» Lansarea cartii de interviuri "Amintirea ca un parfum…" de Silvia Kerim a adunat in Sala UNITER o parte semnificativa a interlocutorilor autoarei – Marin Moraru, Iurie Darie, Ion Cojar, Mariana Mihut, Emilia Popescu, Ion Luchian, Andrei Blaier, Dan Puric.
» Silvia Kerim: "Am dorit sa descriu niste destine remarcabile si cuvintele sa ramana intr-o carte, sa nu se piarda in hartia de ziar."
» — Cum v-a venit ideea scrierii acestei carti?
Am adunat interviuri mai vechi, unele chiar nepublicate (o parte au fost publicate in revista Formula AS – n.red.). A devenit aproape demodat sa spui ca iubesti, ca ai un cult pentru traditie si valorile acestei tari. Or, o parte din aceste valori sunt prinse in carte – regizori ca Andrei Blaier, actori de talie europeana cum ar fi Iordache, Dinica, Marin Moraru, actrite foarte bune ca Mariana Mihut, Irina Petrescu. Sunt si oameni mai tineri in carte si tot de mare valoare – Horatiu Malaele, Emilia Popescu, Ilinca Goia. In total sunt 42 de personalitati. Insa, din pacate, patru nu mai sunt printre noi si uitarea incepe sa se astearna peste toate aceste nume importante. Am vrut ca aceasta carte sa aiba efectul unei brize usoare care imprastie praful de pe memoria lor. Am dorit sa descriu niste destine remarcabile si cuvintele sa ramana intr-o carte, sa nu se piarda in hartia de ziar. Noi citim fara discutie lucruri interesante in ziare – dar ziarele se arunca. Intr-un volum ca acesta raman. Mi-am mai dorit ca tanara generatie si cei care vor veni sa castige respect fata de cultura generatiilor mai vechi, fiindca respectul e un sentiment care incepe sa dispara.
» — Ati intentionat sa creati punti intre generatii?
Nu a trebuit sa le creez eu, ele exista deja in carte. Protagonistii opului meu se pomenesc unii pe altii, cu atat mai mult cu cat multi au invatat la aceeasi regizori sau pentru ca aceia mai tineri ii pomenesc cu evlavie pe cei din generatii mai vechi. De pilda, i-am luat un interviu exceptional lui Bibanu, Dem Radulescu. Se vede ca l-a adorat nu numai publicul, ci si studentii sai. O parte din actorii mari din carte vorbesc foarte frumos despre el; i se spunea Bibu cu o mare tandrete.
» — Interlocutorii se destainuie fara inhibitii in fata dumnea-voastra. Sunteti prietena cu cei intervievati?
Cu majoritatea ne stim, plus ca ei simt respectul meu. Ma bucur mult pentru succesul tinerei generatii de cineasti, dar sa nu uitam ca a existat si o generatie de aur – ma refer la anii ‘70, la Pita, Tatos, Veroiu, Daneliuc. A inceput sa se vorbeasca mai putin despre ei. Va dau un singur exemplu: Pita a adus in ‘92 un Leu de Argint cu filmul lui "Hotel de Lux", de la unul din cele mai pretentioase festivaluri de film, Venetia. Tot el, impreuna cu Veroiu au fost selectati in ‘72 la sectiunea "Quinzainne des Realisateurs" la Cannes, cu acel film extraordinar "Nunta de piatra".
Exista si Pita si Veroiu in aceste pagini, in numele acelei dorinte ale mele, pline de iubire, ca memoria acestor mari nume sa nu se intunece.
» — Interviurile sunt foarte laborioase. Cat timp v-a luat sa faceti unul?
E urat sa ma laud, dar eu le fac destul de usor – din cauza relatiilor speciale dintre noi, oamenii mi se destainuie. Imi vine usor sa-i intreb unele lucruri la care nu cred ca se asteapta neaparat. Cine s-ar gandi sa-l intrebe de pilda pe Sergiu Nicolaescu ce poezii ii citea mama lui cand era mic? Andrei Blaier dezvaluie saracia in care a trait in copilarie cu mare demnitate. Ca sa castige un ban cu prietenul lui, dramaturgul Iosif Naghiu, la 11-12 ani s-au facut amandoi salvamari pe Floreasca. Ca sa nu plateasca biletul de intrare, isi puneau hainele pe cap si traversau lacul inot. Altadata incercau sa dea lectii de inot fetelor care pareau mai bogate, celor care veneau cu mancare la ele (sandviciuri in servetele). Castigau peste vara niste bani si puteau sa urmeze scoli scumpe. E o lectie de modestie in ce povesteste Andrei Blaier, o lectie de demnitate a acestor oameni ce-si povestesc copilaria marcata de saracie, incertitudini.
