Mi se pare ca s-a comis o nedreptate atunci cand, de Ziua Copilului, nu s-a amintit nimic despre politicienii nostri. Intr-adevar, nu numai barba si anii din cartea de identitate il fac pe om, ci si comportarea sa. Povestea ultimei incercari a PD de a introduce o motiune parlamentara ar putea servi ca o ilustratie a infantilismului oamenilor nostri politici. E greu de crezut ca dl Gheorghe Flutur sau Flutur Gheorghe a putut sa se preteze la un fals atat de flagrant, semnand de doua ori, schimband doar ordinea numelui, pe aceeasi foaie. Dar oricine ar fi fost autorul plastografiei, "secretariatul PD", de exemplu, a dat dovada de o naivitate induiosatoare, demna cel mult de clasa intai elementara. De aceea propunem abandonarea urmaririi penale, propusa de dl Funar, si transferul dosarului catre un tribunal pentru minori.
Interesanta apare si atitudinea dlui Mihai Lupoi. Membru al PNL, deci al formatiei guvernamentale, senatorul isi pune semnatura pe o motiune care ar urma sa le dea la cap chiar colegilor sai din partidul liberal. Dar, la cateva ore dupa aceea, dl Lupoi declara unui coleg de partid ca ii pare rau ca a semnat. Chipurile, avusese un necaz cu partidul in teritoriu si i-a venit, asa, sa se razbune. Pur si simplu, a dat cu jucaria de pamant. D-sa are, de fapt, un suflet bun. Nu tine la suparare. O sa-si retraga semnatura. Ceea ce a si facut. Dar la cateva minute dupa ce motiunea fusese inregistrata oficial la registratura Camerei Deputatilor. Aici se pune o intrebare tulburatoare: dupa cate zile, ore, minute, secunde se poate retrage o semnatura? Daca semnez un act de vanzare-cumparare la un notar, tranzactia e incheiata, ireversibila. In schimb, la Parlament e ca la gradinita, ne jucam de-a semnaturile.
Ajungem aici la un alt punct, despre care am mai pomenit cate ceva. Cuvantul dat nu prea conteaza. Anunt ca voi demisiona la cinci minute dupa un vot nefavorabil mie, apoi n-o mai fac. Scriem in programul partidului, PD, ca ne interzicem sa negociem cu PSD, apoi zicem ca ne vom mai gandi. Nici o promisiune nu obliga la nimic. In ce priveste demisiile anuntate dar neonorate ale unor ministri, inalti functionari etc., nu avem fire de par in cap sa le mai numaram. Nimic nu e definitiv, orice declaratie se poate retrage, orice post parasit poate fi reluat. In societatea postcomunista, fiecare individ se considera un mic dictator. Nu ne-am revenit inca de disparitia unuia singur. Fiecare aspira sa fie dictatorul tuturor celorlalti. Ca atare, arbitrarul, schimbarea parerilor, retragerea semnaturii sau a angajamentului luat sunt expresia libertatii.
Regimurile totalitare sub care am trait dadeau legi atat de evident nedrepte si chiar de absurde incat ne-am obisnuit cu ideea ca trebuie sa facem tot ce e posibil pentru a le ocoli. De aici a ramas mentalitatea ca numai prostii respecta legea. In mod normal, legile sunt cristalizari ale onoarei, ale anumitor principii etice. La noi, ele devin teste de inteligenta: cine nu e in stare sa le ocoleasca e pedepsit. Respectarea legii e penalizarea prostiei sau a slabiciunii. Iar "privilegiile" celor puternici tocmai in asta constau, ca legile nu sunt facute pentru ei. Radacina acestei situatii este larga, domnul sau doamna Oricine este un delincvent perpetuu. Oamenii nostri politici nu fac decat sa reproduca pe scena publica acest comportament obstesc.
Ce este surprinzator, in aceasta republica a lui "ca si cum", este ca smecheriile sunt cusute cu ata alba. Sunt lipsite de orice subtilitate. Astfel se prezinta manevrele legate de legea Agentiei Nationale de Integritate. Se stiu povestile in legatura cu aceasta lege, exigenta repetata a UE ca ea sa fie adoptata, sabotarea ei sub ministeriatul dnei Monica Macovei… De indata ce d-sa a plecat de la Ministerul Justitiei, legea a fost votata. Dar, in noua formula, ANI a fost pusa sub controlul Senatului, adica exact a uneia din acele institutii pe care ea este obligata sa le controleze. Ce eficienta mai poate avea o astfel de agentie?
Recent, o persoana nedivulgata de la Comisia Europeana aprecia ca activarea sau neactivarea clauzei de salvgardare va fi "o decizie politica". Asta inseamna ca, din punct de vedere "tehnic", Romania nu poate fi considerata o tara cu o justitie functionala. Dar, din punct de vedere "politic" (adica din pricina influentei cutarui sau cutarui grup parlamentar al UE), s-ar putea ca, totusi, clauza sa nu fie activata. Va fi o veste proasta pentru romani, care vor ramane cu o justitie aproximativa, cu o onoare schioapa, cu gura mai tare decat mintea, inca o buna bucata de vreme.
Ion Vianu este scriitor
