Am scris destul de mult despre Miruna Budisteanu, pe care am cunoscut-o la inceputul lui ’99, cu ocazia unei expozitii deschise la Centrul Cultural Maghiar. De atunci, artista nu s-a odihnit si a fost prezenta in simeze de vreo cinci-sase ori. Au fost aparitiile in tara, dar mai ales cele din strainatate, din spatiul franco-italian, unde artista se simte ca acasa. Se poate spune despre Miruna Budisteanu ca este un artist european si in acelasi timp, fara sa evitam previzibila limba de lemn, un foarte bun ambasador al tarii noastre, mai ales acum, dupa integrare.
SUA, Italia, Franta, Romania
Artista a plecat din tara exact acum 20 de ani, trecand oceanul pentru, asa cum se zicea atunci, reintregirea familiei. Fratele ei mult mai in varsta, Nicolae Eugen Vasilescu, este un matematician celebru in SUA. Totusi, in lumea nord-americana tanara nu s-a simtit in apele ei si astfel a revenit in Europa, in Italia. La Florenta insa s-a izbit de un profesor refractar care i-a blocat accesul la Institutul de Istoria Artei. Poate aceasta a fost un fel de piatra de poticnire in destin. Daca ar fi lipsit impotrivirea, probabil ca viata ei ar fi curs altfel. Respinsa, s-a dus in Franta pentru a urma arhitectura. Dupa un an insa s-a intors in tara, vrand sa studieze cu maestrul Stendl. Asadar, pana la 24 de ani traversase experiente pe care altii abia le traiesc intr-o viata. Cum s-au reflectat acestea in opera ei?
Un Hristos pointilist
Greu de raspuns la o asemenea intrebare. Arta Mirunei Budisteanu nu are anecdotica si nu depinde de un anumit spatiu etnic. Ea este o cosmopolita in sensul superior al termenului, adresandu-se in egala masura unui roman sau unui chilian. La inceputul Saptamanii Mari a vernisat la Centrul de Cultura Italian de pe aleea Alexandru o expozitie care o reprezinta in cel mai inalt grad. Miruna Budisteanu nu inoveaza intr-un mod agresiv pentru a fi mereu alta. Ea vrea sa fie aceeasi, adica ea insasi, fiind preocupata de ideea identitatii. Expozitia de la Centrul Italian este in linii mari o expozitie crestina. Artista a crezut de cuviinta sa-si impregneze religios lucrarile. Intr-un colt ne-a atras atentia un Hristos pointilist, un Mantuitor care nu are nimic din reprezentarea patimitoare a iconografiei catolice si nici nu preia vreo nota din hieratismul bizantin. Pe panoplia trupului divin artista a depus atingerile-sarutari ale propriei arte, realizand un Domn pulverizat cromatic, dar cu atat mai convingator. Ea e mult prea talentata pentru a nu evita conformismele si a se feri de ispite facile. Peretii sunt imbracati intr-o multime de stampe-odajdii care au un aer auster, grav, bun conducator de evlavie. Expozitia este un bun exemplu a ceea ce inseamna logodna dintre gratie si vigoare, dintre transparenta care nu rarefiaza si opacitatea care nu inabusa. Ovoidele infatisate sunt atat efigii ale unui inceput de lume, cat si ouale din familia oricui ce se sparg luminos deasupra mesei de Pasti.
Nu m-am suparat destul…
Atelierul ei se afla chiar in buricul Bucurestiului, aproape de Brezoianu. Aici artista "cloceste" alte si alte opere, fiind ca o matca a imaginarului benefic ce invaluie o lume ca a noastra, aspra si contondenta. stiu ca are dubla cetatenie, franceza si romana, ca a lucrat la inceputul acestui an trei luni in New York, unde spre sfarsitul anului va deschide o expozitie intr-o mare galerie din Manhattan. Are deci toate premisele pentru a face in lumea tuturor posibilitatilor o cariera remarcabila, asa cum multi artisti de aici si-ar dori, dar, din pacate sau din fericire, nu-i invita nimeni de acolo. Mirunei insa portile ii sunt deschise. Ce o opreste atunci sa plece definitiv din tara? Raspunsul deconcerteaza: "Nu plec fiindca nu m-am suparat destul. Daca m-as supara mai mult, probabil ca as pleca. Ce inseamna atunci sa te superi? o intreb. Te superi atunci cand nu mai poti sa vorbesti cu nimeni. Aici eu ma simt bine, adica ma simt ocrotita intr-un tesut constituit din limba romana, clima mai ingaduitoare decat in alte parti, din oamenii care tin la mine si ma ajuta cu aprecierile lor". Miruna Budisteanu nu este o nationalista indaratnica. Cu toate acestea, structura ei conservatoare, mai presus de interese strict profesionale, pare s-o influenteze hotarator. Ea face parte din categoria acelora putini pentru care harul cu care au fost inzestrati nu e o proprietate administrata cat mai eficient. Ea crede tocmai ca harul nu-i apartine si atunci, combatand egocentrismul, tot ceea ce face este un dar. Opera ei are un puternic caracter suprapersonal, antisubiectiv, apropiindu-se de batranii si anonimii iconari care nu lucrau in folos propriu.
