Esecul usturator suportat de cele cinci partide care au incercat sa obtina suspendarea presedintelui este consecinta logica a unei lungi liste de defecte ale clasei politice, pe care populatia a obosit sa le tot accepte. In primul rand, cea mai flagranta dintre erorile acestei clase este ignorarea cu nonsalanta a agendei populatiei, pe considerentul ca clasa conducatoare este cea care stie mai bine ce vor supusii si decide totul, stabilind prioritatile in functie de propriile interese, adica cele de partid sau de coalitie, ca o suma a intereselor politicienilor. Politicienii nostri chiar nu au inteles ca pentru romanii simpli aderarea la Uniunea Europeana a adus o lista de asteptari, de rezolvare a unor probleme pe care romanii ar vrea macar sa vada ca clasa politica incearca macar sa le rezolve. Ar trebui sa existe o strategie postaderare asumata de toate formatiunile politice, de la putere si din opozitie, ar trebui ca aceasta strategie sa presupuna si programe de investitii a fondurilor structurale in infrastructura, agricultura, servicii, turism si in orice alt domeniu care poate afirma tara in cotextul economic european ca partener si nu ca piata de desfacere. Dupa 1 ianuarie, romanii chiar se asteptau sa vada o schimbare a climatului politic, a atitudinii politicienilor. Din pacate, le-a fost oferita o noua criza, fara sa se tina cont de faptul ca populatia a obosit sa tot asiste la lunga serie, de la mineriadele din 1990 la crizele din guvernarea CDR si crizele de spasmofilie ale guvernarii incepute in 2004. De la scrutinurile din 1990 si pana acum, a fost aproape o permanenta ca romanii sa fie chemati la urne pentru a elimina o situatie de criza prin demolarea de la putere a unui partid devenit periculos, pentru aducerea la guvernare a altuia. Votul sistematic negativ a obosit electoratul. Sistemul politic romanesc este insa unul ciudat care functioneaza, care se alimenteaza cu crize. Fara crize, intepeneste. Explicatia ar putea fi unica: incompetenta clasei politice. Pe de o parte, nici nu ne-am putea astepta la altceva de la fostii activisti convertiti la statutul de politicieni intr-un sistem democratic. Au invatat si in comunism ca o criza este un instrument politic care iti poate salva pielea. De cate ori mai avea probleme cu minerii din Valea Jiului sau afla de la Securitate ca muncitorimea incepe sa acumuleze periculos de multe nemultumiri, Ceausescu mai punea cativa securisti sa scrie pe vagoanele de tren ce veneau din Ardeal in Regat "Vrem Ardealul!". Agrementata cu ceva zvonistica si montaje de versuri nationaliste, criza sociala era parata eficient. Dupa seria de crize postdecembrista, se pare insa ca omul din popor s-a plictisit sa fie luat de fraier. Dovada este in rezultatele referendumului, in absenteismul foarte mare si in faptul ca alegatorii traditionali ai celor 5 partide nu au urmat indemnurile liderilor de a-l da jos pe presedinte. La aceste indemnuri, omul simplu, obosit de falsa politica comisa sistematic cu monosilabicul "Jos!", a raspuns laconic: si ce daca!
