25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFilosoful Mihai Şora a fost operat la Spitalul Elias

Filosoful Mihai Şora a fost operat la Spitalul Elias

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, a fost operat joi la Spitalul Elias, intervenţia chirurgicală decurgând bine, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Silviu Negoiţă.

“Vă confirm. A fost operat în după-amiază aceasta. Este conştient, cooperant”, a spus doctorul.

Potrivit acestuia, a fost vorba de o colecistită acută litiazică (pietre la fiere).

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, a fost supus unei intervenţii chirugicale joi după-amiază şi este internat în spital, potrivit soţiei sale. Primul care a făcut anunțul, pe Facebook, a fost jurnalistul AFP, Ionuţ Iordăchescu, după ce a primit un mesaj de la soţia scriitorului cu permisiunea de a-l transmite mai departe.

Doctorii au făcut un adevărat miracol şi le suntem profund recunoscători. Acum l-au dezintubat. Aşteptăm să se trezească. În momentul de faţă este încă la terapie intensivă”, este mesajul pe care jurnalistul Ionuţ Iordăchescu l-a primit de la soţia scriitorului, cu permisiunea de a-l transmite mai departe.

În presa franceză a apărut joi un articol despre Mihai Şora, devenit în câteva luni “portavocea mobilizării societăţii civile” împotriva “abaterilor” guvernării din România. În timp ce manifestanţii scandează numele lui Şora la Bucureşti, neiniţiaţii sunt surprinşi să descopere un scriitor de 101 ani care ia atitudine.

Filosoful centenar era până acum cunoscut pentru eseurile sale precum “Despre dialogul interior. Fragment dintr-o Antropologie Metafizică/ Du dialogue intérieur, fragment d’une anthropologie métaphysique” (apărut în Franţa la editura Gallimard, 1947).

Contul său de Facebook a adunat 100.000 de urmăritori care citesc mesajele politice pline de umor. Mihai Şora crede că de acum locul său este în stradă, alături de compatrioţi.

“Sunt un cetăţean conştient de drepturile sale şi mai ales de îndatoririle sale (…)”, explică pentru AFP filosoful. “Ceea ce mă nelinişteşte cel mai mult este destinul pe termen lung al acestei ţări”, adaugă el, deplângând “abaterile”, atât ale dreptei, cât şi ale stângii” puterii politice în această fostă ţară comunistă marcată de instabilitate şi scandaluri care i-au afectat pe liderii săi de la instaurarea democraţiei, la sfârşitul anului 1989.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă