterea epidemiei actuale,...

FCSB, cu probleme mari în apărare înaintea meciului cu Gloria Buzău! Cine va face pereche cu Vlad Chiricheș?

Staff-ul tehnic al FCSB se confruntă cu dificultăți în defensivă înainte de meciul din etapa a 12-a a Superligii, având un singur fundaș central...
Ultima oră
Pe aceeași temă