16 tablouri găsite fără documente de proveniență într-un târg din Capitală unde erau expuse la vânzare au fost ridicate de polițiști în vederea stabilirii autenticității dar și proveniența acestora.
„În urma unei acţiuni de verificare a persoanelor care comercializează bunuri culturale mobile, desfăşurată astăzi, 03.10.2020, într-un târg din sectorul 6, au fost identificate două persoane care ofereau spre vânzare mai multe bunuri de semnificație culturală, respectiv picturi realizate, în diferite tehnici, pentru care nu aveau acte de provenienţă și nici rapoarte de expertiză conform normelor privind comercializarea bunurilor culturale mobile.”, a anunțat Poliția Capitalei.
Tablourile ridicate de oamenii legii sunt datate cel mai mai probabil în a doua jumătate a secolului XIX, începutul secolului XX, și vor fi supuse unei expertize de specialitate.
Acțiunea s-a desfășurat de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale, în acord cu operaţiunea desfăşurată la nivel european, sub coordonarea Europol, pentru prevenirea si combaterea infracţiunilor care aduc atingere patrimoniului cultural naţional mobil şi imobil.