„The Golden Boy Valentin Mihăilă va juca în Serie A la Parma Calcio 1913 şi va duce întotdeauna cu el toată dragostea suporterilor Universităţii Craiova. Suntem mândri că la 20 de ani devine unul dintre cei mai valoroşi tineri jucători plecaţi din Europa de Est într-un campionat din ‘Big Four’”, se arată în mesajul clubului din Bănie publicat pe pagina oficială de Facebook.
Clubul Parma a confirmat transferul, precizând că jucătorul a semnat un contract valabil până la data de 30 iunie 2025.
Potrivit presei din Peninsulă, suma încasată de olteni se cifrează în jurul a 9 milioane de euro.
Crescut de Universitatea Craiova, Mihăilă a debutat la 18 ani în prima echipă şi a strâns 70 de prezenţe, 10 goluri şi 13 pase de gol, precizează sursa menţionată. De asemenea, are cinci goluri marcate în şase partide la naţionala Under 21, printre care o triplă contra Finlandei.