0.2 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiS-a lăsat cu dosar penal după o petrecere neautorizată de pe Cluj...

S-a lăsat cu dosar penal după o petrecere neautorizată de pe Cluj Arena

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis printr-un comunicat de presă, că procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. 

„În noaptea de 03/04 octombrie, o societate comercială a organizat o petrecere privată în incinta Cluj Arena din municipiul Cluj – Napoca, la care au participat aproximativ 320 de persoane, care nu au purtat mască de protecţie şi nu au păstrat distanţarea fizică recomandată”, precizează comunicatul.

Sursa citată a menţionat că urmărirea penală este efectuată in rem, adică împotriva faptelor, nu a persoanelor.

Evenimentul a fost organizat de The Date, care potrivit paginii de Facebook, „este un brand de petreceri premium, menite să creeze «nopţi experienţă».

Citește și: Raed Arafat: Degeaba luăm măsuri dacă oamenii nu le respectă

Peste 5.000 români infectați cu Covid-19 au murit 

Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă