Piata bursiera a consemnat ieri o evolutie pozitiva din aproape toate punctele de vedere. Am avut o lichiditate in crestere comparativ cu precedentele doua zile si chiar peste media ultimelor saptamani. De asemenea, majoritatea titlurilor lichide au consemnat aprecieri semnificative de pret, fapt care a facut ca toti cei patru indici reprezentativi ai pietei sa afiseze cresteri consistente. Cel mai mult s-a apreciat indicele BET-FI, cu 3,25%, in vreme ce cresterea cea mai modesta a apartinut indicelui BET, care a urcat cu doar 0,96%.
Imaginea de ansamblu a pietei a fost, in ultimele zile, una deosebit de pozitiva, mai ales in ceea ce priveste segmentul societatilor de investitii financiare. Atat cele cinci SIF, cat si cele trei banci si SSIF Broker Cluj au consemnat pe ansamblul saptamanii cresteri ale cotatiilor, iar volumele de tranzactionare s-au mai imbunatatit comparativ cu cele de la inceputul saptamanii.
Probabil ca sentimentul pozitiv ar putea continua si la inceputul saptamanii urmatoare, dar este de asteptat ca in a doua parte a saptamanii sa avem parte si de cateva momente de cumpana ale pietei, pentru ca este de anticipat ca speculatorii sa se pozitioneze in vanzare.
Daca pe piata vor exista in continuare cumparatori puternici, asa cum s-au putut observa in ultimele doua sedinte mai ales, atunci aceste momente de cumpana vor avea o solutionare pozitiva si trendul ascendent va mai continua.
Indicele BET-FI ar putea avansa saptamana viitoare catre pragul de rezistenta aflat la 61.000 de puncte, iar indicele BET ar putea continua sa tatoneze pragul sau de rezistenta, de 8.740 puncte, pe care l-a incercat prima data in sedinta de ieri. O depasire a acestor praguri pe fondul unor volume de tranzactionare in crestere ar transmite noi semnale pozitive catre piata, in vreme ce o inversare a tendintei la intalnirea acestor praguri ar putea semnifica inceputul unei posibile astfel de corectii temporare.