Sfarsitul continuu

La inceputul anilor ‘80, isi aminteste fostul colonel KGB Gordievski in memoriile sale, Iuri Andropov, mai-marele politiei politice sovietice, inainte de a deveni pentru scurt timp secretarul general al PCUS, a cerut o analiza detaliata a situatiei din Romania. Lui Gordievski i s-a explicat si ratiunea acestui interes special. Romania devenise, in viziunea Kremlinului, un caz critic de stat comunist in stare de implozie. Cultul personalitatii, indepartarea de dogmele Moscovei si apropierea de exceptia chineza si ideile ciuce nord-coreene, mizeria materiala si morala a populatiei creau spectrul unei prabusiri iminente a regimului de la Bucuresti. Angoasa sovieticilor – foarte putin impartasita la noi – era ca Romania se va indrepta, dupa un astfel de esec, in tabara capitalista occidentala.
Colonelul Gordievski, inainte de a fi arestat ca spion englez de KGB, sub Gorbaciov, si apoi extras in mod miraculos de britanici din castelul unde era anchetat, in Urali, intocmeste, asadar, un raport de sute de pagini in care, printre altele, recomanda reactivarea agentilor mai vechi si mai noi ai Moscovei din Romania. Urma ca ei sa pregateasca o succesiune de coloratura sovietica, in urma unei revolte populare sau a unui complot anti-Ceausescu dirijat de sovietici. Rusii s-au inselat doar pe jumatate. Opozitia impotriva regimului Ceausescu, oricat de reala, nu avea resursele poloneze de coagulare, iar controlul Securitatii era eficient. Nici Occidentul nu era pregatit, la inceputul anilor ‘80, sa incurajeze transformarea unui stat comunist falit de dimensiunile Romaniei intr-unul occidental.
In schimb, se pare ca recomandarea colonelului Gordievski privind activarea retelelor KGB din Romania a reusit. Pana in 1989, cand Moscova insasi incuraja si tolera transformari revolutionare in blocul comunist, aceste retele au fost timide. In timpul revolutiei, ele au jucat un rol important.
Cert este ca Romania postcomunista, condusa de oameni apropiati de rusi, a fost impiedicata, poate conform planului mai vechi, sa se indrepte spre tabara occidentala. Dupa lichidarea sumara a cuplului Ceausescu si victoria intr-un razboi cu 1.000 de morti, fara nici un asasin, a fost creat un partid-stat abuziv, dezbaterea democratica a fost deformata, iar inscenarile din decembrie 1989 s-au prelungit in evenimentele de la Targu Mures si Piata Universitatii. Intr-o emisiune televizata recenta, dl Petre Roman, prim-ministrul acelor tulburi ani, a recunoscut ca in octombrie 1990 i-a cerut sefului SIE, generalul Caraman, sa dispuna retragerea celor 26.000 de agenti sovietici sub acoperire, aflati in Romania din decembrie 1989, gazduiti si protejati de autoritatile romane. E de presupus ca 26.000 de agenti sovietici, printre care multi de origine basarabeana, vorbind perfect romaneste, au jucat timp de un an rolul unei imense armate secrete, de consolidare, prin toate metodele cunoscute din arsenalul clasic al KGB, a primului regim postcomunist din fostul Pact de la Varsovia readus pe orbita Moscovei. Cheia de bolta a acestei realinieri a fost Tratatul romano-sovietic semnat in primavara anului 1990 de Iliescu si Gorbaciov, prin care partea romana accepta – singura din Europa Rasariteana – ca eventualele aliante prooccidentale de securitate ale tarii sa fie aprobate de Moscova. Doar prabusirea, totusi neasteptata, a URSS, in decembie 1991, urmata de conflictele din Iugoslavia, ale caror rezultate au fost tot mai mult influentate de occidentali, a dus la schimbari si in Romania.
In vara anului 1990 insa, in plina manifestare de opozitie in Piata Universitatii, urmata de actele de razboi civil autoinscenat de oficialitate, prin aducerea minerilor, controlati de armata si noile servicii de securitate, la indemnul presedintelui Ion Iliescu, e de presupus ca pe teritoriul Romaniei sa se fi desfasurat scenarii cunoscute, daca nu urzite la Moscova. Ar fi fascinant sa aflam cu ce s-au ocupat, de fapt, cei 26.000 de agenti sovietici acoperiti, intre 25 decembrie 1989 si octombrie 1990?!
Astazi aniversam din nou marea mineriada, pe ruinele acelorasi mistere nedezlegate si pe fundalul unei situatii politice neclare in interior si in jurul tarii.
Romania, desi stat NATO si UE, este in continuare un caz special prin instabilitate si lipsa de performanta. La granitele ei, Moscova mentine un control sporit asupra Basarabiei, nodul gordian istoric in relatiile Romaniei cu Rusia.
Intamplarea face ca noul apetit rusesc pentru limitarea suveranitatii statelor din Europa Centrala si Rasariteana sa aiba la Bucuresti complici (involuntari?) tocmai in ministrul Apararii si in cel de Externe, cu asentimentul unui prim-ministru care da impresia ca ar sari de-a dreptul in bratele marelui brun rusesc, doar-doar scapa din cele ale lui Basescu.
Aniversam mineriade si fenomenul Piata Universitatii fara sa cunoastem inca intregul adevar. Ne certam din nou, cu pasiunea resentimentara a anului 1990, in absenta unor solutii clare. Vorbim, a cata oara, de lustratie, de invingerea definitiva a comunismului si securitatii ca si cum n-ar fi trecut 17 ani. In schimb, rusii sunt mai puternici si mai nervosi ca niciodata, dupa 1989. Inca putin si (se) pune(m) de-o revolutie!