» In 2004, dupa ce "Evanghelia dupa Araña" a fost primita excelent de public si de critica, nu stia nici macar daca Nicolae Strambeanu chiar exista pe bune.
» In lumea literara circulau diverse zvonuri: cum ca am avea in fata o cacealma, ca acest roman, prezentat ca unul de debut, ar fi scris de un scriitor profesionist care si-a ales acest pseudonim si tot asa.
» Dupa ce a aparut "Evanghelia dupa Arana" si, mai ales, dupa ce au citit-o oamenii si au inceput sa vorbeasca despre ea, au aparut si zvonurile: "Cica Nicolae Strambeanu nu exista, e doar un pseudonim", "e o femeie care semneaza asa" etc. Cum credeti ca au aparut aceste zvonuri? Misterul autorului a fost o parte a campaniei de marketing sau pur si simplu nimeni nu a incercat sa-l caute pe autor?
– Povestea este mult mai banala. Ea incepe cu un licean prieten cu literatura, transformat in inginer de o societate putin ingaduitoare cu umanistii. Nu este un caz singular. Singulara este poate incapatanarea de a crede ani la rand intr-o vocatie adiacenta celei oficial dobandite. Restul, adica pasiunea, studiul, transfigurarea, miile de pagini scrise, sterse si rescrise, nu mai conteaza acum.
Mai ales ca prietenii si familia s-au lamurit ca nu era vorba de o alienare psihica, ci de o alienare pur si simplu. Asa se face ca intr-o buna zi, cand aproape uitasem textul intr-un fisier de calculator, un prieten, literat si inginer ca mine, l-a descoperit si mi-a pretins imperativ, sub amenintari, sa-l public. Ca sa nu-l supar, am pus primele doua capitole ale romanului, multiplicate in patru exemplare, in cate un plic, am limbat niste timbre si am expediat textele. Nimic mai mult. Restul, adica totul, s-a intamplat fara voia mea.
» "Evanghelia dupa Arana"
a asteptat peste 10 ani pana
sa apara. Cum se face ca "Scrisoarea…" apare la mai putin de trei ani dupa acest prim roman?
– "Evanghelia" si-a asteptat de fapt majoratul, adica optsprezece ani, iar "Scrisoarea" doar mersul la scoala si o eventuala repetentie prelungita in clasa intai. Deci vreo noua. O talpa pusa la vreme de regretatul Darie Novaceanu primei versiuni alambicate, total nedigerabile si pline de scrasnete medievale a "Pandei Paianjenului", cum se numea pe atunci "Evanghelia", a facut ca grafonia mea, de mult luata la mistouri prietenesti, sa se exerseze prin scrierea unui fel de curriculum vitae intre realitate si vis.
Ideea a fost strecurata si pe undeva, prin roman. Unul dintre personaje se intreaba retoric: "Ce ne-am face daca mereu pretinsele autobiografii ar trebui sa contina cel putin o suta de pagini?" Asta a insemnat o jumatate de carte. Cealalta jumatate s-a scris aproape singura in mai putin de un an.
» Pentru "Evanghelia" ati primit oferte de la patru edituri. De ce ati ales Humanitas?
– Din cateva motive esentiale. Pentru ca debutul meu de anonim desavarsit la o mare editura a fost confirmarea asteptata o intreaga tinerete ca pe una din marile izbanzi. Pentru ca m-am imprietenit instantaneu, chiar si numai vorbind la telefon, cu Radu Paraschivescu si pentru ca a fost prima dintre edituri care a girat prin prestigiul ei aparitia intr-un tiraj semnificativ a unei carti catusi de putin tehnice scrise de un inginer, fara sa atenteze la veniturile lui personale, ba chiar oferindu-i si drepturi de autor.
» Cu "Scrisoarea…" se poate spune si ca schimbati brusc atmosfera si, de ce nu, stilul din primul roman. Nu va e teama ca primul roman a creat un anumit orizont de asteptare si ca automat asta va duce la dezamagirea cititorilor?
– Nu numai ca nu-mi este teama, dar consider ca un artist adevarat nu are voie sa se re-exerseze in succese deja confirmate, in genul filmelor western de acum vreo patru decenii din gama "Pentru un pumn de dolari", "Pentru cativa dolari in plus" si a altor dolari de serie, gauriti cu burghiul, cu sau fara ardeleni.
» "Scrisoarea…" este, in linii mari, un roman cu muncitori si atmosfera de intreprindere comunista. Care credeti ca este centrul de greutate al acestei povesti astazi: limbajul suculent, atmosfera (aviz nostalgicilor), actiunea? E riscant sa iesi astazi cu o astfel de carte?
– Marea mea surpriza nu a fost priza cartii la oamenii de varsta mea carora, indiferent de sex, venituri sau aparteneta politica actuala, le starneste intr-adevar nostalgii.
Acesta, ca sa ma exprim grotesc, era de fapt publicul-tinta. Ceea ce m-a facut sa ma privesc in oglinda cu perplexitate este semnalul mai mult decat magulitor care vine dinspre tanara si foarte tanara generatie, pana la nivelul liceenilor. Poate ca nu intamplator, la mai putin de trei luni de la aparitie, cartea a si fost nominalizata pentru un premiu acordat de jurii selectate dintre elevii cu dor de lectura si nu de absente.
Dincolo de orice fel de incrancenari, faptul imi demonstreaza nevoia lor legitima de a sti cum a fost atunci. Cred sincer ca pentru ei comunismul, ca si evul mediu sau comuna primitiva, e tot istorie.
Dar, in plus, asta e istoria traita de parintii lor si poate viata de zi cu zi pe care si-o mai amintesc in crampeie din prima copilarie.
» Sunteti inginer, lucrati intr-un domeniu de cercetare – s-ar putea spune ca e ceva total opus literaturii. Unde va simtiti dumneavoastra cel mai bine? Puteti gasi in literatura aceleasi satisfactii pe care le-ati avut in cercetare?
– Cel mai bine ma simt asa cum sunt: un anonim deranjat din cand in cand de lumina reflectoarelor, ca pe vremea interviurilor luate de tovarasi carora nu puteai sa le zaresti nici gradele si nici chipul.
Nicolae Strambeanu – debut tarziu, dar de succes
S-a nascut in anul 1956 la Timisoara. Orasul de pe Bega este de altfel si localitatea unde si-a petrecut toata viata pana acum, intr-un relativ anonimat, pana acum cativa ani, o data cu aparitia primului roman de la editura Humanitas. Identitatea viitorului scriitor era cea a unui inginer, care facea munca de cercetare intr-un domeniu tehnic. In 2004, N. Strambeanu debuteaza direct la Editura Humanitas, girat de editorul Radu Paraschivescu, cu romanul "Evanghelia dupa Araña". Volumul a fost un succes, cronicile foarte favorabile ducand la nominalizarea si castigarea unor prestigioase premii pentru debut. Editura Humanitas propune astfel al doilea roman scris de autor, "Scrisoarea pe care nu o vei citi niciodata".
