4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialPictura din puscarie

Pictura din puscarie

La Palatul Cotroceni e deschisa in aceste zile o expozitie care ne restituie valori ca si uitate. Expozitia a fost gazduita exact acum un an de galeria Dialog a Primariei Sectorului II, dar ceea ce vedem acum in sala Cerchez a Palatului nu e doar o simpla reluare a evenimentului de acum un an. Aceasta din simplul, dar convingatorul motiv  ca aceleasi lucrari expuse intr-un spatiu expozitional princiar le avantajeaza net si creeaza cu acesta o osmoza subtila.

Cine este autoarea?
Maria Pillat Brates a fost sotia lui Ion Pillat, deci mama Piei si a lui Dinu Pillat. Provine din Romania de odinioara, Romania adevarata si profunda. Poate daca am fi avut numai asa oameni destinul tarii ar fi fost altul. Dar evident aceasta e o utopie. Familiie de vaza ale tarii au fost dupa 1945 mai mult sau mai putin lichidate. A mai ramas cate un urmas stingher si parca speriat in fata tavalugului noilor vremuri. Monica Pillat, nepoata artistei, este un asemenea urmas care prin cultura, delicatete si tenacitate a reusit sa infrunte vremurile si acum, in 2007, cand – incredibil – chiar ea va implini la toamna, in zodia Balantei, 60 de ani, a putut sa scoata din uitare opera bunicii ei si s-o ofere cunoasterii si bucuriei noastre. Tocmai de aceea Palatul Cotroceni este cea mai buna gazda.

Infernul de la Botosani
Maria Pillat Brates a lucrat mult in perioada interbelica. Nascuta in 1892, pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial nu si-a precupetit eforturile si a pus pe panza darul cu care fost inzestrata. Picturile ei au atras atentia criticilor vremii daca ar fi sa-i amintim doar pe Ion Frunzetti si pe Petru Comarnescu. A fost prezenta la principalele saloane de arta ale timpului, unde a expus alaturi de nume ilustre precum Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Schweitzer Cumpana, Dumitru Ghiata, Olga Greceanu, Aurel Jiquidi, Margareta Sterian. Cum spune nepoata ei Monica Pillat, destinul i-a fost brutal curmat in 1949, cand a fost arestata ca fosta mosiereasa – "bestie mosiereasca" era socotita si Annie Bentoiu – si inchisa intr-un penitenciar din Botosani. De acolo a fost trimisa in domiciliu fortat la Miercurea Ciuc. Dupa eliberarea din 1957 a fost reconfirmata ca membru al UAP. Cu toate acestea, nu a mai putut deschide nici o expozitie personala si nici nu a fost primita la expozitii colective. In ciuda interdictiei, a continuat sa lucreze. Cat timp fusese inchisa incercase si acolo sa deseneze, iar gardienii, vazandu-i priceperea, au profitat de ea, ordonandu-i sa le faca portretul. Caz mai rar intanit, dar cu atat mai semnificativ! Maria Pillat Brates a murit in 1975.

Portret si peisaj
Expozitia de la Cotroceni ne atrage atentia tocmai prin alternanta dintre portret si peisaj. Acestea sunt cele doua coordonate ale artistei. Nu au atras-o experimentele estetice, considerand ca orice aventura intr-o asemenea directie este un risc nepermis. Pictura si desenul au insemnat pentru ea cumintenie si lumina. Aceste atribute ridica arta ei la o altitudine pe care spasmele modernitatii excesive nu o pot cunoaste. Maria Pillat Brates a facut portretul sotului ei, al lui Vasile Voiculescu, Ionel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu si al altora mai putin cunoscuti. Pictura a fost pentru ea un remediu de a supravietui moral. Pentru a supravietui fizic a trebuit, de-a lungul timpului, sa vanda tablouri, carti, portelanuri, alte obiecte de valoare. In acei ani nu era singura persoana pusa intr-o asemenea situatie. In cazul ei insa gesturile acestea au avut parca o alta semnificatie, deoarece fiind artista pretuia altfel lucrarile si lucrurile scoase la vanzare. Vindea tablouri si se ducea la parastasele sotului, poetul Ion Pillat, decedat in 1946. Fiica ei, Pia, plecase din tara impreuna cu liderul liberal Mihai Farcasanu. Iar peste un deceniu celalalt copil, Dinu, avea sa fie arestat si judecat intr-un proces care a facut istorie, Noica Pillat. Bucuria ei venea de la nepotica Monica, pe atunci in primii ani de scoala.
E neverosimil ca o femeie greu incercata de viata sa poata sa-si pastreze nealterata vocatia de artist. Mai mult, ea si-a pastrat neschimabta si maniera de-a lucra. Ce a facut in anii ‘30 poate fi regasit in anii ‘60. Nici o modificare, doar intensificarea sentimentului pus pe panza si in acelasi timp o nevoie tot mai acuta de transparenta, perceptibila in felul in care rarefiaza materia. Expozitia de la Palatul Cotroceni este un prilej de relaxare si de meditatie pentru orice vizitator. Pictura din puscarie este acum in libertate.

» Expozitia de la Cotroceni ne atrage atentia tocmai prin alternanta dintre portret si peisaj. Acestea sunt cele doua coordonate ale artistei.

Cele mai citite

Horoscop 26 decembrie 2024. Berbecii sunt îndemnați să își reevalueze atenția acordată familiei

Horoscop 26 decembrie 2024. În această perioadă de după sărbătorile de Crăciun, fiecare dintre noi este invitat să își facă un bilanț al deciziilor...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Vasul rusesc care s-a scufundat în Marea Mediterană, victima unui „act de terorism”, susține Rusia

Un vas cargo rus, numit "Ursa Major", care s-a scufundat în Marea Mediterană, a fost victima unui „act de terorism”, potrivit agenției de știri...
Ultima oră
Pe aceeași temă