Indelungata negociere a Contractului Colectiv de Munca la Mittal Steel Galati, programata initial pentru cel mult 60 de zile si care a durat aproape 4 luni si jumatate, a luat sfarsit cu inca o demonstratie de forta a administratiei combinatului, care a dovedit o data in plus ca detine controlul absolut si nici cu mica mineriada de pe 21 martie, nici cu protestul vehement care a avut loc zilele trecute la portile combinatului, sindicatele nu au putut obtine vreun procent in plus peste majorarea salariala oferita de reprezentantii lui Lakshmi Mittal. Liderii sindicali de la noi, care au invatat sindicalismul la locul de munca si si-au perfectionat arta negocierii doar in discutiile cu directorii "de stat", nu pot dobandi peste noapte experienta unui lider de la IG Metall, care stie ca nu trebuie sa stea cu mana intinsa in fata unui director invocand evaluari evazive, ci trebuie sa isi sustina revendicarile cu analize economice bine puse la punct. Modul in care au decurs aceste negocieri a fost marcat decisiv de razboiul dintre cele doua tabere sindicale, FSS Metarom si Solidaritatea, pe care reprezentantii administratiei au stiut sa il foloseasca pentru a detine in permanenta controlul negocierilor. Pe 12 decembrie, negocierile au inceput cu o prima batalie intre FSS si Solidaritatea, care isi contestau reciproc reprezentativitatea. Senior managerul Ionel Bors le-a oferit o saptamana ca sa cada la pace si a acceptat pacea rece dintre cele doua tabere pe perioada primelor doua luni in care s-au negociat majoritatea clauzelor CCM, mai putin majorarile salariale. Era evident ca mai devreme sau mai tarziu, razboiul dintre FSS si Solidaritatea va izbucni din nou. La momentul oportun. Momentul a venit la sfarsit de februarie – inceput de martie si daca ne amintim bine, este cel in care cele doua tabere aveau revendicari diferite, se concurau in "mitingurile disperarii", se mai atacau la nivel declarativ, dar nu se contestau. Capsa a fost detonata de administratie, care in timpul concilierii de la DMSS a contestat reprezentativitatea Solidaritatii. De la acel moment, tensiunile au cunoscut o noua acensiune, Solidaritatea a accentuat pe cererea de majorare salariala de 35%, pe care era clar ca nu o va obtine, dar pe care o solicitase mai mult pentru a dovedi ca este o grupare mai radicala ca FSS atunci cand este vorba de interesele siderurgistilor. Liderii FSS au fost rezervati in a cere mai mult si in cele din urma a si acceptat acest 12%. Solidaritatea a declansat seria protestelor vehemente si dupa ce a s-a dovedit ca greva generala a esuat din cauza lipsei de sustinere din partea celor 4.000 care semnasera pentru declansarea ei, a acceptat prima de Craciun de 2%, intrerupand greva inainte de a semna vreun document cu administratia.
