Din luptele si agitatia politica actuale se va sti foarte putin peste 20-30 de ani. Cei mai informati sau cu memorie foarte buna isi vor mai aminti ca, din pricina unei constitutii neclare, intre presedinte si primul ministru avea loc un razboi al cuvintelor. Iar tinerii de acum, ajunsi in pragul batranetii, vor tine minte ca era inca saracie in tara, desi erau multi bani si crestere economica; ca serviciile sociale (sanatate, invatamant) cu greu se smulgeau din glod; ca toata lumea se intreba daca e chiar adevarat ca am devenit membri ai UE. Iar putini isi vor aminti si de eforturile pentru a constitui un "pol de dreapta".
Ce inseamna stradaniile care se fac azi pentru nasterea unui "pol de dreapta?". Sau, cel putin, ce ar trebuie sa insemne? Ca aliantele politice nu ar trebui sa se faca pe baza nasiilor sau a cumetriilor; ca nu interesele pentru umplerea buzunarului personal ar trebui sa decida in constituirea numitelor aliante. Ceea ce ar trebui sa-i determine pe cei interesati de politica sa se uneasca intr-un partid ar fi mai ales ideile, conceptia asupra felului cum trebuie sa functioneze statul si natiunea. Aceasta ar putea preface actualele "factiuni" in adevarate partide politice.
In ce priveste dreapta, aceasta conceptie este egala cu convingerea ca nu se poate obtine un progres fara libertatea pietei, fara o acumulare si o circulatie suficienta ale capitalului. Ea mai inseamna presupunerea logica conform careia, pentru a redistribui bogatia sociala, trebuie mai intai s-o creezi. Libera initiativa, concurenta sunt motorul principal al progresului. Dar pentru ca o adevarata concurenta sa existe, e nevoie ca regulile jocului economic sa fie respectate. Aranjamentele de culise, micile sau marile combinatii mafioase distrug concurenta.
Din doua directii auzim intentia coagularii unui "pol de dreapta". Partidul Democrat (membru pana in 2005 al Internationalei Socialiste, deci al polului de stanga) face curte fractiunii liberale disidente a dlui Stolojan – si d-sa un fost prim-ministru FSN convertit la liberalism – pentru ca, impreuna cu un partid despre care nu se stie bine daca exista – formatia dlui Ioan Talpes –, sa constituie un pol de dreapta. Iar daca se bazeaza pe o colaborare cu dreapta populist-extremista a dlui Becali, seriozitatea intentiilor acelei drepte pare serios pusa sub semnul indoielii. Deocamdata, PD este mai mult partidul presedintelui decat al unor idei.
Celalalt pol de dreapta care ni se propune se intemeiaza in principal pe Partidul Liberal. Acest partid se dovedeste mai solid decat ne-am fi putut inchipui, chiar daca popularitatea lui a scazut puternic. Disidenta PLD nu a reusit sa-i smulga decat un mic numar de membri; dar nucleul dur, constituit in jurul actualei conduceri, pare sa se tina destul de tare. Celelalte elemente de constituire ale dreptei sunt micile, unii ar zice minusculele, formatii rezultate din explozia PNTCD. Intre cei care le ilustreaza, singur dl Emil Constantinescu reprezinta o experienta si o capacitate de analiza remarcabile. Iar liberalii poseda un set de idei mai structurate decat fostii aliati, actuali dusmani, democratii.
Pare greu de imaginat in momentul actual ca o formatie axata pe liberalismul pur si dur, mai ales dupa scaderea de popularitate a liberalilor din ultimele luni, ar putea sa mai joace un rol semnificativ in viitor. Totusi, ca dreapta, polul liberal are sanse mai mari pe termen lung. Este mai clar sub aspectul doctrinar si mai bine armat sa aplice o politica bazata pe economia de piata.
Faptul ca, recent, PD a anuntat ca ar vota o motiune de cenzura depusa de PSD (care intre timp pare a fi renuntat la ea) dovedeste ca, cu toate protestarile indignate, aceasta formatie (PD) este mult mai aproape de PSD decat vrea sa para. Dar PNL e si mai putin curat in aceasta privinta de cand a acceptat sa guverneze cu cutitul PSD la beregata. Rezulta ca, inainte de toate, intreaga dreapta trebuie sa se elibereze de dependenta ei de social-democrati.
Sa tinem totusi seama ca exista doua feluri de drepte: una de natura populara, alta de esenta pur liberala. In general, in Europa, dreapta liberala e influenta, dar nu guverneaza majoritar. Este o formatie elitista, care isi poate exercita influenta printr-o sprijinire a unuia sau alteia din guvernarile de dreapta. Dreapta cu adevarat eficace din punct de vedere electoral este dreapta populara, tip UMP in Franta sau CDU-CSU in Germania.
Asa incat in viitor am putea sa asistam la coagularea a doua curente de dreapta: unul popular, cu impact electoral puternic, altul liberal, cu eficienta electorala mai mica, dar cu influenta economica mare. Precizandu-si rolul lor, debarasandu-se de influente contra naturii, social-democrata sau populist-extremista, aceste doua drepte ar putea sa colaboreze, uitand dusmaniile lor, chipurile ireconciliabile, de azi.
Ion Vianu este scriitor
