"Ciobanul stie ca va muri orice ar face. Nu e vorba de lasitate sau de contemplatie, ci de senina resemnare in fata destinului. Va trebui sa explic toate acestea pe indelete. Nu comentez liturghia cosmica implicata in moartea vazuta ca o nunta, dar si mai important mi se pare faptul ca elitele culturale romanesti s-au recunoscut in destinul ciobanului. Nenorocul in istorie etc… Si incercarile deznadajduite ale creatorilor si carturarilor romani de a rasturna acest nenoroc in istorie continuand sa creeze si sa creada in cultura, ca si cum istoria n-ar exista, gata sa-l sfarame si sa-l anihileze. Actul creator romanesc e comparabil cu strigatul ciobanului din Miorita care-si exalta moartea in termeni nuptiali. Miorita e importanta mai ales pentru ce au vazut in ea intelectualii de un secol incoace…"
Randurile acestea sunt din Jurnalul lui Mircea Eliade si au fost notate in 24 septembrie 1963. A trecut cam multa vreme de atunci. Savantul avea sa se stinga peste vreo 23 de ani de atunci, in primavara lui 1986. Din acel moment incolo au mai trecut doua decenii ajungand sa aniversam intr-un cu totul alt context istoric si politic centenarul nasterii sale.
Mircea Eliade s-a nascut in martie 1907, luna in care Regatul Romaniei era devastat de rascoala taranilor. Falsificata apoi de autoritatile comuniste, acea revolta a vrut de fapt sa demonstreze ca nu mai e de gluma cu noul veac si de tot ce era mod de viata patriarhal, tihnit boieresc mai devreme sau mai tarziu, mai repede sau mai incet, avea sa se aleaga praful. Mircea Eliade s-a nascut asadar intr-un moment tensionat, care anunta tensiuni si mai mari. Randurile sale scrise cand se apropia de 60 de ani par sa comprime toata tragedia poporului nostru care a facut cultura impotriva curentului, asadar impotriva istoriei ostile lui. Gestul eliadesc de-a fi creator impartasind in acelasi timp constiinta unei dure impotriviri este sublim. Prin impunerea conceptului de homo religiosus s-a opus atat regimului ateist din tara cat si atitudinilor placid consumiste din Occident. De fapt, adversarul sau major a fost Stanga intr-o forma explicita in tara sa de origine si intr-o forma implicita in tarile de adoptie.
In Franta a fost tot timpul sicanat pentru simpatiile de dreapta din tinerete si nici peste ocean, cand deja avea o autoritate greu de contestat, nu a avut viata usoara intre structuralistii opaci si neoprotestantii radicali. Viziunea sa despre crestinismul cosmic, despre liturghia cosmica, despre Rasaritul care sacralizeaza fiecare piatra si fiecare gest nu prea erau intelese intr-o lume dinamica si pragmatica.
S-ar putea vorbi de un model de disidenta Mircea Eliade, disidenta care a apartinut generatiei sale, o generatie exaltanta si jertfitoare, care nu a precupetit nimic in momentul in care a vrut sa se bata pentru o idee si sa faca din idee crez de viata. 1907-2007 este secolul celor cativa inotatori impotriva curentului.
