Sub priceputa mana a Guvernului, romanii construiesc de toate: facem autostrada Soarelui, facem Culoarul IV pan european, facem autostrada Bechtel, facem sosele de centura, facem mii de km de drumuri, zeci de sali de sport si sute de blocuri de locuinte. Ne-a pus Dumnezeu mana in cap si peste tara a inceput sa ploua cu bani multi, pentru investitii marete. Intr-un asemenea peisaj idilic, singura noastra problema, a romanilor, este ca rareori reusim sa terminam ceea ce ne-am apucat (in cel mai bun caz) de construit. Nu prea mai avem cu cine, pentru ca dragii nostri zidari, constructorii barajului de la Vidraru, ai Casei Poporului si ai cartierelor urbane cu zeci de blocuri si sute de locuinte au plecat sa lucreze pentru altii. La Sibiu, de exemplu, stau blocati 35 de milioane de lei destinati constructiei de locuinte. Edilii au terenul, au si numele strazii, dar nu gasesc constructorii capabili sa ridice cele cinci blocuri proiectate pe strada… Viitorului. Situatia sta la fel de prost si in alte mari orase, unde piata muncii in constructii a fost grav alterata de ambitia occidentalilor de a plati mai bine pentru mana de lucru si ingeniozitatea zidarului roman. Firmele asteptate la Sibiu sau pe alte santiere din tara nu mai ajung acolo si pentru ca nu mai gasesc muncitorii calificati, capabili sa inceapa si sa duca la bun sfarsit – cu garantie ca in Occident- investitii publice atat de necesare cum sunt cele in locuinte noi. Nu reusim sa mai incheiem santiere pentru ca zidarii, fierar-betonistii si faiantatorii au plecat sa lucreze pe bani buni in alte tari ale Europei, unde patronii nu doar se prefac ca-i platesc, iar ei lucreaza cu rezultate bune. Romanii construiesc pentru altii care stiu sa le pretuiasca munca in valuta forte. Situatia nu se va schimba cat timp guvernantii, cei care stiu incotro trebuie sa se indrepte Romania, nu vor gasi intelepciunea de a face ceva decisiv, de a gandi o strategie care sa scoata tara din criza latenta in care se afunda. Ceva decisiv, inclusiv curajul de a lasa locul altora mai capabili, atunci cand se trezesc depasiti de situatie. Cladite pe mitul mesterului Manole, santierele pustii ale patriei au ajuns sa duca amarnic dorul acestuia. Manole al nostru, zidarul din ziua de azi, nu si-a mai pus aripi doar ca sa coboare de pe turla bisericii. De foame, n-a mai apucat s-o zideasca pe Ana. A lasat-o in batatura cu copiii, si-a luat bocceaua pe umar si a plecat la munca in Spania. De unde se intoarce doar la Pasti, nepasator de-acum la eterna promisiune a fostului sau patron de santier: ca-i va pune de luna viitoare o suta de euro in plus la salariu.